Adevărul despre semipreparatele „low fat”

„The Big Fat Truth About Low Fat Foods” este titlul unui documentar realizat de BBC [știți, în alte țări există televiziuni care fac documentare, nu se mulțumesc să difuzeze doar știrile venite de la agențiile de presă. Este modul lor de a se diferenția de televiziunile-leecher, adică așa cum sunt și majoritatea celor de la noi].

Ce au făcut cei de la BBC? Au luat o Biancă de-a lor [ceva mai „răsărită”, totuși], cu un metabolism pentru care multe femei ar ucide, și au băgat-o la regim. Zoe Salmon mânca aproape orice, își încheia ziua cu o pizza „sănătoasă” și totuși nu se îngrășa. Timp de o lună, au privat-o de mâncarea cu care era obișnuită și au forțat-o să mănânce semipreparate cu conținut scăzut de grăsimi. În România n-a ajuns încă revoluția asta a semipreparatelor la caserolă, pe care le încălzești la microunde, sau cel puțin nu e atât de la modă ca în alte țări cu oameni prea ocupați ca să mănânce sănătos. În Marea Britanie, în schimb, industria mâncărurilor cu puține grăsimi valorează, conform BBC, două miliarde de lire sterline anual, iar în ianuarie se vând cele mai multe produse de acest tip, motivul fiind că toată lumea își propune să înceapă anul mâncând sănătos.

După doar câteva zile, Zoe Salmon se simțea fără vlagă, obosită, balonată și memoria îi juca feste. Nutriționista i-a explicat că ultima problemă este cauzată chiar de lipsa grăsimilor din alimentație, grăsimea ajutând creierul să funcționeze „ca uns”. Pe la jumătatea perioadei de regim, producătorii documentarului au păcălit-o pe Zoe că poate să comande orice la cină, dar ospătarul i-a adus o caserolă cu mâncare low fat. Tipa a izbucnit în lacrimi.

Povestea continuă tot așa, iar la sfârșitul regimului aflăm că Zoe nu a slăbit deloc, dimpotrivă, s-a îngrășat 1,5 kg și se simțea în continuare slăbită și balonată.

Cred că toată lumea ar trebui să vadă documentarul ăsta. Printre altele, erau prezentate poveștile a două femei, una dependentă de șapte ani de cereale Kellogg’s Special K pentru micul dejun – două mese din trei constau din cereale Special K cu lapte degresat. Imaginați-vă cum ar fi să nu puteți mânca altceva, să gătiți mâncare adevărată pentru familie și să vă retrageți cu bolul de cereale în altă încăpere, să nu mergeți la restaurant timp de șapte ani pentru că nu puteți mânca altceva decât cereale cu lapte…

O altă femeie din documentar era dependentă de ani buni de Diet Coke. Știu cât e de nasol, pentru că și eu înlocuisem, într-o perioadă, apa cu Pepsi. Acum beau cel mult o sticlă de 0,5 la două-trei luni și mi-e mai bine așa, mai ales că am tot văzut imagini cu cantitatea de zahăr care se găsește într-o sticlă de băutură carbogazoasă. Sucurile „dietetice” nu conțin zahăr, ci aspartam, despre care se spune că ar fi responsabil pentru o grămadă de afecțiuni [de la depresie la tumori pe creier]. Bineînțeles, un alt studiu zice că aspartamul e perfectly safe. Pe cine să credem, oare?

Un alt ingredient al mâncărurilor cu conținut scăzut de grăsimi, methyl cellulose, se folosește și în aracetul pentru tapet. E920, ingredient „cules” de pe eticheta unei banale pâini, este L-cysteine, adăugat în rețetă pentru a ajuta la creșterea [„umflarea”] pâinii. Zice nenea food technologist că E920 se face din – wait for it! – pene de gâscă! Asta în Europa, pentru că în China s-ar face din păr uman. Yay!

Deci poftă bună!