Dileme de consumator român

Înainte de a fi o bloggeriţă umblată prin lume şi mai ales prin firme, fabrici şi uzine, aveam impresia – de om ignorant, desigur – că unele lucruri se fac în ţara asta după ureche. Ce-i drept, încă mai trăiesc cu impresia că multe lucruri se fac după ureche, mai ales când vine vorba despre guvernare, bugetari, licitaţii, contracte şi câte şi mai câte. Doar că, în ce priveşte produsele fabricate în România în fabrici mari, cu sute de angajaţi şi deci mii de responsabilităţi, m-am lămurit că lucrurile nu se fac niciodată după ureche şi nici în dorul lelii.

În parte din cauza paranoiei, în parte din cauza lipsei de informare, am trăit cu convingerea că orice designer poate scrie pe ambalaj tot ce-i trece patronului prin minte, iar noi, clienţii, n-avem decât să credem că în cutie / sticlă / flacon / recipient se află fix acele lucruri care apar pe ambalaj, fără ca ele să existe acolo. Totuşi… între timp mi-am dat seama că există legi care de-abia aşteaptă să fie invocate şi puse în aplicare, că facem parte – fie că ne convine, fie că nu – dintr-o Uniune care nu permite producerea de bunuri de larg consum fără nişte reglementări clare, că dacă pentru unii legile încă mai sunt facultative, pentru firmele mari, care riscă să fie închise la cea mai mică greşeală, respectarea legilor este obligatorie. E, dacă vreţi, echivalentul lui „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”. 

Sunt conştientă că fără informare, fără să ştii cum se fac anumite produse, în ce condiţii de curăţenie şi supunându-se căror legi, poţi cădea în aceeaşi capcană în care am căzut eu. Să-i spunem capcana ignoranţei, chiar dacă asta înseamnă să recunosc că am fost ignorantă măcar o dată în viaţă. Şi-am fost, na.

De-asta mă bucur că tot mai multe firme mari realizează că e mai bine să aibă o „zi a porţilor deschise”, în care oamenii să vadă cu ochii lor care sunt fazele prin care trece un produs, de la intrarea în fabrică până la ieşirea de pe linia de producţie, ambalat şi ştanţat, gata pentru a fi pus în vânzare. În felul ăsta, vedem exact drumul parcurs de un cartof, de exemplu, de la însămânţare până când iese de pe poarta fabricii Lay’s din Popeşti Leordeni, sub formă de chips.

Şi dacă nu toate firmele au chef sau timp sau răbdare să organizeze zilele porţilor deschise, tot e bine că unele le fac pentru bloggeri, pentru că nu suntem invitaţi să vedem cum se fac cremele Gerovital, sutienele Jolidon, chipsurile Lay’s sau iaurturile Danone pentru că avem ochi frumoşi, ci pentru că putem transmite mai departe, prin blogurile noastre, imaginile şi impresiile adunate în fabrici. Într-un mod credibil, zic eu, cu atât mai mult cu cât nu suntem atât de pricepuţi încât să „inventăm” imaginile video.

Bun, având acestea în minte, vă rog să citiţi mesajele de mai jos, primite pe Facebook, în albumul intitulat [nu atât pentru hateri cât pentru amuzamentul propriu] „Pişcoturi 2012”, la poza cu produsele primite de la Fares.

Puteam să cenzurez numele omului, că nu ne luăm de el, ci discutăm comentariul pe care l-a lăsat. Nu l-am cenzurat pentru că albumul este public şi dacă daţi un click mai sus, puteţi ajunge la el. Ce am vrut să subliniez e convingerea omului că dacă Fares face doar ceaiuri, încercarea de a ne vinde nişte produse pentru curăţarea colonului nu poate fi decât o înşelătorie.

După o minimă documentare, am aflat că Fares îşi cultivă propriile plante – la câte tone de ceaiuri fabrică anual, mi se pare o mişcare logică. Aici găsiţi şi explicaţia celor de la Fares.

