57 15 16

A long, long time ago, in a galaxy far, far away, adică acum vreo 10-11 ani, aveam un telefon Nokia 5110 verde crud şi abonament la Cosmorom. Aveam un număr tare fain, pe care nu o să-l uit niciodată: 096-571516. 1957 e anul în care s-a născut tatăl meu, iar 15-16 sunt numere uşor de reţinut, că vin după 13-14, emisiunea lui Andrei Gheorghe [ce vremuri…].

Nu eram prea mulţi abonaţi Cosmorom, toată lumea era pe Connex sau Dialog, iar hipsterii pe Telemobil/Zapp. Dar ţineam cu dinţii de numărul ăla, chiar dacă nu prea aveam cu cine vorbi. Într-o bună zi, cineva mi-a cerut numărul de telefon. I l-am zis rapid, zero-nouă-şase, cin’şapte-cinşpe-şaişpe, dar tot ce a înţeles persoana respectivă a fost 096-57.

– Cum 096-57? Cinci şapte şi atât???
– Păi da, că suntem puţini abonaţi. Aştepţi să-ţi răspundă şi ceri cu Denisa, că mă ştiu doamnele alea.

Cred că am râs o zi întreagă de omu’ ăla care chiar mă crezuse.

Astăzi, Cosmote e în Liga 1, jucător mare, în curând va fi preluat, aud, de T-Mobile. Cine-ar fi crezut că din amărâta de reţea „pentru hipsteri” cu 57 de abonaţi [voi v-aţi prins că glumesc, sper], va ajunge în telefoanele tuturor românilor?

În altă ordine de idei, mie mi-e dor de numărul ăla, aşa cum mi-e dor şi de cel pe care îl aveam pe Connex/Vodafone: 07XX-211323. Dar nu îndrăznesc să sun.

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

5 thoughts on “57 15 16”

  1. Primul meu telefon a fost un maxon care era in connex si la care nu vorbeam niciodata si nici incarcarcare nu vedea decat o data pe an pt a putea da bipuri:) Am avut si pager castigat la coca cola pe care nu l-am folosit ca nu stiam cum functioneaza si nici nu aveam cu cinesa comunic :)
    Acum ma ia ameteala cand vad cu cata rapiditate evolueaza tehnologia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.