H20

Tema de casă primită de la Unica – şi ultimul articol din campanie, dacă vă întrebaţi – este: cineva sau ceva unic pe care îl sau o admir. Şi aici aş putea să vă plictisesc cu poveşti despre câteva femei inteligente, pe la 30 şi ceva de ani, cu cariere, sigure pe ele şi mândre de realizările lor pe care le-am cunoscut până acum. Nu-i vorbă că nu le-aş admira, dar am un pitic care-mi dansează pe creier şi care mă face să vorbesc despre altceva, de data asta: despre apă.

Cică zodia mea nu ar fi “de apă”, iar chestia asta mă face să cred că ai mei s-au îmbătat de fericire când am venit pe lume şi nu m-au “înmatriculat” decât mai târziu. Şi asta pentru că îmi place apa, sub toate formele ei, mai mult decât orice alt element al naturii.

În primul rând, apa ca băutură: nici un Pepsi sau Heineken din lumea asta nu se compară cu apa minerală Borsec atunci când ţi-e sete. Cine mă contrazice n-a băut niciodată Borsec sau… mă rog, are alte gusturi. :D Şi înainte să o faceţi, nu uitaţi că atât sucurile, cât şi berea, sunt făcute din apă şi alte substanţe.

Apa de ploaie, chiar dacă n-o suport pe ochelari, sună mai bine decât orice melodie, mai ales atunci când cade pe o bucată de tablă, de preferinţă sub geamul meu. Am crescut cu sunetul ploii pe tabla de sub fereastră, poate de acolo mi se trage dragostea pentru ploaie. Şi nu doar sunetul ploii îmi place, ci şi ideea că ploaia curăţă mizeria care ne înconjoară [în oraş] sau se infiltrează în pământ, dându-i un miros specific de “după ploaie”.

Ne dăm seama cât de mult apreciem faptul că avem apă curentă doar atunci când rămânem fără ea. Eu am păţit-o de câteva ori and it sucks.

Normal că-mi place şi să mă bălăcesc în apă, fie ea sărată – la Ocna Sibiului, fierbinte – la Felix sau doar călduţă – la bazinul din Hunedoara.

Vara, într-un suc rece “merge” oricând un cub de gheaţă, dar gheaţa e frumoasă şi când apare pe geamuri, sub forma unei flori, sau la patinoar… deşi nu ştiu să patinez, îmi închipui că trebuie să fie foarte fain.

Zăpada prefer să o admir de pe geam, când în casă e cald şi bine, şi-mi place şi pentru că acoperă jegul cu un covor alb. Câteva luni pe an, ne dă impresia că trăim într-o lume mai curată.

Cum să nu-ţi placă apa?

13 thoughts on “H20”

  1. Nu m-am gandit niciodata asa la apa noastra cea de toate zilele… in mod sigur va fi cel mai original articol din tot concursul asta. :))

  2. Era o faza in “Toate panzele sus” in care era un tip care bea numai chestii foarte alcoolice. Si marinarii s-au gandit sa-i faca o sotie si i-au dat sa bea apa. Si asta a inceput sa tipe:

    “M-ati otravit cu APA!!”

    A fost geniala faza, o tin minte si acum dupa mai bine de 20 de ani.

  3. si eu ador apa, tatal meu impreuna cu un grup de academicieni au facut niste teste senzationale apei, e o lume aparte apa, e pur si simplu magnifica. Am vazut de exemplu cum arata picatra de apa inghetata dupa ce l-a ascultat pe mozart, e o poveste, si dupa ce a ascultat rock e doar haos. Apa imbiba in ea nu doar mirosuri dar si energia lucrurilor care o inconjoara. Pentru ca apa sa se schimbe, inainte de a o bea ea trebuie laudata, sa i se spuna cat de buna si cat de lcuitoare e, si aceasta se schimba si ti aduce doar bine. Eu am incercat si chiar functioneaza ;)

  4. P.S. Ca o ironie a sorţii, azi dimineaţă – adică acum vreo juma’ de oră, când m-am trezit, nu aveam apă. Şi chestia asta îmi dă întotdeauna o stare de nervi, aşa că azi m-am trezit cu faţa la… podea. Brrr, grr, Apa Prod, #%(&!

  5. nu stiu care e legatura, dar citind articolul tau, mi-am dat seama ca am o pofta nebuna de apa :D in ultimele zile mi-am potolit setea fie cu vin fiert, fie cu coca-cola.

  6. Apa e cel mai important element din natura. Nu doar ca cred asta, dar cu asta am inceput si sedinta organizatiei Bucresti. Vedti voi, imi place sa incep cu o mica chestie d-asta de cultivare, ca nu vreau sa avemnuma boi in organizatie, deci si implicit in partid. Cat despre calitatile si efectele ei, as sublinia mirosul de caine ud. Orisicum, apa este cel mai important element si in sectorul 5, care este tot parte din natura. Garantat VanGhelie !!!

Leave a Reply to natty Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.