”De ce?”, mă întrebi?
De ce nu? De mulți ani îmi doresc să scap de vicii. Nu mai vreau să fiu dependentă de nimic, îmi spuneam pe la 20 de ani. Curând aveam să realizez că de mâncare, apă, afecțiune / interacțiune umană voi fi mereu dependentă. Pe atunci, însă, eram dependentă de picături de nas (Rinofug și, ulterior, Bixtonim), de țigări, de cafea, de Pepsi/Coca-Cola.
Acum pot spune că în afară de zahăr, cu care am o relație toxică on&off, am cam scăpat de toate. Îmi rămăsese cafeaua ca ultimă redută. Adevărul este că-mi place de mor mirosul de cafea. Prefer mirosul în detrimentul gustului, mi se pare că e cel mai fain miros de ceva care poate fi consumat, că dacă începem să vorbim despre parfumuri ne prinde dimineața. Iubesc parfumurile, dar să le adulmec, nu să mă intoxic cu ele – de-asta am renunțat și la a mă parfuma excesiv.
Nu știu dacă o să mă las de tot de cafea. Sau dacă o să mă lase ea pe mine. Din expresia „îmi beau cafeaua” ne dăm seama cât de atașați emoțional suntem de această licoare: nu spunem niciodată „seara îmi beau berea în fața televizorului”, „zilnic îmi mănânc mâncarea în liniște deplină”, în schimb, despre viciile noastre preferate vorbim cu o oarecare afecțiune: „îmi beau cafeaua”, deci este a mea, ține de mine, e un obicei al meu. „Îmi fumez prima țigară din zi cât timp îmi beau cafeaua, la geam”.
Problema e că dacă nu îmi beau cafeaua într-o zi, seara se lasă cu o durere cruntă de cap și… concluzia mea este că nu mai putem fi prietene, dacă eu te tratez cu respect și tu îmi dai dureri de cap.
Foto: https://pixabay.com/photos/food-no-person-lovely-drink-coffee-3021876/
Sebi nu mai are blog? Voiam sa caut episoadele dintre el si vecinul buclucas.
Eu nu beau cafea, nici nu am băut. Îmi place mult parfumul ei. Evident că am gustat-o și o folosesc ori de câte ori fac tiramisu, dar cam la asta se rezumă relația noastră. Nu m-a fascinat mai mult de atât. Îți doresc baftă!