Timpul se măsoară în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni şi ani. Vieţile noastre sunt măsurate în ani. Deja de la vârsta de doi ani ştim să spunem câţi ani avem – este, de altfel, una dintre întrebările care ni se adresează cel mai des în copilărie: „Da’ tu câţi ani ai, puişor?” – şi vom continua să ţinem socoteala anilor pe care îi avem cu fiecare „trandafir nou în buchetul vieţii”.
Problema e că în loc să ştim de la bun început câţi ani urmează să trăim, pentru a putea număra invers, începem cu 1 şi continuăm sperând că vom ajunge cel puţin la 100, pentru că ne plac cifrele „rotunde”. Şi nu prea ajungem la 100, cei care reuşesc să depăşească acest prag sunt, parcă, tot mai rari.
Şi dacă aş şti, de la bun început, că urmează să trăiesc 65 de ani? Astăzi, acum, în anul 2012, în loc să spun că „am 30 de ani” aş spune că „mai am 35 de ani”.
Am fi cu toţii mult mai conştienţi de valoarea timpului, mult mai cumpătaţi cu el. Nu am mai pierde vremea făcând lucruri inutile, nu ne-am mai plafona la joburi care ne fac nefericiţi, în relaţii cu oameni care ne fac nefericiţi, dar despre care sperăm în secret să se transforme, în mod miraculos.
Nu te-ai mai chinui să faci trei facultăţi dacă ai şti că o să trăieşti doar 25 de ani, nu-i aşa? Ai încerca, în schimb, să faci numai lucrurile care îţi plac, să îţi petreci timpul – scurt şi valoros – doar cu oamenii care îţi sunt dragi, ai călători mai mult şi nu ai mai spune niciodată „Lasă, că am timp să le fac pe toate”, pentru că ai şti exact cât timp mai ai.
Atunci când acele de ceasornic merg invers, când în calendar adaugi file în loc să le rupi, când zilele de naştere sunt mai degrabă numărători inverse decât „încă o floare în buchetul vieţii” [cât de oribil e clişeul ăsta!], timpul pare mult mai preţios.
De fapt, timpul este acelaşi. În exerciţiul de imaginaţie de mai sus nu am făcut decât să schimb perspectiva. Ne plac numărătorile inverse care aduc ceva bun [Revelionul, ora exactă şi implicit ştirile, trei minute până la sfârşitul orei de matematică etc.], dar dacă în loc să ne numărăm anii în ordine crescătoare am face-o în ordine descrescătoare, sunt convinsă că am trăi mai intens decât acum.
timpul este practic singurul lucru pe care nu-l poti cumpara cu bani.
Bine ai zis! Ne plac numaratorile inverse, cu exceptia asteia.Desi numaratoarea inversa până la anul nou e mai putin placuta ca o numaratoare inversa până la o vacanta.
ai dreptate, numai ca uneori -sau ma rog in cele mai multe cazuri-suntem constransi sa ne complacem in joburi de cacat, activitati de cacat care iti mananca timpul… si asa mai departe. Ceea ce putem sa facem in schimb este sa ne umplem timpul liber ramas cu activitati placute.
Da, e cel mai valoros ca nu se mai intoarce. Sanatatea putem s-o redobandim, in cele mai multe cazuri, dragostea la fel, dar timpul nu. La noi e prea multa comoditate si orgoliu si nu ne dam seama de asta.
Chiar acum ceva timp am incercat sa ajut un cuplu, de fapt pe o amica, sa treaca peste probleme (o batea tipul)… mi-am dat seama ca mi-am pierdut timpul pt ca am cazut la mijloc.
Denisa, 61..lea floare in buchetul vietii mele! Nu ai amintit, cate zile sa mai treaca pana primesc salarul, cati ani mai trebuie sa merg la servici pana la pensionare! Dar ce..ti lipseste, rasfatat..o, ai o multime de prieteni!