Ce faci când se înşală vânzătoarea în favoarea ta?

Cabral a anunţat, ieri, că o persoană din echipa lui a câştigat premiul cel mare la un concurs. La sfârşitul articolului, şi-a întrebat cititorii: „Tu ai câştigat ceva azi?”, iar răspunsurile au început să apară: 

O cititoare, aşa cum vedeţi mai sus, a considerat că a câştigat o ciocolată, pentru că vânzătoarea „«a dorit» să o plătească din banii proprii omiţând să o taxeze la casă„. În loc să-i atragă atenţia vânzătoarei şi să-şi plătească produsul pe care ea l-a pus în coş, românca noastră verde s-a bucurat de „câştig”, fără să se gândească la faptul că dintr-un salariu de vânzătoare e destul de greu să acoperi toate lipsurile din magazin. O „câştigătoare” ca ea pe zi şi la sfârşit de lună vânzătoarea îşi ia salariul înjumătăţit.

Eu i-am spus că-i mai degrabă furt decât câştig, ea mi-a răspuns aşa cum numai un român adevărat putea s-o facă. Eu sunt aia rea pentru că ea a furat.

Dragă Adelina, dacă fiecare dintre noi ar da restul înapoi atunci când vânzătorul greşeşte, dacă fiecare dintre noi ar plăti pentru tot ceea ce consumă şi cumpără, dacă fiecare dintre noi ar înceta să arunce mizerii pe jos „pentru că şi alţii aruncă”, ţara noastră ar fi una civilizată. Au mai spus-o şi alţii.

Voi ce faceţi atunci când vânzătoarea vă dă rest de la o bancnotă mai mare sau uită să vă încaseze un produs? Închideţi ochii şi-i mulţumiţi „lui dumnezeu” pentru „câştig” sau faceţi să fie bine? Răspundeţi-vă măcar vouă.

36 thoughts on “Ce faci când se înşală vânzătoarea în favoarea ta?”

  1. imi pare rau dar nu ai dreptate
    tanti casiera are slujb f complexa de a verifica ce au oamenii intr-un cos si de a taxa produsele- daca nu se descurca sa faca nici macar atat merita sa fie taxata pt asta, in fiecare zi pana invata sau gaseste o slujba la care se pricepe
    nu ved de ce sa astept profesionalism de la un medic de ex, si sa consider normal sa fie pedepsit cand greseste si de la o casiera nu..

    1. @kat: e mai mult decât atât, nu trebuie doar să treacă produsele dintr-o parte în alta şi să îţi ia banii. Stai juma’ de oră lângă o vânzătoare sau casieră şi vezi că nu face doar asta. Şi dacă ea are o zi proastă şi nu vede în coşul roşu o ciocolată cu ambalaj roşu pe care tu ţi-ai propus să o cumperi, nu să o primeşti gratuit, chiar dacă tu remarci că nu a scanat-o/încasat-o, înseamnă că e proastă şi-şi merită soarta?
      Eu îmi menţin părerea că tu, dacă observi greşeala ei şi nu zici nimic, ai furat.

  2. Am patit asa ceva si inca ma simt vinovata ca n am atentionat casiera, dar era putin altceva.
    Daca acea vanzatoarea te serveste cu scarba ca ai deranjat o de la manichiura si vorbit la telefon, e ok sa nu i spui ca ti a dat mai mult rest? :)

  3. Eu am patit o faza foarte draguta… Plecam la facultate, la duc la chioscul din fata blocului alor mei, cumpar ceva, plec in graba si pe drum constat ca mi-a dat cu 10 lei in plus la rest. Dupa doua saptamani, cand am venit acasa, m-am dus frumos la nenea cu cei 10 lei, i-am povestit ca mi-a dat restul gresit, iar el s-a uitat crucis la mine! :D

  4. Aveam o colegă, pe vremea când lucram la o casă de schimb valutar care zicea că fazele astea ți se întorc. După ce am dat 10 euro în plus și a venit omul a doua zi și mi i-a adus, am început să cred în karma și că a meritat să dau înapoi restul dat aiurea:).
    Concluzie și mie mi se pare mai mult furt decât baftă.

  5. Depinde, daca imi dau seama pe loc, o atentionez, daca realizez mai tarziu, si pot sa ma intorc, ma intorc, Daca deja sunt prea departe cand imi dau seama, o las asa. Karma functioneaza si invers. Poate si vanzatoarea la randul ei si-a „insusit” ceva si acum i-a venit randul sa plateasca. :)

    1. @Little Miss Sunshine: Nu neaaparat daca vanzatoarea si-a „insusit” ceva la un moment dat, acum i-a venit randul, ci pur si simplu suntem oameni si GRESIM. Nu e nimeni perfect, poate de la oboseala, sau pur si simplu neatentie ti se poate intampla.

