Fain la oraş!

De când a dat căldura, cam o dată pe lună, o ţigancă îşi face apariţia în cartierul meu şi cântă. De fapt, nu ştiu dacă nu s-ar potrivi mai bine “jeleşte”, că numai la înmormântările de la ţară am mai auzit “muzica” asta. Nu înţeleg ce spune, din când în când aud “să v-ajute Dumnezeu” [că pe mine mă ajutaţi voi, fraierilor!], dar în rest nu-i înţeleg “versurile”.

Femeia vine mereu însoţită de trei sau patru copii, toţi cu diferite malformaţii – scuturându-se, tremurând, mergând cu greutate etc – şi se învârte în curtea blocului în speranţa că oamenii îi vor arunca bani. Şi oamenii îi aruncă bani, pentru că altfel nu s-ar mai întoarce pe aici. Ştiu, e posibil să-i dea bani doar ca s-o reducă la tăcere, dar credeţi că se lasă? Tace cam 30 de secunde, până când unul dintre puradei se întoarce cu banii aruncaţi de oameni de pe geam, îi numără, comentează ceva sau rânjeşte satisfăcută, după care îşi continuă reprezentaţia. 

Sâmbătă după-masa, la ora 18, când oamenii care MUNCESC în timpul săptămânii ar vrea să doarmă, o ţigancă le deranjează odihna CERŞIND. Credeţi că dacă aş suna la Poliţie ca să le reclam deranjul ar mişca vreun deget? Probabil că mi-ar închide telefonul în nas, dacă nici când în cartierul meu s-a întâmplat o nuntă cu manele nu s-au sinchisit să trimită pe cineva. I-am sunat la treizeci de minute după ce mi-au spus că vor trimite un echipaj, mi-au recomandat să-i înţeleg şi pe oamenii ăia, că poate au un chef, un botez, nu pot fi deranjaţi. “Mai lăsaţi-i o jumătate de oră şi dacă nu se opresc, sunaţi din nou şi o să trimitem un echipaj”.

Eu pot fi deranjată. Noi putem fi deranjaţi. Ei nu pot fi deranjaţi pentru că sunt agresivi şi fac scandal şi cine are nevoie de astfel de bătaie de cap? Ce, eu dacă aş fi poliţistă m-aş duce cu drag în mijlocul unui chef ţigănesc ca să le opresc oamenilor muzica? Dacă asta mi-ar fi meseria liber aleasă, probabil că da!

foto1

13 thoughts on “Fain la oraş!”

    1. @Evergreen: Logic că nu-i verifică, din acelaşi motiv pentru care nici la Hunedoara nu îi deranjează dacă au şi ei un botez, o nuntă, o treabă. De parcă ar fi cât se poate de normal să transformi curtea blocului în propria ta ogradă şi s-o umpli cu manelişti.
      Amărâţii ăştia de mai sus sunt doar nişte cerşetori, dacă le dai, bine, dacă nu, nu-i bai, că mai vin şi luna viitoare. Mai grav mi se pare că ăia care te obligă să le asculţi manelele nu pot fi deranjaţi.

      Uite-aici, tot de la mine din cartier… la fel, nederanjaţi, să nu-i supărăm.

      1. @Denisa: O, la mine pe strada a cantat fanfara doua nopti pentru ca a murit o tanti. Adrian era nelipsit, cand nu era criza, venea si canta la nunta la cort. Astea-s alea mari, alea mici sunt nelipsitele gratare din spatele blocului, petrecerile pentru ca e duminica si ne dregem dupa sambata sau meciurile pe tv-urile scoase afara. Deci te inteleg perfect si empatizez cu revolta ta.

  1. Asta toamna in Focsani – festivalul vinului trebuia sa inceapa. In acea noapte la ora 1 (dupa ce toata ziua muzica fusese la maxim pt repetitii) se dadea cu tarnacopu, se astfalta etc.
    Rabdam pana pe la 2 si ceva. Suna prietenu la politie sa faca scandal…raspunsul halucinant de la politie “Nu sunteti singurul care a sunat, dar este o lucrare aprobata de primarie si nu avem ce sa facem”.
    La ora 6 si jumatate au terminat de astfaltat.
    Sper ca nu e offtopic

  2. Sa-i intelegem, ar trebui redusa suferinta astora , prin impuscare : economic , eficient si simplu. Cat despre muzica scoasa pe laringe , un vinil zgariat sau o creta pe o tabla de sticla sunt mai suportabile.

  3. Vai de-am reusi sa-i mai civilizam un pic pe tiganii astia ar fi ceva, dar trebuie sa-i suportam asa primitivi cum sunt.

  4. Acelasi lucru si la mine in Vaslui … cand tie lumea mai draga atunci auzi muzica data la maxim …asta daca se poate numi muzica … iar autoritatile nu vor sa faca nimic (de fapt o amenda mica si atat pe care nu o platesc)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.