Iubesc diminețile, mai nou

Nu am fost niciodată o persoană matinală. Toată viața m-am trezit împotrova voinței mele, după ce noaptea aș fi stat să prind răsăritul înainte de a “capitula”. Uram să fiu trezită ca să merg la școală, ulterior la muncă. Multă vreme am avut job-uri boeme, la care ajungeam la ora la care alții erau sătui de muncă, după cum mi se tot spunea.

în adolescență am avut un ceas electronic cu alarmă care trezea și vecinii și probabil și morții din cimitirul situat în apropiere (și la Orăștie, și la Deva aveam cimitirele aproape). Eu adormeam cu capul pe radioul acelui ceas, ascultând Pro FM și alarma suna în câteva ore. Eu dormeam cu capul pe el…

Acum, sunt de părere că fiecare dimineață este un nou început, o nouă ocazie de a avea o zi bună. Cu foarte puține excepții, ne începem ziua cu telefoanele încărcate la 100%, cu somnul făcut și – ideal – cu “bateriile” proprii încărcate tot la capacitate maximă.

Nu sunt încă la nivelul de a trimite poze cu “Bună dimineața la cafelutsă, să aveți o zi minunată”, dar au început să îmi placă diminețile. Cred că la pensie mă voi bucura cel mai mult de aceste momente, când sper că îmi voi savura cafeaua fie la gura sobei, fie afară, învelită într-o pătură călduroasă, cu pisici în brațe și căței la o distanță corespunzătoare (câinilor nordici nu le prea place căldura).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.