Cine vrea să fim „best frieeends”?!

Update: „Câştigătoarea” este Teo. Trebuia să aleg „my new BFF” folosind Random.org, dar am avut, de fapt, de ales doar între Demo, Teo şi AdrienneFLP. Şi Teo m-a convins, cu piticii ei cu tot. :) „Catraliarde” de scuze că nu am anunţat câştigătoarea mai repede, da’ vinerea trecută mă încălzeam sub soarele Barcelonei… :)

Nu pot scrie articolul ăsta fără să mă gândesc la Hector, personaj secundar în serialul ¡Rob!, şi la gestul pe care-l face acesta atunci când în întâlneşte pe Rob Schneider [prima secvenţă de aici]. Nu-i bai dacă n-aţi înţeles nimic până aici, uitaţi-vă doar la filmuleţul din link şi citiţi mai departe. 

Organique ne propune un prim concurs în cadrul colaborării despre care vă povesteam aici. Premiul e mai degrabă simbolic şi constă într-o inimioară pentru baie. Mai ţineţi minte medalioanele acelea din argint, în formă de inimă „ruptă” în două, ale cărei jumătăţi se completau perfect? Ei bine, aşa a fost gândit şi concursul ăsta – fiecare bloggeriţă din campanie va primi câte o inimă, iar o cititoare a blogului său, una singură, va primi inima pereche. În felul ăsta, în luna Femeii, o cititoare a blogului meu va deveni „jumătatea” mea.

Inimioare pentru baie de la Organique

Ca să primiţi în dar o inimă, vă rog să-mi spuneţi, într-un comentariu pe blog, de ce v-aţi dori să fiţi cea mai buna prietenă a mea. Poate vă place cum scriu, poate mă cunoaşteţi personal, poate că nu dar v-aţi dori să mă întâlniţi, orice motiv e bun, cât timp este şi convingător. Vă avertizez că „postul” de cea mai bună prietenă a mea este deja ocupat. Dana deţine această poziţie de aproape 13 ani, aşa că nu-i cale să-i luaţi locul. Să zicem că participarea voastră la acest concurs este un exerciţiu de imaginaţie, bine?

Pe de altă parte, dacă postul de primăriţă prietenă cea mai bună e deja ocupat, mai sunt câteva locuri vacante care s-ar putea să vă intereseze şi, cine ştie, aşa cum pe Andreea am cunoscut-o când îmi căutam parteneră de mers la sală şi Zumba, poate e rost de încă o prietenie legată dintr-o joacă pe blog.

Deci, momentul adevărului: cine vrea să fie cea mai bună prietenă a mea şi de ce?

Concursul se termină vineri seara, la ora 23:59, odată cu Babele [apropo, vineri e „baba mea”, pentru că-s născută într-o zi de 9 – sper să aveţi parte de mult soare!]. Săptămâna viitoare, una dintre voi va primi, direct de la Organique, dar cu girul meu, o inimă pentru baie cu aromă de lavandă, trandafir, lemongras, grapefruit, lămâie verde & macadamia sau portocală.

Inimioarele de baie de la Bademeisterei (Ecoworld) sunt produse organice fabricate în Germania. Sunt dedicate special momentelor de răsfăţ şi relaxare. În săculeţ veţi găsi o inimioară realizată din combinarea de uleiuri esenţiale cu săpun natural care curăţă şi în acelaşi timp hidratează pielea. O inimioară se poate folosi pentru două băi: se pune o jumătate din cantitate în apă, în timp ce cada se umple. Săpunul se va dizolva, degajând un parfum delicat şi hidratând pielea.

Aşadar… best frieeend?!

8 thoughts on “Cine vrea să fim „best frieeends”?!”

  1. As vrea sa zic ca eu. Chiar daca te citesc si te admir din umbra, iaca in ultimul timp am mai si comentat :) Dar e ok daca nu, oricum nu am cada. Am doar dus *sniff*

  2. Exercitiu in imaginatie: As dori sa fiu cea mai buna prietena a ta pentru ca ai mei pitici de pe creier au inceput sa se plictiseasca singurei. Si eu am un pitic pentru baticuri (batice?) si unul pentru pixuri si creioane, am un pitic pentru oja colorata si un pitic pentru cani colorate si cu diverse figurine.
    Piticii mei vor sa se imprieteneasca cu ai tai asa ca le fac pe plac.

  3. In general nu folosesc spumante de baie, geluri de dush sau alte elemente de supliment pentru un dus normal (sapun, apa si burete). restul sunt de umplutura, si pot provoca alergii de care nu mai scapi o viata. trebuie sa ne gandim ca pana la urma toate sunt chimicale.

  4. Dragut cadoul :) si simbolic.
    De ce !? Fiindca nu te cunosc si nici tu pe mine, cateodata este bine si o parere, o vorba cu cineva cine nu te cunoaste (inca) si este obiectiv si freshhhhh.
    Apoi daca nu iti place nu esti obligat sa-l, sa ma mai intalnesti, deci si aventuros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.