De ce slăbesc femeile după ce divorțează sau ies dintr-o relație

Nu luaţi ce vă spun eu drept literă de lege, dar e o idee, o variantă. Poate că aşa e, poate că nu.

Părerea mea este că femeia divorţată, indiferent de vârstă, se simte ajunsă la capătul unui drum. Se uită în oglindă şi, după ani şi ani în care a pus pe ea fără să-i pese cum arată, intră în panică. 

– Cine mă mai ia pe mine acum, aşa?, se întreabă ea, dar din spate nu se aude vocea care, într-un banc, i-ar răspunde:
– Dacă te speli, te mai iau eu o dată.

Ewww, ce greţos, Denisa! Da, sigur, dar e funny.

Am auzit poveşti, dar mai ales am cunoscut femei care, după ce s-au despărţit de bărbaţii cu care au petrecut o bună parte din viaţa lor, s-au schimbat. Au înflorit. Pe una dintre ele am întâlnit-o în faţa liftului şi nu ştiam de unde s-o iau. Parcă semăna cu cineva, dar cu cine?

– M. sunt, nu te mai gândi atâta.
– Dar ce s-a întâmplat cu tine? Arăţi senzaţional, nici nu te-am recunoscut!
– Merg la sală.

Ieşise de câteva luni dintr-o relaţie din asta confortabilă, care durase câţiva ani. Amândoi erau rotunjori ca nişte pepeni.

De ce să mergem la sală cât suntem măritate, că doar bărbatul e tot acasă, ba, al meu mai face şi mâncare nepermis de bună…

Şi se trezeşte femeia proaspăt divorţată că trebuie să se schimbe, că aşa cum arată acum n-o mai vrea nimeni. Prima şi cea mai la îndemână transformare este a podoabei capilare. Când vezi o femeie pe care o ştiai blondă de-o viaţă că s-a vopsit roşcată sau brunetă şi şi-a tuns foarte scurt părul pe care, din nou, îl avea lung de-o viaţă, să ştii că s-a întâmplat ceva important în viaţa ei. Asta e cea mai uşor de făcut transformare, îţi schimbi „faţa” şi parcă nu mai eşti tu, nu se uită la tine din oglindă femeia părăsită / care a părăsit, ci un om nou.

Apoi urmează şi alte transformări, mersul la sală care modelează muşchi demult uitaţi, poate nişte haine noi, care să se „asorteze” cu noul corp, iar apoi o schimbare de carieră, de locuinţă, înscrierea la cursuri, chestii cu care să îţi umpli timpul pe care altfel l-ai petrece acasă, plângându-ţi de milă, şi pe care înainte îl petreceai în faţa televizorului, ca un couch potato.

Nu ştiu, bărbaţii ce fac când rămân singuri? Învaţă să-şi spele singuri hainele, vasele, podelele, să-şi fiarbă un ou etc. sau îşi găsesc o altă femeie de serviciu înlocuitoare pentru „fosta”?

Foto: Boxing, de la Shutterstock

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

4 thoughts on “De ce slăbesc femeile după ce divorțează sau ies dintr-o relație”

  1. dacă aș fi mamă de băiat și-aș zice să nu uiți că și ei au un suflețel. altfel zic simplu ce ai tăiat tu mai sus, acolo.
    m-am tot gândit de câte ori am schimbat *(chimic) culoarea părului: a fost doar pentru că mă uitasem prin prea multe reviste!
    cât despre slăbit, dacă e în urma mersului la box, poate nu e important sportul ci setea de violență fizică! jap!

  2. Păcat că femeile nu se preocupă să arate bine chiar şi atunci când sunt într-o relaţie. Chiar am ajuns să-mi pară rău puţin că femeilor (nu toate, însă destul de multe) nu se preocupă cu ceea ce vor, cu ceea ce-şi doresc cu adevarat şi nici nu-şi acordă un timp doar pentru ele.

    Recent am avut un concurs şi am pus o întrebare – ce faci ca să te menţii frumoasă, în formă. Am fost puţin cam dezamăgită de răspunsuri.

    Personal, cred că este foarte important să mă simt bine în pielea mea, de aceea am destul timp pentru mine. Cred că este foarte important.

  3. De multe ori mersul la sala e doar ceva ce si-au dorit mereu sa faca, dar au tot amanat. Si acum, singure, descopera ca au o gramada de timp liber. De 2 ore am in bara un video de aerobic super tare, cu Jane Fonda. Si de 2 ore rasfoiesc bloguri, butonez telecomanda, mi-e lene, mi-e lene, fac o cafea, mi-e lene si mi-e lene din nou. Dar daca as avea o problema la care sa vreau sa nu ma mai gandesc un timp, in 5 minute as fi in aer liber, alergand de nebuna si facand slalom printre balti.

  4. Cred ca problema este ca unele femei nu fac toate lucrurile astea de care povestesti tu atunci cand sunt intr-o relatie. O relatie inseamna timp petrecut impreuna, dar nu inseamna ca nu trebuie sa acordam atentie dorintelor si idealurilor proprii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.