Din nou despre FIMO

Se cere un update, pentru că recitindu-mi unul dintre articolele despre lucrul cu FIMO, am concluzionat că am mai multe lucruri de spus despre modelare, coacere etc.

Aşadar…

Ce tip de lut polimeric să aleg?

Eu până acum am lucrat cu Fimo Classic, Fimo Soft, Fimo Effect şi Cernit Number One.

  • Fimo Classic este ceva mai greu de „amestecat” şi vei observa încă de la pregătirea pentru modelare [„condiţionarea” presupune să înmoi lutul polimeric, frământându-l între degete] că se înmoaie mai greu. Asta înseamnă că nu vei putea combina prea uşor două sau mai multe nuanţe de Fimo. Este perfect dacă nu îţi doreşti ca nuanţele să se amestece între ele, dacă vrei să lucrezi cu nuanţele cumpărate – de exemplu roşul să rămână roşu, portocaliul, albastrul, verdele etc. sunt exact nuanţele pe care le vroiai şi nu mai trebuie să le amesteci -, atunci alege Fimo Classic.
  • Fimo Soft este, aşa cum îi spune şi numele, mai moale decât Fimo Classic. Deşi gama de culori Fimo Soft este destul de cuprinzătoare, s-ar putea să îţi doreşti combinarea lor până la obţinerea unor alte nuanţe, caz în care Fimo Soft este alegerea potrivită. Culorile se îmbină foarte uşor, tot prin frământarea între degete.
  • Fimo Effect înseamnă Fimo fosforescent, şapte culori strălucitoare [cu sclipici, mai exact], culori transparente [nu vă închipuiţi că sunt transparente precum sticla, ci doar translucide], două nuanţe de „piatră”, care imită marmura şi granitul şi şapte culori metalizate.
  • Cernit Number One, „cu strălucire de porţelan”, se comportă cam ca Fimo Classic; culorile se combină mai uşor, dar nu se iau pe mâini aşa cum se întâmplă cu Fimo Soft sau chiar Classic şi într-adevăr, după coacere, Cernit Number One are un luciu foarte fain, spre deosebire de Fimo, care pentru luciu, trebuie lăcuit.cernit visurat

    Gama de culori Cernit se găseşte mai jos şi pe site-ul Cernit.

cernit colors

Unde găseşti Cernit în România? Tot în magazinele online, bineînţeles. De exemplu, pe site-ul casaretro.com. Google poate fi, ca de obicei, de mare ajutor.

Condiţionarea şi modelarea lutului polimeric

Ca să poată fi modelat, lutul polimeric trebuie „condiţionat” în prealabil. Pentru asta, se ia o bucată de Fimo sau Cernit şi se frământă până când devine suficient de moale pentru modelat. Materialul este pregătit atunci când nu se mai rupe, ci are elasticitatea unui aluat. Cel mai uşor se condiţionează lutul polimeric cu ajutorul unei maşini de tăiţei [paste], care are şi o parte fără dinţi. Poţi folosi o maşină mai veche, dar dacă intenţionezi să lucrezi mult cu Fimo, îţi recomand să investeşti într-o maşină mai nouă. Eu folosesc o maşină de tăiţei Fackelmann, cu o lăţime de 14 centimetri, pe care am dat vreo 40 de lei. Faptul că este mai lată decât o maşină de tăiţei veche nu e singurul său avantaj. Maşinile mai noi au mai multe trepte de grosime a „aluatului”.

fackelmann pasta machine

Mai jos poţi vedea cum se face condiţionarea manuală şi cu ajutorul maşinii de tăiţei.

Când lutul polimeric este destul de moale, poţi începe modelarea.

Mai ai nevoie de…

  • un blat de lucru, din sticlă sau porţelan. Eu folosesc o placă de faianţă. Ai putea folosi un suport din melamină, dar se va strica de la cuţit sau cutter.
  • unul sau mai multe cuttere sau lame speciale pentru Fimo
  • scobitori – eu le folosesc ca să fac unele modele şi ca să fac găuri în pandantive ori cercei; e bine să le ai la îndemnână, vei vedea că-ţi sunt de folos în mai multe situaţii
  • o tavă pentru coacerea în cuptor
  • hârtie de copt; se găseşte în superamarket-uri

Cum se coace lutul polimeric?

