„Crazy Smart people”

Ori de câte ori are loc o întâlnire a motocicliştilor, programul include neapărat parada. De obicei întâlnirile încep vinerea şi ţin până duminica, iar parada are loc sâmbăta. Toţi motocicliştii, oricât de obosiţi ar fi, se trezesc sâmbăta ca să-şi etaleze „motoarele” prin oraşul cel mai apropiat, pentru că întâlnirile astea au loc în afara oraşelor – unde să se aşeze toţi cu corturile şi cu sute sau mii de motociclete în oraş?

Eu am fost la o singură întâlnire moto, dar cum am un pasionat în familie, am auzit o mulţime de poveşti şi am văzut o groază de filmuleţe cu paradele de sâmbătă. Sunt motociclişti atât de îndrăgostiţi de ideea de a se deplasa pe două roţi, încât sunt în stare să străbată nu doar toată ţara pentru a participa la o întâlnire cu oameni cu care au în comun o pasiune, ba chiar unii vin şi din alte ţări special pentru asta.

Întotdeauna mi-au plăcut oamenii pasionaţi, fie că e vorba despre munca lor, fie despre un hobby. Motociclismul, cred eu, este mai mult decât o pasiune, e un stil de viaţă. Există cluburi ai căror membri sunt ca într-o mare familie, motocicliştii merg la întâlniri, se salută şi se respectă reciproc în trafic şi sunt oricând dispuşi să-i ajute pe colegii motociclişti atunci când au o problemă. 

Pe mine motociclismul nu m-a prins; îmi place [mult!] să stau în spatele lui Sebi pe „motor”, dar parcă tot mai bine-i pe patru roţi, cu un acoperiş deasupra capului, într-o poziţie confortabilă. Sigur că există avantaje şi dezavantaje la fiecare vehicul; nu e cazul să le înşir, sunt sigură că le ştie toată lumea.

Şi dacă motocicliştii sunt atât de pasionaţi, de ce n-ar fi şi şoferii de maşini la fel? Eu zilele astea dau examenul pentru permis, aşa că după ce-l iau – dacă-l iau -, următorul „pitic pe creier” va fi maşina. Încă din adolescenţă mi-a plăcut Smart. Pe vremea aia, un Smart era o adevărată apariţie pe străzile din România, unde vedeai numai Dacia 1310, Dacia 1300, Dacia Break şi, pe ici, pe colo, câte o marcă străină, model vechi, cumpărată la mâna a doua sau a treia. Mereu întorceam capul după Smart-uri şi încă o mai fac, chiar dacă într-un oraş mare şi aglomerat asta înseamnă să întorc capul destul de des.

Apreciez bărbaţii care nu se sfiesc să poarte roz sau alte culori „turbate” şi-i consider la fel de demni de respect şi pe cei care conduc un Smart. S-o spunem pe aia dreaptă: ca bărbat, cel puţin în România, trebuie să fii foarte sigur pe sexualitatea bărbăţia ta ca să îmbraci o cămaşă roz, un pantalon roşu sau verde crud şi să conduci o maşină mică. Dacă mai e şi roşie, deja eşti eroul meu! Noi suntem obişnuiţi să asociem maşinile mari şi puternice cu bărbaţii de succes, în timp ce în alte ţări, oamenii apreciază mai degrabă agilitatea unei maşini, consumul redus, faptul că se pot strecura uşor printre alte maşini sau pot folosi un loc de parcare strâmt, decât o caroserie imensă sub care se ascund mulţi cai putere.

Ştiu că în România există cluburi ale proprietarilor de Ford, Citroen, Renault, Kia, Volkswagen, Skoda, Smart şi chiar Trabant – or mai fi şi altele, nu am stat să le caut pe toate, pentru că, aşa cum spuneam, încă nu am maşină şi nici nu vreau să mă duc cu gândul prea departe; prefer să fac paşi mici: întâi permisul, apoi mă gândesc şi la ce maşină vreau şi încep să studiez piaţa.

Oamenii din cluburile astea se întâlnesc, circulă în coloană, se bucură că fac parte dintr-un grup de pasionaţi care iubesc acelaşi brand auto, îşi branduiesc maşinile cu însemnele clubului, se ajută, îşi dau sfaturi şi aşa mai departe. De o singură acţiune de acest tip am auzit de-a lungul anilor: întâlnirea proprietarilor de Kia. Evident, ştiu despre ea de la Piticu, probabil cel mai pasionat proprietar de Kia C’eed.

De curând, căutând Smart pe Facebook, am dat peste concursul lor: fie că eşti sau nu proprietar de Smart, îţi poţi parca maşinuţa virtuală lângă celelalte maşinuţe virtuale, iar cu numărul „de ordine” pe care-l primeşti participi la tragerea la sorţi, premiul cel mare fiind o excursie în Belgia, la Antwerp/Anvers, unde are loc, în 24-26 august, cea mai mare întâlnire a smartiştilor: Smart Times 2012. Ca să vă faceţi o idee despre ce înseamnă pasiunea pentru Smart, urmăriţi filmuleţul de mai jos:

Cred că nu mai trebuie să spun că m-am uitat deja de patru ori la filmuleţ şi VREAU SĂ MERG ACOLO! Vreau să particip la cea mai simpatică paradă din lume, vreau să văd şi să fotografiez toate Smart-urile pe care proprietarii le iubesc suficient de mult încât să le ducă la paradă din toate colţurile lumii, vreau să văd şi alţi iubitori de Smart – de fapt, vreau să-i văd pe toţi iubitorii de Smart la un loc, să-i fotografiez pe ei, dar mai ales să fotografiez maşinuţele lor şi să vin acasă cu un album foto colorat, bun de arătat nepoţilor, la bătrâneţe. Parcă-mi şi imaginez conversaţia:

– Vezi, népo, în 2012 am fost în Belgia doar pentru maşinuţele astea!
– Buni, dar ce drăguţe sunt! Au un aer retro, dar sunt atât de colorate şi de vesele! Dar cum de ai bătut atâta drum pentru nişte maşini, că în 2012 nu vă puteaţi încă teleporta?!
– Am bătut atâta drum? Dar aveam şi avioane, dragul meu! Am mers în Belgia pentru că mi-au plăcut dintotdeauna Smart-urile şi am avut norocul să primesc de la Criserb o invitaţie la întâlnirea Smart din Antwerp, ca să le văd pe toate la un loc. Ce vremuri! Dacă-mi aduc bine aminte, atunci l-am conceput pe tatăl t…
– Ewww, buni!!! :-s Nu vreau să ştiu detaliile astea!
– >:)

Contagion Spuneţi-mi că nu-i asta cea mai drăguţă maşină pe care aţi văzut-o vreodată!
P.S.: Din păcate, nu mai găsesc poza originală, dar am aici dovada [rândul al doilea, prima poză] că fotografiam Smart-uri încă din 2007!
P.P.S.: Cuvintele din titlu îi aparţin unei tipe care apare în filmuleţ. Le rosteşte chiar înainte de a mânca o ciocolată [belgiană?] în formă de Smart.

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

7 thoughts on “„Crazy Smart people””

  1. Pe mine ma incanta sa vad ca unii dintre noi cauta sa fie originali,la noi romani nu prea se pune accent pe tuning insa mi se pare ca in statele americi se pune accent pe tunig.

  2. „trebuie să fii foarte sigur pe sexualitatea bărbăţia ta ca să îmbraci o cămaşă roz, un pantalon roşu sau verde crud şi să conduci o maşină mică. Dacă mai e şi roşie, deja eşti eroul meu!”

    Nu, nu erou, cea mai buna prietena… ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.