  6. Am 2 magazine mari cu autoservire. Daca toata lumea ar gandi ca tine, poate as trai alta viata acum… In schimb, stau paznic in fiecare zi.

  7. Asta nu e nimic. Eu candva am lucrat la Metro ca si control final (cel cu stampila). Eu trebuia sa gasesc produsele nefacturate.

    Sa vezi acolo fite si tot felul de strigate:)))

  8. nu sunt atenta cand vanzatoarea scaneaza produsele, nici la rest, de multe ori platesc direct cu cardul. daca e sa se intample o greseala (de ambele parti) sunt sanse mici sa`mi dau seama.

    daca e sa se intample o greseala la magazinul de langa casa de unde cumpar des, as spune patronilor, pentru ca ii cunosc si toata ziua iau de acolo. daca s`ar intampla la un magazin mare si impersonal, ca sa zic asa, ghinionul lor.

  9. Am patit si eu sa primesc rest mai mult decat trebuia si m-am intors si i-am dat vanzatoarei inapoi.

    Cand facem cumparaturi la hypermarket nu intotdeuna verific bonul, dar in general stau langa casa si vad ce scaneaza si ce nu.

  10. Mi s-a intamplat deseori ca vanzatoarele sa-mi dea rest mai mult decat trebuia si totdeauna le-am atentionat si returnat banii.
    Recent mi s-a intamplat altceva: am pus niste bani pe cardul de credit la un ghiseu al unui of.postal din apropierea firmei la care lucrez si mi s-a dat rest mult mai mult (am dat 100 de lei pt. a depune 50 si mi-a dat rest tot 100 de lei). In oficiul respectiv se sarbatorea ceva, ca era mare veselie si probabil de aceea oficianta nu a fost atenta. Ideea e ca abia acasa am realizat ca am mai multi bani decat trebuia si, fiind vineri dupa-amiaza, m-am gandit s-o avertizez pe respectiva sa stea linistita ca-i dau banii. Ma si gandeam ca-si face casa la final de program si vede ca are lipsa 50 de lei si e necajita tot we-dul. Am sunat la of.postal si am cerut cu ea (avea numele trecut pe chitanta cu care am depus banii), i-am spus despre ce-i vorba si ca nu am cand veni sa-i aduc, dar luni poate veni la mine la birou sa-i ia. N-o sa credeti, dar desi a recunoscut ca habar n-avea de faptul ca mi-a dat rest mult mai mult, s-a suparat ca nu ma duc atunci sa-i duc banii (stau la celalalt capat de oras). Am incheiat rapid discutia spunandu-i c-o rog sa nu fie nesimtita si sa-si asume greseala si ca daca vrea banii sa ma caute dupa cum i-am zis. A venit luni pe la 11, extrem de aferata, parand pe punctul de a izbucni din clipa-n clipa, i-a luat si n-a zis nici pupa-ma undeva cucoana. Precizez ca of.postal e la cca. 150 m. de firma la care lucrez, deci doamna n-a facut un efort deosebit. A fost singura (si, sper, ultima) data cand am simtit un usor regret ca n-am tacut.

  11. Mi se pare normal sa-ti platesti lucrurile din cos, chiar daca vanzatoarea e o scarba, nu are rost sa o lasi sa se pacaleasca. De multe ori mi s-au dat bani in plus sau produse „gratis”, dar le-am atras atentia si am primit restul corect si am platit ce era de platit.

    Normalitatea unora nu e a tuturor, din pacate…

  12. eu astept cu interes comentul Adelinei. intr-adevar un specimen clasic de badaromanism. nu atat faptul ca a luat ciocolata aia ci pt ca a sarit cand i-a atras cineva atentia. Dupa ce sa se tin de gainarii mai sunt si loviti in orgoloiu.
    era o vorba: Prostu nu e prost destul daca nu e si fudul.

  13. Nu-i tin partea duduiei care nu a platit ciocolata, Doamne fereste, insa vreau sa atrag atentia ca pagubita nu este vanzatoarea, ci supermarketul. Asta nu imbunatateste cu nimic situatia si nici nu este o scuza pentru gestul sau. Eu stiu ce as fi facut in locul ei, problema e ca sunt destule persoane care ar fi facut exact ca ea.

  14. Eu m-am intors la un moment dat in magazin pentru ca a uitat casiera sa imi scaneze un produs. A ramas perplexa cand m-a vazut acolo cu bonul intr-o mana si cu produsul si banii in cealalta.

    Astia se numesc bani nemunciti si ai mei parinti m-au invatat ca un ban nemuncit corect si cinstit nu aduce nicio multumire de sine.

    Prefer sa ma stiu cu 3 lei in minus decat cu o lauda ieftina ca am inselat un om.