Acum, că ştii cum se condiţionează lutul polimeric, ai toate ustensilele necesare la îndemână, poţi începe să creezi bijuterii. După ce ai terminat cu modelarea lor, aşează-le în tavă, pe hârtia de copt. Urmează coacerea lor. Dacă ai un aragaz deştept te vei descurca uşor: nu trebuie decât să ţii bijuteriile la cuptor timp de 30 de minute, la temperatura specificată pe ambalaj. Dacă însă ai un aragaz vechi, procedezi ca mine: aşezi tava în mijlocul cuptorului, adică la jumătatea distanţei dintre sursa de căldură şi partea de sus a cuptorului. Dacă pui tava prea jos, Fimo sau Cernit-ul se va arde! Aşadar, aşezi grătarul cu care este dotat aragazul în mijlocul cuptorului şi aprinzi focul. Eu îl dau foarte încet, cât să nu se stingă, şi las bijuteriile să se coacă timp de 30 de minute – niciodată mai mult.

Timpul de coacere a bijuteriilor din Fimo variază în funcţie de dimensiunile acestora. Bineînţeles că nişte mărgeluţe mici se vor coace mai repede decât un pandantiv foarte gros, de aceea trebuie să le supraveghezi, mai ales la început, până capeţi experienţă.

Vei şti că bijuteriile tale s-au copt după mirosul tot mai intens pe care-l emană, un miros plăcut, pe care vei ajunge să-l recunoşti după câteva „reprize” de coacere. Dacă vezi că de sub ele iese fum sau îşi schimbă culoarea, scoate-le imediat din cuptor; următorul pas va fi arderea şi asta înseamnă că ai muncit degeaba.

Atenţie! Lutul polimeric nu trebuie băgat în gură. Nu depăşiţi temperatura de 130° C sau pot fi produse gaze dăunătoare. Nu depăşiţi timpul de întărire [coacere] de 30 minute. Folosiţi un termometru electrocasnic pentru a măsura temperatura – nu unul din sticlă. Nu încercaţi să coaceţi lutul polimeric în cuptorul cu microunde. Nu mâncaţi, beţi sau fumaţi în zona de activitate. [de aici]

Finalizarea bijuteriilor din Fimo sau Cernit

În funcţie de tipul de bijuterii pe care vrei să le realizezi, vei avea nevoie de aţă cerată [sau sfoară, fâşii din piele, sârmă etc.], ace şi zale metalice, accesorii speciale pentru cercei, cleşte/patent cu vârful foarte ascuţit, iar pentru luciu – lac. Toate acestea se găsesc pe Internet, în magazinele virtuale.

Nu uita:

  • FIMO se coace la foc mic;
  • nu lăsa lutul polimeric în cuptor mai mult de 30 de minute;
  • poţi afla aproape tot ce te interesează căutând pe YouTube tutoriale pentru lucrul cu lutul polimeric.

Spor la modelat! Dacă ţi-a plăcut acest articol, te-ar putea interesa şi: Tutorial: Cum se lucrează cu FIMO | Fimo: câteva idei | De unde se poate cumpăra FIMO?

69 thoughts on “Din nou despre FIMO”

  1. Buna, sunt la inceput cu Fimo, si m-ar interesa sa stiu timpul de coacere la un aragaz traditional care nu indica temperatura…. am mai citit despre coacere si pe alte site-uri.. 30 de minute nu e cam mult? cica trebuie sa atinga 110 grade ca sa fie „copt”… am mai citit ca mai mult de 15 minute nu trebuie sa stea la cuptor… nu prea as vrea sa-mi distrug creatiile.

    1. Eu cred că am scris pe undeva că nu mai mult de 25 de minute. La cuptorul meu vechi, care nu se închidea ermetic şi mai mult ardea decât să coacă, le ţineam cam 25 de minute la foc minim. Te orientezi, dacă simţi mirosul prea puternic, opreşti şi eventual le mai laşi câteva minute dacă nu s-au ars. De ars tot o să arzi câte ceva, asta e clar, altfel nu le vei coace suficient şi n-o să ştii niciodată care e durata de timp potrivită.

  2. Si daca il scoti cand nu e copt suficient(gen 15-20 min),si e putin crud, nu are totusi o consistenta acceptabila? Poti scoate tava putin sa-l intepi ca pe cozonac sa vezi daca e dur?

  3. Buna! Am si eu nevoie de ajutor. Vreau sa pun fimo pe cani, castroane , linguri…etc. Cum procedez? Trebuie sa dau cu un adeziv inainte sa le pun? Le bag la cuptor cu totul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.