După cinci ani, am fost la mare – pentru Tall Ships Regatta

În 2009, când am fost ultima dată pe litoralul românesc, am jurat că eu nu mai am ce căuta acolo. Prea multă mizerie, prea mulţi comercianţi [cu sau fără acte] puşi pe căpătuială, preţuri mult prea mari pentru serviciile oferite ş.a.m.d.. Sunt sigură că ştiţi povestea, sigur aţi auzit că un concediu la mare în străinătate costă mai puţin decât unul petrecut la Marea Neagră în România, aşa că nu mai insist.

Cert este că eu m-am dus la mare cu aşteptări minime, pregătită să dau peste oameni gata să mă „facă de bani”, să fiu tratată ca o vacă de muls rapid, aşa că am fost aproape plăcut surprinsă. Cu un pic de insistenţă, ajunşi la hotelul din Constanţa mult înainte de ora la care începea cazarea, am reuşit să ne cazăm la prima oră şi să dormim un somn bun înainte de a merge în port, ca să vedem velierele.

„Bărcile”

De fapt, velierele din port au reprezentat motivul pentru care am mers la mare. Timp de patru zile, în Portul Constanţa, Terminalul Pasageri, 13 veliere mari au putut fi vizitate gratuit de către oricine şi-a dorit acest lucru. Şi noi ne-am dorit să le vedem şi iată cu ce „recoltă” de poze am venit acasă: 

Dacă aş putea să urc pozele la mine pe blog, fără să îmi dea eroare la fiecare, aş fi atât de fericită! De asemenea, dacă aş putea pune poza featured fără să-mi dea eroare şi fără să-mi apară un punctuleţ în loc de poză, ar fi tare bine. Dar nu le poţi avea pe toate. Aşa că articolul ăsta are doar text, pentru că WordPress şi pentru că nu ştiu ce naiba să-i mai fac. Deal with it.

Regata este un eveniment unic în lume, iar Marea Neagră îi oferă o importanţă aparte prin frumuseţea locurilor şi a oamenilor de-aici. Zeci de veliere vor lua parte la acest concurs grozav, iar în fiecare port în care acestea vor acosta va fi un adevărat festival, important atât pentru marinari, cât şi pentru localnici, pentru că accesul pe fiecare dintre nave este gratuit pentru orice persoană. [sursa]

Am învăţat, cu ocazia asta, câteva cuvinte cu care până acum nu am avut de-a face: velier, bric, regată. Şi am avut ocazia să intru în port, acolo unde înţeleg că nu are toată lumea acces, tot timpul. Am urcat pe un velier, am făcut ochii mari şi m-am bucurat că am avut ocazia să le văd îndeaproape. Până acum, cel mai aproape de o barcă am fost la Bicaz, când m-am plimbat pe lacul de acumulare cu ceva ambarcaţiune. Acum a trecut Tall Ships Regatta, dar peste patru ani aveţi ocazia să le vedeţi din nou în portul Constanţa – şi zău că merită! Mai multe puteţi vedea pe pagina de Facebook a evenimentului.

Marea

Revenind la mare, vă spuneam că am plecat de acasă cu foarte puţine aşteptări; în felul ăsta, nu aveam cum să fiu dezamăgită. Mai toţi constănţenii cu care am interacţionat erau îngroziţi că a început sezonul şi vin turiştii. Mi-am amintit de „Pânza de păianjen” a lui Cella Serghi, în care personajul Diana – parcă – era supărată când copiii veniţi vara de prin alte oraşe o întrebau dacă la Constanţa e vacanţă tot timpul. Ce proşti!, zicea Diana. Şi am încercat să mă pun în locul constănţenilor: timp de trei luni, oamenii ăştia sunt de-a dreptul invadaţi de turişti, de la ţară, bucureşteni fiţoşi, melteni care umblă în chiloţi sau bermude prin oraş, nu poate fi prea frumos să te loveşti la piaţă de un turist fără tricou şi în şlapi venit să-şi ia porumb mai ieftin decât pe plajă, ori să mergi pe o terasă, îmbrăcat frumos, şi să ai la mesele alăturate grupuri gălăgioase de turişti care beau bere la draft etc.

Pe de altă parte, turiştii care încă mai merg pe litoralul românesc nu vin degeaba. Sunt sigură că sume importante de bani sunt pompate în fiecare vară în bugetul local, de la afacerile sezoniere, de la benzinăriile unde alimentează turiştii ăia mulţi şi enervanţi, de peste tot pe unde trec turiştii. Că nu poţi merge la mare fără să laşi nişte bani – începând cu taxa de autostradă, care înţeleg că nu se plăteşte pe timpul verii, dar noi am plătit-o şi la dus şi la întors, şi continuând cu hotelul unde sunt cazaţi, restaurantele la care mănâncă, terasele la care beau şi magazinele de pe faleză de unde îşi cumpără diverse suveniruri, haine sau alte prostioare. Deci e rău cu turişi, da’ parcă mai rău ar fi fără ei. Sau nu?

La Mamaia se lucra de zor, deja sunt câţiva turişti, dar faleza arată ca un şantier, plaja era aproape pustie, apa călduţă, dar nu suficient de caldă încât să stau în mare mai mult de cinci minute. Poate au fost zece, nu ştiu sigur.

Prin celelalte staţiuni am trecut noaptea, când am ajuns după un drum de 10 ore. Am vrut să vedem răsăritul la Costineşti, norii negri de pe mare nu au fost de acord, aşa că am ratat încă o dată şansa de a vedea răsăritul la mare. Nu ştiu cum „reuşesc” să nu-l prind niciodată – mint, ştiu exact cum reuşesc: dimineaţa dorm, mai degrabă mă culc când răsare soarele şi nu mă trezesc înainte de răsărit, deci eu şi răsăritul la mare suntem incompatibili. Blestemaţi să nu ne întâlnim niciodată, el prea devreme, eu prea adormită.

Preţurile la mare sunt aproape rezonabile. Nu ştiu, în comparaţie cu anii trecuţi, o Cola la 0,5 cu şapte lei e scumpă sau rezonabilă? O pizza bună de 20 şi ceva de lei mi se pare OK, deşi e drept că am mâncat-o într-un loc cam ascuns de turişti, la Rocka Rolla.

Per total, poate şi pentru că excursia a fost foarte scurtă, mi-a plăcut la mare. Aş vrea s-o mai văd, dar tot aşa, lipsită de valul de turişti.

2 thoughts on “După cinci ani, am fost la mare – pentru Tall Ships Regatta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.