SCANDAL!

„În cursul nopţii trecute au fost văzuţi intrând pe furiş în incinta Fabricii de Produse Lactate ALMERA INTERNATIONAL, câţiva membri ai clanului BigPanda (Laptele acela pur din inima Carpaţilor) împreună cu reprezentanţi ai familiei Culturilor Lactice Probiotice.
Surse care au vrut să-şi păstreze anonimatul ne-au declarat că a avut loc o cină de taină la care au mai participat şi reprezentanţii Tehnologiei de Pasteurizare la Temperatură Înaltă Timp Scurt, şi ai Ambalării în Condiţii Aseptice.
De la această cină de taină au fost daţi afară în brânci reprezentanţii E-urilor, care şi-au încercat norocul, însă fără succes.
În zorii zilei, un convoi de maşini frigorifice au ieşit pe porţile fabricii, transportând spre punctele de distribuţie preţioasele produse lactate. Odată ajunse la punctele de distribuţie, maşinile au fost pur şi simplu vandalizate, fiecare consumator dorind să apuce măcar o sticlă din preţioasele produse BigPanda.
Toţi cei care au consumat aceste produse s-au întrebat cum este posibil ca nişte produse lactate să aibă o asemenea savoare, dar întrebările au rămas fără răspuns, secretul fiind apărat cu străşnicie”.

Originalii ăştia de la Fabrica de Produse Lactate Bacău au încropit o siglă care seamănă îngrijorător de mult cu cea a Jurnalului Naţional, cu diferenţa că sub Jurnalul au scris „Lactat naţional”, au tras un titlu mare [„SCANDAL!”], ca de ziar de scandal, apoi au scris textul de mai sus. Produsul atât de natural şi savuros este un banal kefir, care nu se vinde la înghesuială şi cu cozi mari, aşa cum sperau ei, ci se lăfăie în pace pe rafturile hypermarketului Real. Eticheta este la fel atât pe faţă, cât şi pe verso, iar undeva mai mic, scrie: „Adevărul din spatele scandalului”, ceea ce ar putea însemna că Jurnalul este un ziar de scandal, aşezat în faţă pe tarabă, iar Adevărul publică adevăruri, dar nu are atâta vizibilitate. Oricum, chiar dacă m-a scandalizat, ideea a prins, pentru că am cumpărat un kefir, deşi eu nu prea cumpăr lactate cu nume precum „BigPanda”.

scandaaal

1 thought on “SCANDAL!”

  1. Buna idea, dar culorile nu sunt alese prea bine. In parerea mea daca vrei sa vinzi ceva lactate pune culori gen alb, albastru, verde… in nici un caz negru…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.