Deci nu poţi spune că Fares e o firmă care ia nişte plante de pe câmp şi le pune în pliculeţe pe care apoi le vinde pe post de ceaiuri medicinale. Plantele respective sunt cultivate „în grădina lor”, recoltate la momentul potrivit, uscate cum trebuie şi porţionate după nişte reţete bine stabilite.

Conform Legii 491/2003 privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului, republicată în 2011, Articolul 3, alineatul (6), „Produsele finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului care se notifică de către operatorii din domeniu şi se încadrează ca alimente, suplimente alimentare şi produse de uz intern sau extern, exclusiv produsele cosmetice, se introduc pe piaţă conform normelor stabilite de autoritatea competentă”.
Un pic mai jos, aflăm şi cine-i autoritatea competentă: „(8) Serviciul Notificări din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare — I.B.A. Bucureşti se reorganizează în Serviciul Naţional pentru Plante Medicinale, Aromatice şi Produse ale Stupului, denumit în continuare S.N.P.M.A.P.S., în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca instituţie de drept public, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. S.N.P.M.A.P.S. asigură notificarea, supravegherea şi controlul suplimentelor alimentare şi produselor de uz extern obţinute din plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, cu excepţia produselor cosmetice”.
Mai departe: (9) Supravegherea pe piaţă a produselor prevăzute la alin. (6) se realizează de organismele cu atribuţii de control ale S.N.P.M.A.P.S. şi se aplică liniilor de producţie şi depozitare a materiilor prime şi produselor finite”.
(11) Atribuţiile S.N.P.M.A.P.S. sunt următoarele:
a) notifică, în vederea comercializării, produsele prevăzute la alin. (6) prin intermediul Compartimentului ‘Notificări’ din cadrul S.N.P.M.A.P.S.;
b) supraveghează şi controlează pe piaţă produsele prevăzute la alin. (6), prin intermediul Compartimentului ‘Supraveghere şi control’ din cadrul S.N.P.M.A.P.S.;
c) gestionează propunerile de utilizare a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate de către operatorii din domeniu pentru produsele prevăzute la alin. (6), prin intermediul Compartimentului ‘Notificări’ din cadrul S.N.P.M.A.P.S.”.

Aşadar, să pui în vânzare pe piaţa românească un supliment alimentar nu-i chiar cel mai simplu lucru. Adică nu poţi să iei din grădina bunicii nişte plante, să le zici „ceai pentru curăţarea colonului” şi să speri că o să le poţi vinde, ba să şi „vinzi mai mult”. Lucrurile nu se fac chiar atât de heirupist pe cât ne place nouă să credem.

Legea 491 am găsit-o aici. Produsele primite de la Fares au pe ambalaj menţiunea: „Notificat la SNPMAPS. Nr. aviz….”. Q.E.D.

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

18 thoughts on “Dileme de consumator român”

  1. Nu poti sa te superi ca nimeni n-are incredere in ce spun producatorii, si nici macar in ce spun blogerii. ar fi culmea sa fii invitata la o prezentare direct in sediul firmei, sa pleci „cu o atentie” de acolo si sa faci un review nasol.
    daca ai cedea ceva in neregula la o prezentare d’asta, ce-ai face? ce ai transmite cititorului? asta ar fi un caz fericit, dar cred ca nu i totul asa strict si roz in productie cand nu mai sunt bloggeri de fata.

    1. @demo: Eşti liberă să crezi ce vrei. Eu îţi spun ce am văzut şi după ce am discutat cu oameni care mi-au explicat că orice greşeală le poate aduce închiderea fabricii – şi nu-şi permit asta -, am convingerea că lucrurile se fac profesionist.
      De ce ai investi milioane de euro în maşinării, curăţenie, standarde de tot felul, ca apoi să-ţi baţi joc de produsul finit? De ce te-ai sabota singur?

      1. @Denisa: din acelasi motiv pentru care s-au gasit sobolani la mec, capete de pui la kfc etcetc
        nu sunt cazuri izolate, mai degraba sunt mai mediatizate decat celelalte nereguli de care nu aflam.

  2. Eu personal nu mai am incredere in niciun produs de pe piata. Am gasit tot felul de minuni in ceaiuri, in detergentul de rufe si in alte produse alimentare. Am gasit odata in paine o bucata mare de plastic.

