Caţavencu sau Kamikaze?

Prima săptămână, apare Kamikaze, anul 1, numărul 1. Îl cer la trei chioşcuri de ziare, inclusiv la ăla nou, deschis de curând lângă clădirea în care lucrez.
– Aveţi Kamikaze?
– Ce anume?
– Caţavencu ăla nou, de-i zice Kamikaze.
– Nu, n-am primit.
Cumpăr Academia Caţavencu.

Săptămâna a doua, caut Caţavencu, apăruseră Sebi şi Julius cu poză la gazetă. Încerc întâi la chioşcul „meu”:
– Caţavencu aveţi?
– Nu mai este!
– Deja?
– Da, le-am dat pe toate, dar am Kamikaze!
– Nu, mulţumesc.

Concluzia mea, fără să-l citesc: în prima săptămână, Kamikaze fie s-a cumpărat de curiozitate, fie nu ajunsese pe la toate firmele de distribuţie. În următoarea săptămână, când deja nu-l mai vroiam, se găsea peste tot, iar Caţavencu era deja „epuizat”.

Aţi citit Kamikaze? Cum vi se pare?

Update: Deci ne-am lămurit.

11 thoughts on “Caţavencu sau Kamikaze?”

  1. Am citit primele două numere, iar pe-al treilea doar l-am frunzărit în tramvai, în drum spre lucru. E mişto, aduce a Caţavenc, dar e puţin mai tineresc (i.e. neserios) scris.

    Caţavencu, în schimb, emană maturitate, însă începe să emane şi o aromă de naftalină. Nu tare, dar nu ştiu cât o să le meargă aşa.

    Rele nu-s nicicare, dar e ca şi cum ai avea o prăjitură cu fructe despărţită în două: blatul plus căpşunile sunt bune tare, jeleul plus frişca sunt bune tare, da’ parcă nicicare nu mai sunt ca atunci când era prăjitura întreagă.

  2. Kamikaze mi se pare pentru tineri. Tata nu prea le are cu internetul, cu blogul, cu 6 cai cu etc deci gusta mai putin glumele din Kamikaze fata de cum le percep eu.
    Si mai e ceva: la Kamikaze nu-mi place grafica. De nicio culoare! Si nici numele! Zici ca e ziar care propavaduieste islamul.

  3. Citit 2 numere. Nu plăcut. Caţavencu citit dintotdeauna. Plăcut mai mult înainte de Vântu. Place totuşi mai mult decât Kamikaze.

  4. Pingback: Gânduri cu flori de măr | Raza mea de soare
  5. am citit si eu primul numar, e ok, same old catavencu doar ca, asa cum s-a mai zis, are o nota stridenta de frivolitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.