Medicamentul Bonexio, pentru reconstrucţia oaselor

Bonexio

Bonexio

În familia mea există un istoric al bolilor de oase. Osteoporoză, osteoartrite şi alte osteo-probleme, toate ne năpădesc şi încercăm să găsim soluţii. Cineva i-a spus mamei mele că „oasele nu dor”. Îi doresc să aibă parte doar o zi durerile pe care le are Mama. Altcineva [o doctoră] i-a spus mamei, pe când avea 35 de ani, că nu există osteoporoză în stadiu avansat la 35 de ani – şi a trimis-o acasă. A încercat prafurile de la Herbalife, cam toate pastilele ale căror nume începeau cu „Osteo”, apoi a descoperit şi i-a făcut bine Osteogenon, dar nu mai există pe piaţă, iar într-un final, medicul endocrinolog i-a recomandat Fosavance, un medicament care se administrează în condiţii speciale şi despre care am aflat ulterior că depune calciul nu unde trebuie, ci oriunde în oase. Iar acum am descoperit Bonexio, medicamentul care promite reconstrucţia oaselor şi în care îmi pun toate speranţele. 

Herbalife a fost bun. Mama l-a luat la începutul anilor ’90, când abia fusese introdus pe piaţa românească. Timp de o lună, ai mei au făcut un sacrificiu [erau foarte scumpe prafurile alea, foarte scumpe, câteva zeci bune de mărci germane] şi mama s-a simţit extraordinar. Zice că a fost singura dată în viaţa ei când nu a simţit nici o durere. A speriat-o o doctoriţă care i-a spus că a analizat ea în laborator prafurile magice şi a descoperit că ar conţine amfetamine care îi dau o stare de bine, dar nu vindecă nimic, de fapt. Aşa că nu le-a mai luat.

Osteogenon a fost primul medicament care a scăpat-o pe Mama de durerile de oase. Era vreo 15 lei cutia şi se găsea în câteva farmacii, după care s-a dus naibii. O vreme l-am mai găsit, după care a dispărut complet de pe piaţă. Principiul activ, oseina, nu se mai regăsea în următoarea generaţie de Osteogenon produsă de Robapharm [companie se numeşte Pierre Fabre, iar medicamentul este Ossopan]. Internetul zice că e posibil să se mai găsească Osteogenon în câteva ţări vecine şi prietene: Bulgaria, Polonia, Cehia, Lituania şi Mama Rusie. Nu cred că am cititori prin ţările astea, aşa că nici măcar nu mai întreb.

După Fosavance, Mama zice că s-a simţit ceva mai bine. Doar că nu atât de bine încât să uite că are osteoporoză. L-a luat timp de un an şi în fiecare vineri avea un program special: medicamentul se administrează pe stomacul gol, cu apă „de la robinet” – adică nu minerală, nici măcar plată, iar timp de 30 de minute după ingerare trebuia să stea în picioare, să nu se aplece, să nu întindă etc. Cu compensare de 50%, medicamentul a costat aproximativ 60 de lei pe lună.  

Bonexio

Bonexio

De când am văzut reclama la TV, am început să mă documentez despre Bonexio. Am primit recomandarea ca Mama să ia acest medicament timp de cel puţin un an, ca să se vadă rezultatele privind densitatea osoasă.

Am aflat despre Fosavance că nu depune calciul unde trebuie, ci oriunde în oase; astfel, densitatea osoasă creşte, iar asta se vede la o analiză de osteodensitometrie, însă fragilitatea oaselor scade în continuare. Osul îşi pierde elasticitatea [arată ca un burete, iar calciul se depune inclusiv în alveole], aşadar la un impact, osul cedează instant, apărând fracturile. De aceea, în prospectul Fosavance există atenţionări speciale referitoare la modul de administrare al produsului, la apariţia fracturilor atipice, dar şi apariţia osteonecrozei maxilare [înainte de tratament se impune un consult stomatologic]. În schimb, Bonexio depune calciul direct în oase. Un alt avantaj este că se administrează uşor, ca orice comprimat, şi nu are efecte adverse.

Bonexio nu este o pastilă nouă şi nemaivăzută, există studii temeinice referitoare la siguranţa produsului. Vitamina K2 se consumă de zeci de ani, în cantităţi de sute de ori mai mari, în Japonia, unde se găseşte în mâncarea tradiţională Nattō.

Sper ca acesta să fie, în sfârşit, medicamentul pe care l-am aşteptat. Sper ca peste un an, când o să-şi facă din nou analiza de osteodensitometrie, Mama să îmi dea veşti bune. Până atunci, dacă vă interesează, o să vă povestesc din când în când cum se simte după administrarea noului medicament. Dacă începe să vorbească în japoneză, nu e din vina mea! :)

10 thoughts on “Medicamentul Bonexio, pentru reconstrucţia oaselor”

  1. Neata.

    Bunica mea sufera de osteoporoza si uneori are dureri foarte mari. Ei i-a facut bine Artrostop, dar momentan medicul i-a recomandat sa inceteze administrarea.

    Mi-ar folosi foarte mult daca ai putea sa aduci cateva update-uri cu starea mamei tale. Sper sa ii pot recomanda si bunicii mele acest tratament.

    Zi faina sa ai!

  2. eu am dureri de spate si stiu ca sunt insuportabile ,mama mea are dureri mult mai mari de coloana , lasata pe picior , asa ca cine nu stie ce acea durere sa taca ca este o durere insuportabila ce te izoleaza si tinteste la pat . o sa caut si eu un prospect si un sfat legat de acest medicament de la reumatologul meu .

  3. Pana la reactivarea Cristinicai permiteti sa-mi dau cu parerea in contextul a mai bine de un deceniu si jumatate de experienta in domeniu: produsul mentionat nu este un medicament (in acceptiunea legala a termenului) ci doar un supliment alimentar.

    Administrarea lui in locul medicatiei recomandate de medicul specialist se face pe propria raspundere.

    Fosavance este un medicament studiat (de mai bine de 30 de ani si aflat in uz de aproximativ 24.

    Artrostop e in aceeasi categorie a suplimentelor alimentare.

  4. Si eu astfel de probleme….am incercat mai multe remedii naturiste…dar …nici un rezultat. Ma bucur ca am intrat pe blogul tau si am gasit acest medicament. O sa intreb medicul apoi il voi folosi.

  5. cred ca te pot ajuta eu cu medicamentul OSTEOGENONdaca se mai gaseste la bulgari pentru ca eu merg pe fiecare saptamana aproape la ei

  6. Buna,
    Am 45 de ani si, de trei ani sunt la menopauza chirurgicala. In urma testului DEXA, am aflat cu stupoare ca deja s-a instalat osteopenia (T score -1,9); medicul mi-a recomandat Fosavance dar, ezit sa incep administrarea acestui medicament si, vreau sa incep sa iau Bonexio. Ce parere aveti, credeti ca ma ajuta acest supliment ? (am uitat sa va spun ca am si hipotiroidie)
    Multumesc !

  7. Buna,am citit articolul căutând Osteogenon,eu am osteoporoză severa și am făcut un tratament cu Forsteo timp de 2 ani cu rezultate mai slabe la cum mă așteptam.Te rog,poți să ne mai spui ce a fost bun pentru mama ta și cum se simte acum.Multumesc!

Dă-i un răspuns lui reparatii masini de spalat Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.