Am zugrăvit în dungi colorate

ish.

Planul a fost să transform nișa în care stă mașina de spălat dintr-un loc plictisitor, alb murdar, într-un colț vesel. Am vrut să îl colorez în toate nuanțele de vopsea lavabilă pe care o aveam de la zugrăvelile anterioare, dar am fost lămurită (merci, familie!) că e mai bine să mă limitez la două culori. 

Așa că am ales un bej deschis și un verde nuanța CumS-oNimeri, pentru că nu am stat să analizez prea mult culorile și calitatea vopselurilor. Era, totuși, vorba de un „proiect” foarte mic, iar la final doar Internetul mă va judeca pentru rezultat. No big deal. Internetul m-a judecat pentru chestii mult mai ample, nu mă stresez eu pentru atâta lucru.

nisa-masina-de-spalat-inainte-1-compressor

Înainte

Am început cu pregătirile, pentru că la orice zugrăveală/amenajare, pregătirea este cea care îți omoară pasiune și-ți taie cheful. Am acoperit cu ziare tot ce trebuia ferit de vopsea, am pansat cu bandă adezivă (din-aia specială pentru zugărveli) uși, gemulețe, priză și întrerupător, am acoperit până și scara cu ziare și bandă adezivă, apoi am scos la înaintare amorsa.

Am cumpărat amorsa și un litru de vopsea lavabilă încă de prin toamnă, că am de ceva timp în minte proiectul ăsta. Acum văd că un litru de amorsă costă 4 lei, eu am dat 9 lei pe cea pe care am folosit-o acum. I-am zis amorsa lu’ satana din iad, pentru că nu am văzut în viața mea un material mai scârbos! (În paranteză fie spus, e o amorsă foarte bună și o să mă duc să mai cumpăr un litru doar ca să îi fac poză, că am aruncat sticla și nu mai știu cum arăta și cine-o făcea, știu doar că avea o puternică tentă de roz).

Bineînțeles că, făcând treaba asta o dată la șase-șapte ani, uit să mă echipez corespunzător. Norocul meu a fost că Mama mi-a luat-o înainte și mi-a zis că „sare” amorsa peste tot, așa că mi-am dat frumos ochelarii jos, ca să nu îi distrug, doamnefer’.

nisa-masina-de-spalat-inainte-2-compressor

Activitatea s-a întins până târziu în noapte, pentru că în prealabil am dat cu amorsă pe pereți și pe mine și petele de amorsă de pe pleoape nu m-au lăsat să închid ochii complet.

Poate credeți că glumesc. Au trecut trei (?) zile și încă mai am pete negre pe mâini, de la amorsa lu satana din iad! M-am „amorsat” pe mâini, brațe, gât, piept și pe față – părul a scăpat mai ușor decât pielea. M-am mai pătat la viața mea cu vopsea pe piele. Vopsea de-aia puternică, de se dă pe lemn sau pe metal. Am avut și ulei de motor pe mâini. Am mai zugrăvit. Am avut mâinile foarte murdare, dar niciodată nu mi s-a întâmplat să fie pătate atâtea zile și să nu am cu ce să dau jos petele de amorsă!

nisa-masina-de-spalat-inainte-3-compressor

Ia uite ce pereți lucioși! Și roz! Zici că i-am dat cu apă de trandafiri și apoi i-am lăcuit!

nisa-masina-de-spalat-inainte-4-compressor

După primul strat de bej, așa arăta.

Vă dați seama cât de bună e amorsa aia??? Nici cu acetonă nu s-a dus, nici cu spirt, de apă caldă și săpun nici nu mai zic. Am frecat cu burete, cu burete sârmos (nu chiar de sârmă, dar care imită sârma și se folosește pe teflon), apoi cu două perii și nimic. Mai rămâne să frec cu piatră ponce, poate așa scap. Sau aștept primăvara, să năpârlesc (sau cum se numește acțiunea de a te lepăda de un rând de piele, ce face șarpele?).

