Azi vreau Heinz Pimento Chilli Sauce

Heinz Pimento chilli sauceEram la restaurantul Casa Românească din Băile Felix, cu Dragoş şi Sebi, şi aşteptam piureul de castane. Ochii mi-au căzut pe tăviţa cu condimente de pe masa vecină, unde am recunoscut pe o sticluţă logo-ul Heinz, dar nu şi produsul: sos foarte picant. Hmm… m-am uitat mai bine şi am constatat că aveam şi noi pe masă o tavă asemănătoare, pe care era inclusiv sosul Heinz.

Nu aveam pe ce să-l pun, dar am deschis sticluţa ca să-l miros. Şi mirosea a… durere. Am închis cuminte căpăcelul şi atunci un strop din sosul picant mi-a aterizat pe mâna dreaptă. Logic, am dat cu limba ca să văd dacă pişcă tare.

Pişcă foarte tare, e foarte iute. Culmea e că pe site-ul foarteiute.ro, unde mă aşteptam să-l găsesc, nu este, cum nu l-am găsit cam pe nici un site. De fapt, unul singur îl vinde, dar trebuie să pui comandă de minimum 100 de lei şi dacă mai adaug şi transportul, ajung să plătesc 120 de lei pentru o sticluţă de sos picant. Prea mult.

Bine, l-am găsit şi pe site-ul Carrefour, dar nu livreză decât în Ilfov, din câte văd eu. Aveţi idee pe unde-l găsesc? În Real, Billa, Metro? De-astea am în Deva şi aş face un drum pentru el; Carrefour mai este unul singur şi mic şi nu cred să găsesc sosul ăsta acolo.

L-aţi încercat? Dacă da, cât timp a durat până când v-aţi simţit din nou limba?

6 thoughts on “Azi vreau Heinz Pimento Chilli Sauce”

  1. Daca nu ai reusit sa faci rost de “sosul minune” :P anunta-ma pe mail (la cate magazine mega image sunt in Bucuresti voi gasi faimosul sos si iti trimit printr-un curier

    1. Până la urmă, l-am găsit la Real dar nu l-am luat, pentru că între timp mi-a cumpărat Sebi un sos super-picant no-name de prin ceva supermarket. Aşa că nu are rost să “fac stoc” degeaba, că ştiu că mă ţine câteva luni bune.

Leave a Reply to alice Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.