  15. si mie mi s-a întâmplat o chestie oarecum amuzantă. Contextul e mai complicat, lucram cu două bănci, una dintre ele îmi dăduse credit în dolari si trebuia să-mi vireze în contul de la cealaltă o anumită sumă care să acopere un credit pe care îl aveam acolo. Si banii, scosi din contul meu de dolari, au ajuns la cealalată bancă drept euro! Deci ei au luat din suma respectivă pe care mi-o aprobaseră drept credit 5000 de dolari, numai că la banca cealaltă au ajuns euro, diferentă de valoare chiar mare. Si mă sună de la prima bancă să-m zică că mi-am achitat creditul si că mai am bani de luat de la ei :), eu sun la cealalată si-mi zic că da, au virat eu un pic mai mult ca să fie siguri că acoperă tot, să iau linistită restul de bani că-s ai mei. Totusi, mie îmi părea ceva în neregulă, cumva din neant mă trezisesm cu vreo 80 de milioane în plus si nu înțelegeam de unde. Noa mi-a luat vreo două săptămâni să descâlcesc treaba, a fost prima dată în viiața mea când m-am rugat de bancă să descopere de ce am eu 80 de milioane în plus în cont! :)

  16. Si am mai pățit o chestie amuzantă, care nu e nici ăla chiar câstig, dar pe aproape. La un moment dat stăteam tare prost cu banii. Si cum era toamnă si printre primele zile reci din an, m-am dus să-mi iau o jachetă mai groasă din dulap. Si ce găsesc eu sub jacheta groasă? trei bancnote de 200 de lei fiecare! Habar n-am când i-am pus acolo, mai am obiceiul ce-i drept când se întâmpla să fiu plătită cash de unii clienți să pun banii în dulapul respectiv, dar veci nu mi s-a întâmplat să uit de ei! Asa că a fost ca un mic miracol :)

  17. Mi s-au intamplat destule. Si sa fiu taxata in plus si sa primesc mai mult. De cele mai multe ori am dat banii inapoi, chiar daca de ex ramaneam fara niciun leu(deh mai sunt si perioade d-astea). Nu ma fac mai bogata nici 10 lei in plus nici o ciocolata. Ma scuzi de expresie dar Acea Adelina ingroasa randul proastelor care fac nazuri si boturi la orice dar cand le atragi atentia tot ele sunt nemultumite.

  18. 1Am o prietena careia i s-a pus in mana un sendvis, fara sa apuce sa comande si ea unul,ea stand la coada la mancare.l-a luat si dusa a fost (poveste din liceu).ea si acum taxeaza greseala vanzatorilor, barmanilor, pentru ca si ea a fost in extrema cealalta.
    2.Eu am patit-o cu o clienta care trebuia sa imi dea 193 de lei si care imi specificase ca sg bani reprezinta o bancnota de 200.Eu am gresit si am dat rest de la 153 .Dupa ce a pelcat mi-am dat imediat seama de prostie si tura urmatoare cand a venit, i-am zis.Raspunsul ei a fost ca nu e adevarat si ca nu o fac pe ea 40 ron :),Asa ca am invatat ca greselile se platesc……

  19. Acum cateva zile mi-am luat trei dracii dintr-un magazin de cosmetice, iar suma a fost 30.71 lei. N-aveam decat bancnote mari, fetele de acolo n-aveau marunt. Una din ele a iesit din magazin si am crezut ca s-a dus sa schimbe asa ca am asteptat-o, n-am luat aia 20 de lei pe care mi-i pusese in fata. Cand s-a intors… mi-a zis sa-i iau pe aia… de fapt iesise sa vorbeasca la telefon. Asa ca am luat restul asa si am zburat ca ma grabeam sa ajung altundeva. Deci practic atunci mi-au facut cadou o reducere de 0.71 lei. Si chiar daca am card de fidelitate acolo si s-a intamplat in cateva randuri sa le mai las cosmetice primite cadou la unele cumparaturi pentru ca erau chestii cu care eu n-am ce face tot m-am simtit aiurea…

  20. Mi s-a tot intamplat.Acum,nu stiu cat de bine functioneaza treaba cu karma pentru ca,de fiecare data cand am observat am inapoia.Si totusi…sunt destul de sigura ca,unele vanzatoare nu au observat cand cea care iesea in pierdere eram eu.

  21. Cred ca depinde de locul de unde cumpar si de banii care-i cheltuiesc. Daca e sa platesc 500 de lei pe un cos de cumparaturi, nu ma intereseaza daca ea a scanat o ciocolata in plus sau in minus .. Daca imi da rest 8 lei de la 5 lei, o atentionez ca i-am dat doar 5 lei si nu 10

  22. Cate vanzatoare ar striga dupa tine cand uiti sa iei restul?Cate nu primesc bacsis? Nu zic ca e un gest OK sa profiti de neatentia unei persoane dar de mici invatam ca orice greseala se plateste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.