Na bun. Deci după 2-3 ore, am început să aplic vopseaua. Întâi cea deschisă la culoare, pe care am lăsat-o să se usuce, apoi am delimitat (ochiometric) bucățile care urmau să rămână bej de cele care urmau să fie verzi și am început să aplic verdele. De fapt, în prima seară am dat cu amorsă și bej, apoi a doua zi am aplicat verdele, pentru că, v-am zis au fost zile lungi.

nisa-masina-de-spalat-dupa-2-compressor

nisa-masina-de-spalat-dupa-3-compressor

 

nisa-masina-de-spalat-dupa-4-compressor

Știu că par strâmbe dungile – e pentru că sunt strâmbe! Dar banda adezivă pentru zugrăvit chiar face minuni, cu condiția să fie aplicată drept și să nu dai cu pensula pe sub ea. Odată îndepărtată banda, dungile arată mult mai bine. Eu chiar sunt foarte mulțumită de ce-a ieșit.

nisa-masina-de-spalat-dupa-1-compressor

nisa-masina-de-spalat-dupa-5-compressor

Cost total: 34 de lei

  • amorsa: 9 lei
  • set de 3 pensule (proaste) de la Kaufland 15 lei
  • vopsea lavabilă am avut de la zugrăvelile anterioare, să zicem 10 lei, că tot am cumpărat 1 litru pe care nu l-am folosit
  • timp și energie: de neprețuit (ha ha)
  • dar și satisfacția e tot priceless!

După ce a fost totul gata mi-am dat seama că fără să vreau, am copiat ideea Dianei Ribana (ea are în atelierul din Sibiu un perete pe care a trasat câteva linii albe și verzi).

17 thoughts on “Am zugrăvit în dungi colorate”

  1. Eu am dormitorul rosu, dar ma bate deja gandul sa-i schimb culoarea, iar de data asta ma gandesc la un verde aprins. :D Ti-a iesit foarte frumos, imi place! :)

  2. pfuuu, ce bine ca ai scris pas cu pas cum ai facut :P
    ma tot gandesc ca de ne-om gasi o locuinta cu culori care nu ne plac sau vreau sa le schimb culoarea sa stiu cum sa fac. Thanks :*
    si, ioi, ce-mi place nisa aia <3

  3. Ce dragut! Felicitari pentru rezultat! Si, pentru ca ai experienta, cam cat crezi ca va dura zugravirea si vopsirea unei bucatarii si a unei bai – „de bloc comunist” (1/2 din incapare zugravit, 1/2 vopsit)? Un singur om se va ocupa de asta…Intreb pentru ca m-am cam speriat…..:( :( :(

    1. @andreea: Ultima dată când am zigravit bucătăria și holul, nu mai țin minte câte zile am stat cu casa întoarsă, dar a fost horror… că nu am reușit să aplicăm vopseaua cu trafaletul, așa că ne-am chinuit cu pensule și bidinele. Mult a fost și tare greu.
      Cel mai rău e că stai cu casa întoarsă câteva zile.
      Cel mai mult timp îți va mânca pregatirea terenului. Apoi o să dai cu amorsă peste tot (e foarte lichidă & subțire, o să curgă peste tot, deci trebuie să acoperi tot-tot-tot) și abia la final e partea distractivă, aplicarea culorii.
      Succes! :)

  4. Bre, dar ai tras liniile alea cu mana ca urinatul boului? Barbata-tu n-a pus mana sa te ajute? Ca a iesit urat, naspa, huo!

    Bine ca tu ai vopsea lavabila pe pereți, eu sa vreau si nu pot face nimic, am inca huma de pe vremea lui pazvante, de acum 30j de ani.

      1. @Denisa Bârgău:
        Lene bre. Știi câtă muncă e să dai jos huma de pe pereți? Vreo 3-4 zile de frecat întruna cu buretele, de dat jos totul până la tencuială. Apoi dat cu glet, ceea ce habar n-am să fac, am încercat pe 1 metru pătrat și-a ieșit ceva de și-un copil retardat făcea mai bine, apoi lăsat să se usuce, nivelat frumos cu smirghel, apoi dat cu amorsa, asteptat sa se usuce, apoi dat cu vopsea.
        o treabă de 2 saptamani cel puțin pentru o cameră care e ticsită de chestii. si pe care n-am unde le pune în timpul ăsta.

    1. De la Kaufland l-am luat, a fost acum aprox un an cu 150 de lei și de curând am văzut ceva asemănător la Lidl. Urmărește ofertele că sigur mai apar, dacă nu, caută la Dedeman, Praktiker etc.

  5. Ce frumos! Hai ca ma mobilizez si eu vara asta. Cat pe aci sa zic ca poate fac pana la Paste. Dar nu, ca nu am timp si nervi. Imi place nespus milimetrul ala de dunga alba lasata la colt pe stanga. Unde ai inghesuit toate alea de pe langa masina ca la sfarsit e asa aerisit?

Dă-i un răspuns lui andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.