„Aventuri” la Zass, Domo, Altex

Căutam o tastatură şi un fierbător de apă. Intru la Domo, reţin preţurile, după care decid să merg şi la alte magazine, ca să le compar. Primul magazin care mi-a ieşit în cale – Zass Electrocenter.

– Bună ziua, tastaturi aveţi?
– Da, la etaj.
– Şi fierbătoare de apă?
– Din câte ştiu eu, parcă mai avem unul. [Stai liniştit, nu trebuie să ştii tot, tu doar îţi primeşti salariul de la magazinul ăla. Nu e treaba ta să ştii ce produse vindeţi]

Urcăm la etaj, tastaturile ieftine şi proaste, fierbătorul – 200 de lei, în condiţiile în care tocmai văzusem la Domo unul cu 50 de lei. Merg mai departe, la Altex Megastore. Aici n-aveau fierbătoare, dar aveau tastaturi. Din păcate, nici una pe placul meu.

Mă întorc la Domo, hotărâtă să iau tastatura pe care pusesem ochii şi fierbătorul de apă moca [vorba vine, la urma urmei este un „ibric” electric]. La casă, ca de obicei, tantile sictirite îl informează pe tipul care mi-a dat produsele din raft că tastaturile alea „nu mai au garanţie”.

– Cum să n-aibă garanţie? întreabă omul.
– Nu ştiu, dragă, întreabă-l pe Gicu [sau Gelu sau Gigi, ceva de genul ăsta].

Până la urmă, omul a completat cu pixul un certificat de garanţie cu sigla Domo. Plătesc, aştept bonul.

– Mai aşteptaţi puţin, că trebuie să-l mai scot o dată.
– Bine.
– Uitaţi restul, vă rămân datoare 10 bani.
– Bine.

M-a mâncat undeva să întreb dacă adaptorul Bluetooth expus pe peretele din spatele vânzătoarelor chiar costă 4,99 lei, aşa cum scria pe eticheta de preţ din dreptul lui.
– Care?
– Ăla alb cu verde, zic şi arăt cu degetul.
– Ăsta? [mi se arată un card SD]
– Nu, lângă el, e alb cu verde şi scrie pe el Bluetooth.
– Aaa, ăsta? Nici vorbă! Ia preţul jos, uite, scrie „Baterie Sony – 4,99 lei”.
– Păi şi-atunci cât costă?
– Ce?
– Adaptorul ăla.
– Staţi să vedem, zice şi tastează codul de pe ambalaj, ca să vadă cât costă.
– …
– Patruşnouă de lei şi nouăzeci de bani.
– Bine, mulţumesc, rămân doar cele două produse.

Certificat de garanţie n-avem, da’ de fapt avem, bonul mai trebuie scos o dată, rest n-avem să vă dăm, preţurile sunt puse aiurea, pentru că suntem prea ocupate şi nu avem chef să le punem ca lumea… oare aşa arată retailul românesc offline peste tot? Spre deosebire de Vali, eu nu am cerut informaţii detaliate despre nici un produs, am vrut doar să cumpăr şi m-am lovit de indolenţa vânzătoarelor. În concluzie, data viitoare când mai am ceva de cumpărat, mă orientez spre magazinele online. Cel puţin acolo nu trebuie să interacţionez cu vreo plictisită fără chef de muncă.

10 thoughts on “„Aventuri” la Zass, Domo, Altex”

  1. sa stii ca de curand am descoperit si eu avantajele magazinelor online..pot „sta” si sa ma „holbez” cat vreau fara sa ma sacaie cineva cu ce va putem da, ce sa va facem .etc etc

  2. Ei uite, ai un cititor care a lucrat ceva mai mult de 3 ani in reteaua Domo si iti pot spune ca da, majoritatea angajatilor sunt sictiriti de munca lor! Nu sunt insa putini nici cei care isi dau interesul si te ajuta in orice problema.
    Din start problema in retelele de retail offline e ca angajeaza studenti/tineri dispusi sa lucreze pe salarii de nimic, sa faca ore suplimentare (neplatite) si sa faca pe vanzatorul amabil, tipul care descarca marfa, gestionar, paznic, etc…
    Si da… vesnica problema a garantiilor… Ex-angajatii stiu la ce ma refer :)

  3. Vezi ca si in magazinele online poti sa dai peste oameni fara chef de munca. Un văr de-l meu a asteptat dupa un set (tastatura+mouse) si niste boxe aproape o luna. Bafta! :)

  4. Eu am patit faza cu preturile puse aiurea la Kaufland, cand am vrut sa-mi iau niste peste semipreparat.
    Stiu ca eu am vrut ceva cu unt, am gasit pretul (era 11 lei si ceva, si am cautat dupa pret pana m-am plictisit, era pus la alt produs, bineinteles), iar la casa m-am trezit ca imi afiseaza un alt pret, de 17 lei si ceva, care era pretul pentru alt produs, cu cascaval. Daca nu era casierita neatenta si nu scana produsul de 2 ori, sa-mi atraga atentia, nu vedeam.
    Asa am vazut, am fost la Reclamatii, a venit o tanti cu mine, s-a convins ca produsul costa 11 lei si mi-a dat diferenta inapoi.

    In schimb nici nu vreau sa ma gandesc de cate ori s-a intamplat chestia asta si eu n-am fost atenta… Oricum, de fiecare data cand merg la cumparaturi plec cu calculatorul dupa mine si calculez cat face fiecare (ca norucul ca nu cumpar mult deodata).

  5. auzi,dar…n-ai o cratita/oala pe acasa sa fierbi apa in ea?:D nush, mi se pare ca fierbatorul ala ocupa spatiu degeaba.De bani nici nu mai zic :)
    intreb ca poate mi-o fi scapat mie vreun mic detaliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.