Articol lung şi incoerent despre Nimicul din mass-media românească

Am tot citit pe bloguri – şi nu numai! – expresia „La naiba, în puii mei”. O vreme, am crezut că este noul „gen” [„Sunt la budă, gen”; „Mă c*c, gen” etc], dar apoi am aflat că cică ar fi o expresie lansată de Mondenii. Despre Mondenii ştiam că ar fi/avea o emisiune la Prima TV şi ştiam asta nu pentru că aş urmări Prima TV, ci pentru că uneori mai pica pe mine necazul de a face paginile cu programe TV din ziar. După ce am tot auzit de Mondenii, am aflat şi de existenţa lui Mihai Bendeac, iar mai apoi am văzut reclamele alea la Vodafone în care Bendeac îl imită pe Bănel Nicoliţă etc.

Ei bine, pentru că-s singură acasă şi n-are cine să mă ţină de poveşti, aşa cum era de aşteptat, am făcut prostii: am căutat Mondenii pe Google şi am dat peste site-ul lor, unde există, bineînţeles, înregistrarea unei emisiuni [eram tentată să scriu „înregistrarea ultimei emisiuni”, dar n-am eu norocul ăla]. 20 de minute am rezistat eroic, de fapt vreo 10, pentru că am mai şi „derulat” înainte, mai ales la fazele în care era imitat Fernando de la Caransebeş, un manelist despre care cred că a fost făcut celebru de către DeCe, dar nu-s sigură.

Aşa, şi?

Unde vreau să ajung? „La naiba, în puii mei”, ştirile care au, în loc de titlu, întrebări adresate vedetelor [din România sau de aiurea] ori aşa-ziselor vedete, jurnaliste <…> care spun că Steve Vai este „un chitarist mediocru”, ştirile de la ora 5, Te pui cu blondele? Dansez pentru tine, Ramona Bădescu, Andreea Marin, Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil… ~x( Asta e presă? Astea sunt mijloacele de informare în masă? Ăştia sunt jurnalişti? Mass-media românească a golit de sens cuvântul „divertisment”. În cele aproximativ 10 minute cât am rezistat să mă uit la Mondenii, am văzut o echipă de actori imitând un manelist obscur – hehehe, imitându-le pe Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin, apoi pe Ramona Bădescu – cred – şi… şi gata, că n-am mai rezistat.

Pâine şi circ

Cu ce mă face pe mine mai deşteaptă, cu ce mă îmbogăţesc spiritual dacă urmăresc o astfel de emisiune? Ce câştig? „Dar Mondenii sunt tari, că fac mişto de toate vedetele de la noi”, mi-aţi putea spune. Nu există publicitate negativă. O vedetă, fie şi apărută peste noapte, despre care se vorbeşte într-o emisiune, de orice fel ar fi ea, câştigă capital de imagine pentru că i se menţionează numele. Sau awareness, dacă vreţi.

Pâinea e pe bani, dar circul, ei bine, circul e gratuit! Bine, tu de fapt plăteşti abonament la firma de cablu, advertiserii plătesc şi ei dacă emisiunea are audienţă mare, iar tu îţi primeşti porţia de circ. Şi eşti fericit, în garsoniera ta închiriată la suprapreţ, cu frigiderul pe care l-ai scos din priză, că oricum consuma curent degeaba, cu berea ieftină, la PET, uitându-te la emisiuni care „îţi descreţesc fruntea”. Eşti bucuros că Mondenii ăştia au tupeul să facă mişto de toate vedetele pe care le vezi la televizor şi care te enervează, mamă, ce te mai enervează!

Bun, revenind la Corina Stoica, jurnalista care l-a numit pe Steve Vai „un chitarist obscur”. Mă pregăteam să scriu lucruri urâte despre ea, mă enervase ignoranţa unui om care are pretenţia că este jurnalist, dar nu are bunul simţ să caute pe Google numele unui mare muzician – era destul de grav că nu auzise de el. Dar pentru că mie nu-mi place să înjur fără să ştiu exact pe cine şi de ce înjur, am răsfoit blogul fetei. Ei bine, ultimul ei articol m-a convins că deşi fata a greşit scriind ceea ce a scris despre Steve Vai, ea de fapt are un suflet mare, iar mie oamenii cu suflet mare îmi sunt, de fapt, dragi. De ce să mă apuc eu să o bălăcăresc aici?

M-a mişcat faptul că a avut curiozitatea să stea de vorbă cu un om al străzii, ba chiar s-a împrietenit cu el… dar mai bine citiţi la ea pe blog, că pe mine m-a prins dimineaţa şi nu mi-am terminat treburile.

