Dacă România are ceva cu care să se laude…

…apăi acel „ceva” este apa minerală.

Borsec, Tuşnad, Poiana Negri, Dorna – pentru mine astea sunt cele mai bune ape minerale. Le bei şi simţi un gust aparte, pe care nu l-am întâlnit nicăieri.

În alte ţări dai câte 1-2 euro pe o jumătate de litru de apă „minerală” şi constaţi că are gustul la fel de rău – sau inexistent – ca sifonul, adică e apă carbogazoasă şi atât. La noi, cu un euro îţi cumperi trei litri de Borsec şi parcă bei ambrozie.

Mai în glumă, mai în serios, când am fost în Austria i-am spus lui Sebi că nu aş putea să mă mut în Viena pentru că nu au apă bună. Pentru el n-ar fi o problemă, că bere bună au şi austriecii, dar eu fără o apă bună nu aş putea trăi. Bună şi ieftină, aş putea adăuga.

Acu’, în Barcelona, am încercat toate apele minerale care mi-au ieşit în cale. Sifon. Toate! Până şi Izvorul Minunilor e mai bună decât sifonul ăla cu pretenţii de apă minerală. Păi cum aş putea eu să emigrez, dacă nu am apă bună?!

Voi fără CE n-aţi putea trăi? Sau ce vă lipseşte cel mai mult de-acasă, dacă aţi emigrat?

31 thoughts on “Dacă România are ceva cu care să se laude…”

  1. In Anglia, pe unde m-am preumblat, am observat si eu chestia cu apa minerala. De trait „n-as putea trai” fara tigari, am incercat acolo vreo 4 feluri, niciunele nu se compara cu PallMall-ul romanesc, nici chiar Pall Mall-ul lor.

    1. Eeei, da’ ţigările, după o lună, le-ai uitat. Zic eu. Plus că fără ţigări se poate trăi, fără apă, mai greu. :P Şi fără apă bună se poate trăi, da’ ce viaţă e aia?

    1. Pâinea albă şi pufoasă? Mi-e greu să cred că în Suedia n-au pâine bună, adică eu am mâncat chifle delicioase, mult mai bune decât pita de-acasă, atât în Austria, cât şi în Spania. Numa’ zic. :)

      1. Nu zic ca nu e buna painea, dar mie nu prea imi place, o prefer oricand pe cea alba si pufoasa cum zici, cea de acasaaaa:D

  2. In afara de ciocolata cu rom-Rom Tricolor, nu-mi lipseste nimic din Ro. Gasesc produse romanesti, unguresti, nemtesti etc si aici. Borsec mai cumpăr din când in cand(parca 6 sticle la $7), dar mi se pare prea mineralizata. Celelalte nu le-am văzut p’aci, dar San Pellegrino le inlocuieste cu succes( $1 sticla de 750 ml).
    In schimb cand sunt in Ro,îmi lipseste mâncarea de aici.
    P.S. Dacă aveți drum prin zona mea, va rog sa nu uitati Rom Tricolor-ul. Dau la schimb orice fel de ciocolata d’aci! :)))

      1. Hello, I’m Diana and I’m Chocoholic. :))
        Never say never, cum spun francezii! Niciodată nu stii unde te poarta viața, așa ca…dacă viața te poarta prin LA, ai un colț de canapea asigurat la mine! :)

      1. Really? Chestie de gusturi, veninoaso! :)
        Io am mâncat ce e acolo, da’ tu gustasi ce e pe aici? Asta ca sa vorbim de pe poziții de egalitate:D

  3. Pingback: Vreau sa-i ofer copilului meu o apa care sa nu-i faca rau | Reclame TV
  4. Pentru mine apa de la robinet din Viena dar si din toata Austria, reprezinta printre lucrurile cele mai bune peste care am dat aici, provine din izovoarele din Alpi si are o calitate foarte buna, ma bucur ca nu trebuie sa cumpar apa. Cat despre apa minerala nu prea-i stiu calitatea…ca nu prea consum dar Vöslauer sigur e apa minerala buna si nu sifon.
    De acasa imi lipseste branza, bine nu prea imi lipsete ca o primesc des…da’ branza ca acasa niuciunde in lume!

    1. Ai dreptate, nu am văzut brânză pe nicăieri pe unde-am fost, doar caşcaval şi altele asemenea, dar nici un pic de brânză. Nici nu ştiu oamenii ăia ce pierd! Mmm, telemea!

      1. Dar nu oricine stie sa faca o adevarata telemea. Intodeauna cand am drum prin Sebes, ma opresc dupa virsli, iar in zona Vingard este un cioban care face o telemea de … nota 10. Conteaza enorm sa stii de unde sa cumperi produse de calitate.

  5. Imi lipseste extraordinar de mult portia de cafea de la coltul blocului alaturi de berea bauta in masina, dar cel mai mult imi lipseste telefonul de la 3 dimineata care zice „hai la munte!”…

  6. imi lipsesc cu siguranta iesirile la iarba verde, branza telemea si cea de burduf originale (nu de supermarket), legumele romanesti…

    foarte urat din partea ta sa ma pui sa ma gandesc la asa ceva! :P

  7. Mie imi lipsesc iesirile la teatru in limba romana, mancarea de acasa (mai ales telemeaua de oaie si ciorba de burta) si magazinele deschise pana seara tarziu :)

  8. Imi place articolul foarte mult, dar nu-mi place alegerea de apa minerala. Nu vreau sa vb mai mult, vreau sa va interesati fiecare dintre voi.
    De aproximativ 8 ani am renuntat la apa minerala si de aproximativ 4 ani la apa plata.
    Da, intradevar, simt gustul diferit la apa de fantana din Cluj si la cea de izvor din Satu Mare, desi sunt bune amandoua. Ultima data am baut (nu am avut de ales) apa de la robinet, acum 24 de ani.
    Apa, mierea, propolisul si palinca le-as lua cu mine daca as emigra.

  9. am toate produsele posibile romanesti, incepand de la tigari, pana la pufuletii aia ieftini din romania, aici in londra. si chiar si-asa, nu m-am nascut cu tigara-n gura sau cu un anume tip de apa minerala, deci ne putem adapta dupa nevoi. in cazul meu, traiul si educatia au castigat in fata altor nevoi de care credeam ca nu ma pot lipsi. si apropo, nici macar perrier nu-ti place? mie mi s-a parut cea mai bun apa minerala bauta vreodata.

  10. Ce imi lipseste mie si fara ce lucruri mi-ar fi tare greu, sunt sarmalutele, cele mai bune sunt cele din preajma Craciunului, pentru ca noi romanii stim sa ne simtim bine si se creeaza o atmosfera prietenoasa combinata cu mirosul si gustul de sarmalute.

  11. Nu merita sa te muti in alta tara pentru ca aici avem de toate, ape bune, peisaje superbe, oameni ok..

    Ce nu avem? Vointa si unitate. Cand vom realiza ca le putem avea si pe cele doua, atunci se va schimba Romania si n-o sa mai zica nimeni de plecat in strainatate.

  12. Fara nicio discutie, painea de calitate si apa minerala lipsesc cu desavarsire aici. Si ma enerva mama cu duzinele de apa minerala pe care le cumpara…as da un marlboro light pe un pahar de apa! :P

  13. mai in gluma mai in serios mi-ar lipsi mistocareala romaneasca, scandalurile pline de umor din transportul in comun… sunt o adevarata placere

Dă-i un răspuns lui Case de lemn Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.