Folosiţi creme anticelulitice?

Aşa cum cred că v-aţi dat seama, articolul ăsta li se adresează fetelor şi femeilor, pentru că încă n-am întâlnit – din fericire! – bărbaţi preocupaţi de celulită. La celulita lor mă refer, că pe-a altor femei şi eu o privesc cu o satisfacţie sadică, mai ales dacă-s celebre [nu le caut, dar navigând pe net ore întregi, mă mai „lovesc” de ele şi, din motive pe care nu le înţeleg, mă bucură]. 

Când eram în liceu, o colegă foarte slabă se plângea mereu de faptul că are celulită. Cum naiba să ai celulită la 17 ani şi nici 50 de kile? Ei bine, se poate. Am înţeles mai târziu că scârboşenia asta de „piele cu aspect de coajă de portocală” nu iartă pe nimeni, aşa că poţi fi foarte slabă pentru că te ajută metabolismul, dar celulita nu minte: orele petrecute în fund în faţa calculatorului, lipsa de exerciţii fizice şi alimentaţia haotică se vor regăsi toate pe pielea ta, sub forma ingratei celulite. Credeţi-mă, că ştiu ce spun. :”>

Nivea a relansat crema Q10 Cellulite, prin intermediul unei platforme de comunicare ce îşi propune să le ajute pe fetele aflate în căutare de sfaturi. Mesajul este simplu: dacă vrei o piele netedă, fără celulită, trebuie să urmezi cei trei paşi din program: 3M, adică: Mişcare – Mese echilibrate – Masaj cu crema anticelulitică. Adaug şi eu un M: Musai toate trei, pentru că degeaba îţi masezi pielea dacă la interior te hrăneşti cu mâncare nesănătoasă, degeaba mănânci sănătos dacă nu faci nici un pic de mişcare şi degeaba faci mişcare dacă mănânci porcării. Repet: credeţi-mă, că ştiu ce spun!

Sigur că pe hârtie ecran totul pare simplu şi frumos, iar realitatea „din teren” este cea care ne descurajează atunci când vrem să pornim pe „drumul” adoptării de obiceiuri sănătoase. Nici un început nu este uşor, mai ales când vine vorba despre schimbarea stilului de viaţă, dar cu paşi mărunţi, orice este posibil. Că tot se întreba Marta pe Facebook zilele trecute la ce ne gândim când citim fraza „Oricând se poate întâmpla orice!”, o să-i răspund şi aici că mă gândesc la lucruri pozitive.

Oricând poţi renunţa la obiceiurile dăunătoare sănătăţii, totul este să vrei şi, mai ales, să faci primul pas. Ideal ar fi să nu mergi pe drumul ăsta singură, de aceea aplicaţia de Facebook creată de Nivea te ajută cu sfaturi şi informaţii utile, adaptate stilului tău de viaţă. Aşadar, Nivea îţi oferă un SuperLike pentru fiecare acţiune pe care o întreprinzi în lupta cu celulita, împreună cu un program foarte serios care te va ajuta să ai o piele demnă de invidiat.

Şi dacă vă mai spun că Nivea şi premiază femeile hotărâte să scape de celulită, cred că vă conving să „băgaţi un ochi”.

11 thoughts on “Folosiţi creme anticelulitice?”

  1. Creme anticelulitice, mda ? Prietena mea s-a dat pe sani cu nenorocirea asta , ca sa-i mai scada sanii, ca erau, zice ea, prea mari. Si ca o cam doare spatele. Cu durere in suflet va spun ca a functionat, parca i-au scazut putin-putin acolo.
    De atunci consuma de cateva ori pe zi tinctura de branca ursului , ca sa-i creasca la loc. Fara sa stie.

  2. nu:)
    Apa multa, mancare vegetariana, sport zilnic, periaj uscat si cate un masaj de relaxare din cand in cand. Am 37 de ani si am celulita cat o fetita de 12 ani.
    Toxinele sunt problema si ele sunt in interior, fara o curatenie temeinica nu se rezolva problema.
    Rabdare si munca si veti avea rezultate spectaculoase.

  3. Unde mai pui ca de multe ori masajul adevarat anticelulitic mai lasa si urme. Eu una m-am apucat recent si dupa doar 3 sedinte hainele arata mult mai bine pe mine. Nu voi purta prea des pantaloni scurti sau rochite scurte dar in mod clar merita efortul.

  4. Barbatii au celulita doar ca nu se vede pentru ca au tesutul epidermin mai gros decat al femeilor. Celulita este stratul de tesut adipos dintre musculatura si stratul de piele, iar femeile fiindca au pielea mai subtire se poate observa acel aspect de coaja de portocala. Iar barbatii fiind inzestrati cu o piele mai groasa, epiderma lor acopera acel start de grasime.

Dă-i un răspuns lui Juliet Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.