    1. @Lady Shoes: Ca vânzător de produse pe piaţa românească, mi se pare deplasată afirmaţia ta. Adică dacă tu nu ai încredere că-mi vinzi nişte produse de calitate, eu de ce aş avea?
      Şi eu am găsit o dată un gândac în pâine. M-am dus cu pâinea respectivă la Protecţia Consumatorului. Am fost înşelată la casa de marcat a unui supermarket – m-am dus la Protecţia Consumatorului. Instituţia asta nu e acolo doar ca să arunce detergent peste carnea stricată pe care o vezi la TV de sărbători, e acolo ca să preia plângerile consumatorului şi să-i… protejeze!
      Şi încă ceva: eu mă refeream la firmele mari, care nu pot risca să „scape” minuni în ambalajele produselor lor. O fabrică de pâine se poate închide mâine din cauza mizeriei şi n-o să vezi asta la ştiri, dar ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai găsi un şoricel într-un iaurt, într-o pungă de chipsuri sau într-un detergent scump, cu reclamă la TV?

  3. Chiar daca in Romania, in unele domenii, lucrurile nu se fac „heirupistic”… am citit un interviu dat de un director dintr-o multinationala ce a fost repartizat sa conduca ramura din Romania si acesta afirma ca este foarte solicitant in Romania datorita nesigurantei legislative si regulilor mereu schimbatoare (dat cu spaga etc.)

  4. Ai dreptate Denisa, dar uite, ce nu apreciez la ceaiul de tei, de la Fares (il am pe birou, ca sunt racit) :)), e ca trebuie turnata apa clocotita si apoi iar fiert si infuzie, pentru ca altfel e apa chioara. Bine, produsul finit merge rau :D si chiar nu stiam ca isi cultiva singuri produsele :-?

  5. Privind produsele de pe rafturile magazinelor din Romania ramane o trista realitate: nu stii intotdeauna ce cumperi, pentru ca etichetarea se face haotic si mijloacele de verificare sunt minime. Pe-afara vopsit gardul si-nauntru leopardul.
    Ca sa nu mai vorbim de retele produselor care mentioneaza o anumita structura pe eticheta dar care nu are legatura cu realitatea produsului din ambalaj.
    Asa ca sfatul meu pentru oricine este sa consume cat mai multe produse realizate-n casa, inclusiv ceaiuri (dar nu flori de tei culese de la marginea bulevardului in Bucuresti ca asta-i sinucidere curata :D).

    1. @doiparinti: Vreau sa te contrazic. Si nu doar pe tine, ci pe toti cei care sustin ca pe etichete fiecare scrie ce vrea, fara sa fie nevoit sa dea socoteala.
      Eu am lucrat foarte multi ani intr-un loc unde am invatat un lucru: daca producatorul spune ca a produs un rahat, atunci rahat trebuie sa fie inauntru si sa aiba exact cantitatile specificate pe eticheta. In industria alimentara, controalele sunt foarte dese si riguroase. Cu asa ceva nu se joaca nimeni.
      Iar chestiile gasite prin diverse produse ajung acolo din vina muncitorilor, nu a conducerii. Nici o firma nu isi doreste sa ii fie asociat numele cu asemenea necazuri.

      1. Produsele din industria farmacautica, a cosmeticelor si cea alimentara sunt foarte riguros controlate. Si in general controlul calitatii se face cu seriozitate in tara noastra.

  6. Nu a spus nimeni ca sunt sobolani in ceaiurile de la Fares. Sunt sigura ca ceaiurile sunt produse si ambalate in conditii foarte ok.

    Omul era in schimb sceptic (si ma alaturi lui) in privinta calitatilor atat de promovate ale unui „banal” ceai.

  7. Cred ca sunt si unele produse de pe piata care sunt foarte atent verificate. Si aici as include produse farmaceutice si medicamente. In cealalta parte sunt produsele fast food. Am citit niste povesti ale unor oameni care au muncit acolo si am ramas socat. Ar fi bine sa ne uitam si sa ne citim mai inainte ce consumam, parerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.