Zilele internaționale ale tuturor chestiilor

Tot vedem pe Facebook și pe la TV că este ziua internațională a sărutului, a chiloților, a tuturor chestiilor la care ne-am fi gândit și a celor cărora nici prin gând nu ne-ar fi trecut să le acordăm o zi întreagă și să le sărbătorim. Așa că mi-a venit o idee: să le caut pe toate și să scriu, în fiecare zi, timp de un, despre subiectele respective. Mi-a luat ceva timp (de ordinul minutelor!) să găsesc ceva pentru fiecare zi, dar acum, că le am, încep cu…

20 septembrie: Punch Day – adică ziua punciului

Mare lucru nu am de scris despre punci. Este băutura aia dulce, pe care nu am gustat-o niciodată, dar care e foarte la modă în filmele cu și despre liceeni. De obicei, e dn fructe, dar în filmele cu adolescenți se găsește mereu câte un rebel care să toarne niște vodcă în bolul cu punci, ceea ce duce la… un bal mai interesant.

Cuvântul punch înseamnă cinci și vine din cuvântul panch, de origine hindustană (da, nu cred că există acest cuvânt, dar nici Hindustani nu știu cum să traduc). Ziua punciului nu înseamnă că azi e dezlegare la cinci pahare de băutură, ci se referă la cele cinci ingrediente de bază pe care le conțin mai toate punciurile: alcohol (tărie, de obicei), lămâie sau alte fructe, zahăr, apă și ceai (sau condimente – de exemplu, scorțișoară).

Dexonline zice despre punci că este băutura făcută dintr-un amestec de rom sau alte băuturi alcoolice cu zahăr, lămâie, portocale etc. și diverse mirodenii. Deci, un fel de sangria.

Foto: Punch, de la Shutterstock

Mâine este Ziua Internațională a Păcii, conform site-ului Națiunilor Unite. Deci, pace vouă!

4 thoughts on “Zilele internaționale ale tuturor chestiilor”

    1. O să. Asta e ca un fel de exercițiu prin care mă oblig să scriu un articol pe zi, chiar dacă e scurt sau neinteresant. După o vreme, ar trebui să vină natural, să nu mai am blocaje de câte o săptămână, cum am mai pățit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.