Când nu ne mai jucăm “de-a oamenii mari”

În copilărie, când ne jucam de-a casa, ne făceam că primim musafiri, că punem masa, că luăm cina cu prietenii etc. Ne jucam de-a oamenii mari – nu am folosit niciodată în copilărie termenul de “adult”, eram noi, copiii, şi ei, oamenii mari.

Ei bine, nu ştiu exact când şi cum s-a făcut tranziţia de la zilele când prietena mea cea mai bună, Dana, rămânea la mine peste noapte [şi-apoi mă trezea dimineaţa sâcâindu-mă că-i e foame – iar eu aş mai fi dormit câteva ore bune] şi zilele când suntem invitaţi la sau primim prieteni [chiar cupluri] la masă! Chiar că nu ştiu când s-a întâmplat, mi se pare ciudat că dintr-o dată nu mai sunt “domnişoara”, ci “tanti” [în special pentru copilaşii de la bloc şi pentru micuţii cerşetori care împânzesc oraşul].

Vineri ne-au venit nişte prieteni la masă. N-a fost chiar cină, pentru că s-a întâmplat la ora la care eu îmi iau brunch-ul, dar n-a fost nici prânz, pentru că ei au un copil de un an şi-un pic şi la ora aia era târziu pentru prânz şi cam devreme pentru cină. Cert e că au venit, aşa cum procedează oamenii mari, cu nişte doze de bere şi o sticlă de vin. 

Cum pentru astfel de “ocazii” trebuie să porţi pantaloni [în engleză sună mai bine], Sebi s-a îmbrăcat în blugi şi într-un tricou “de oraş”, iar eu în haine comode, nici chiar tricourile mele vai de viaţa lor “de casă”, nici chiar în blugi de oraş. Am făcut ordine prin casă, dar nu suficient, astfel încât atunci când ne-au ajuns prietenii, eu căram un scaun dintr-o cameră în bucătărie. Agitată, am pus berile şi vinul în frigider, am mai scos un pahar, am turnat un suc, nu ştiu ce am făcut, dar efectiv am uitat de vinul ăla.

Am revăzut sticla după ce ne-au plecat musafirii. Cum eu nu mai beau vin, n-am fost curioasă să studiez eticheta, să văd dacă-i bun, dacă-mi place etc. – aşa cum aş fi făcut dacă mai eram băutoare de vin, aşa că l-am pus în frigider de parcă l-ar fi adus pentru altcineva şi m-am luat cu altele.

Pfuai, imaginaţi-vă cât mi-a fost de jenă când am văzut sticla şi mi-am dat seama că trebuia s-o desfacem şi să o bem la masă, ca oamenii mari!!! No, dragă familie Iancu, data viitoare când veniţi pe la noi, bem vinul ăla. Şi iertaţi-mi aiureala, sunt în plin proces de maturizare. :D

2 thoughts on “Când nu ne mai jucăm “de-a oamenii mari””

  1. mda. si eu lucrez inca la faza cu “be relaxed” si recunosc ca ultimele dati mi-a iesit ceva mai bine. cat despre maturizare, sa vezi cand ajungi la faza “bebe coming home” cum o sa te simti: un copil cu… un copil

Leave a Reply to cado Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.