15 thoughts on “Articol lung şi incoerent despre Nimicul din mass-media românească”

  1. din pacate sau din fericire, mondenii s-au cam despartit. din toamna, bendeac pleaca la antena iar restul echipei … nu stiu daca isi vor cauta coleg nou.

    o dimineata placuta si pofta la cafea (… ce bine miroase cafeaua proaspat facuta – ma duc sa ma servesc)

  2. Expresia aia a fost lansanta nu de Mondenii ci de Mircea Solcanu de la AcasaTV care nu se sfieste sa zica ca e gay. Ei doar au preluat-o pentru a-l parodia. Mi-au placut la inceput, dupa care au inceput sa fie fara sare si piper. Pacat. Faceau o treaba buna.
    PS: Neata!!
    PS1: CE mai face Mufica? :)

  3. Imi pare rau ca nu iti plac Mondenii,alaturi de Carcotasi sint singurele emisiuni de la TV la care ma uit…Si,cind ai timp,poti sa arunci un ochi si pe blogul lui Bendeac…mie mi se pare tare tipul…

  4. S-a exprimat prost,Steve Vai e un…muzician obscur,pentru publicul din Romania.Sa zici ca e un chitarist obscur e cel putin stupid.Oricum a explicat chestia asta pe blog,intr’o oarecare masura,numindu’l,insa,still,chitarist obscur,cand omu’ e practic cel mai bun.

  5. „Cel mai adevar-adevarat” e ca Steve Vai nu a fost, si nici nu va ajunge vreodata la popularitatea unui Carlos Santana, de exemplu. Asa ceva vroia sa zica tipa in post-ul respectiv. Si, in mare parte, ii dau dreptate. E un nume, pt. un cerc de „fini cunoscatori ai muzicii adevarate”, dar doar pt. ei… Incerca si cauta pe youtube, vezi cati vieweri are Vai si cati are…Santana, daca tot m-am oprit aspura lui. Suntem in 2009, si Vai…nu e nici macar un Satriani, dupa parerea mea. Umila, si profana, evident. Fiecare sustine ce vrea. Eu, de exemplu cred ca Manowar sunt mult prea expirati. Chiar daca-s zeii celor ce gusta metalul melodios al anilor…trecuti. Unii ii scpuipa pe cei de la U2, altii pe Radiohead, nu putem fi toti de acord, mai ales in privinta unui chitarist… Mare, dar nu foarte mare. ;-) Bine, nici chiar obscur. :-p

  6. Mie mondenii mi se pare o gluma proasta. Au niste glume penibile comparabile cu cele din filmele mute de la inceputul televiziunii, cand gesturile personajelor duse la extrem, erau de fapt singurul lucru care te-ar fi putut amuza.
    Inafara de cliseele si ticurile verbale ale unor persoane publice pe care ei le parodiaza, n-au nimic inteligent. De fapt, sa zici „BaBaBababA, ma intelegi?” ca si ‘maestrul’ Becali nu mi se pare chiar asa inteligent.

  7. Din cate stiam eu expresia „La naiba, in puii mei…” apartine altcuiva, Mondenii cel mult au popularizat-o… dar se prea poate sa ma insel… oricum nu sunt fan Mondenii, la ora cand se difuzeaza ma intorc pe partea cealalta…

  8. mirela zeta e una dintre tinerele actrite pe care am inceput sa le urmaresc..iar bendeac are niste chestii interesante..TOP 10 LUCRURI PE CARE O FEMEIE LE POATE SPUNE IUBITULUI CA SA FIE SIGURA CA O PARASESTE
    1.”Ce frumos ar fi sexul cu tine daca n-as sta cu grija sa simulez la timp orgasmul…”
    2.”Pacat ca nu sunt lesbiana.Poate atunci as fi placut-o pe maica-ta…”
    3.”Ce fericita am fost cand te-am vazut prima oara dezbracat! Dupa atatea scule mari, tu esti o vacanta binemeritata…”
    4.”Iubituleeee! Ti-am facut telina cu maioneza! Pricepi aluzia?”
    5.”AIA e periuta ta?!?!?! De 2 luni spal WC-ul cu ea!!!”
    6.”Vreau o nunta simpla. Ceva intim. Maxim 300 de invitati…”
    7.”Nu trebuie sa te simti prost ca eu castig mai mult ca tine iubitule. Uite,ia 50 de mii fugi si incalzeste-mi si mie masina…”
    8.”Iubire, m-ai inselat vreodata?! Te rog eu spune da ca sa fim chit!”
    9.”Ahhh! Daaaa! Ohhhh! Daaaa! Asa! Da! Da-mi-o tare!!! Ohhhh! Geluuuuu! Pardon… Sorin….”
    10.”Te-am inselat cu…” (si ii spuneti un nume de vedeta. Atentie! Ca sa fiti sigura ca va crede nu alegeti urmatoarele nume: Traistariu, Botezatu, Solcanu.)

  9. Steve Vai- un chitarist obscur… Asta ma duce cu gandul la anul 1905, cand Einstein avea 26 de ani si, cu toate ca publicase rezultatul cercetarilor sale despre miscarea Browniana, efectul fotoelectric si teoria relativitatii, era un obscur functionar la un birou de brevete…

  10. Felicitari pentru articol si blog!

    Despre presa si nu numai:

    EMINESCU SECRETUL POLITIC
    http://www.scribd.com/doc/29240066/EMINESCU-SECRETUL-POLITIC-Radu-Mihai-Crisan

    ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU
    http://www.scribd.com/doc/29241052/ECONOMISTUL-MIHAI-EMINESCU-Radu-Mihai-Crisan

    Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).

    Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.