Idei fixe, pitici pe creier sau pur şi simplu OCD [tulburare obsesiv-compulsivă]

Câte idei fixe poate să aibă un om cât de cât normal? Câţi pitici pot să-ţi danseze pe creier înainte de a fi diagnosticat cu vreo tulburare comportamentală modernă, aşa cum este OCD? Câte obsesii poţi aduna fără să fii trimis “să te cauţi” la un psihiatru?

Eu am reuşit să adun câteva, dar vă rog să vă simţiţi liberi să completaţi lista de mai jos, ca să nu mă simt prea singură în lumea mea!

Volumul sunetului la PC trebuie să fie la jumătate, nici mai mult, nici mai puțin.

La televizor, dacă volumul nu-i multiplu de 5, mă tem că va exploda sau că lumea se va sfârși din cauza mea. Poziția ideală: volumul la nivelul 50.

La cuptorul cu microunde, urăsc să încălzesc ceva timp de un minut și 10 secunde; trebuie să fie un minut, un minut jumate sau două minute. De exemplu, mă enervează la culme faptul că programul pentru încălzirea lichidelor are un minut și 20 de secunde.

La benzinărie, dacă m-ar lăsa oamenii mari să alimentez maşina cu benzină, aş picura strop cu strop până când aş ajunge la o sumă rotundă.

În condiţiile astea, vă daţi seama cât de tare mă enervează toate preţurile din supermarket-uri, care se termină în “9”…

Când eram mică, obişnuiam să număr fâşiile de linie discontinuă de pe şosele, nasturii de la bluze, numărul de plăci de marmură, gresie sau faianţă, în general toate obiectele identice sau de aceleaşi dimensiuni. Ştiam că-i un obicei tâmpit, mă enerva că nu mă puteam abţine, dar continuam s-o fac. Încă mă mai bântuie amintirea unor plăci foarte micuţe de faianţă, de 2 centimetri pătraţi fiecare, în culorile alb, albastru deschis şi albastru închis, pe care un meşter cu suflet de artist le-a trântit cum i-au venit la mână pe pereţii din bucătăria unei mătuşi de-ale mele. Cât timp am locuit cu mătuşa respectivă, am tot încercat să găsesc un pattern tipar, dar piesele sunt pur şi simplu dispuse haotic.

Sunt destul de tolerantă şi înţelegătoare atunci când vine vorba de arta modernă; nu mă deranjează picturile cu cercuri şi pătrate care nu-mi spun nimic, dar când vine vorba de corpul meu sau de hainele pe care le îmbrac, nu suport asimetria. Astfel, sprâncenele trebuie pensate identic şi simetric, ochii se machiază, pe cât posibil, la fel, iar unghiile vor avea toate aceeaşi lungime şi mai ales aceeaşi culoare. Nu vreau să mint: mă uit cu admiraţie la femeile care-şi vopsesc unghiile în diferite culori sau care au răbdare să-şi picteze pe ele tot felul de năzdrăvănii, dar pe-ale mele nu aş putea să le colorez aşa.

Cu toate că ai mei mi-au spus de nenumărate ori că dau dovadă de proastă creştere atunci când calc pragul unei uşi [o fi pe bune sau m-au minţit?], nu-s sănătoasă dacă nu calc fiecare prag al fiecărei uşi pe care intru. Atunci când mama a vopsit toate pragurile uşilor din casă, s-a lăsat cu scandal… timp de câteva zile le-a tot revopsit, săraca.

Revenind la obsesia simetriei în vestimentaţie: aveam vreo trei ani, ai mei mă îmbrăcau cu bluze care aveau mânecile prea lungi [alte vremuri, mă copii!] şi le suflecau, ca să nu-mi acopere mâinile. Dacă îndoiturile nu erau egale, aproape că plângeam şi-i strigam mamei: “Nu-i egal, tu, nu-i egal!!!”.

Într-un magazin sau local cu mai multe toalete, dacă trebuie să merg de mai multe ori, o folosesc de fiecare dată pe cea în care am intrat prima oară. De asemenea, dacă într-un bar găsesc o masă care-mi place, atunci voi încerca să stau la aceeaşi masă de fiecare dată când ajung în barul respectiv.

În maşină, întotdeauna stau în dreapta, fie pe locul din faţă, fie pe cel din spate. Asta cred că-i din cauză că ochiul meu stâng vede mai multe decât dreptul şi din partea dreaptă am câmpul vizual cât de cât normal; dacă mă pui să stau în stânga, să nu te miri dacă voi dormi tot drumul.

Acum am renunţat să mai număr plăcile de faianţă şi gresie, dar mă mai surprind câteodată numărând – până la maximum 20! – fâşiile de linie întreruptă de pe şosea, am frigiderul plin de magneţi aşezaţi aiurea, pe laptop mi-am pus zeci de autocolante de diferite dimensiuni şi culori, am încercat să mobilez simetric camera în care dorm împreună cu Sebi, dar i-am stricat “feng shui-ul” şi mă gândesc întotdeauna cu drag la “strada în oglindă” din Cluj.

Şi, ca o curiozitate: am abilitatea de a scrie în oglindă. Dar despre asta o să vă povestesc într-un articol viitor.

Voi cum staţi cu OCD-ul? ¿ln-pɔo nɔ ıţɐʇs ɯnɔ ıoʌ

37 thoughts on “Idei fixe, pitici pe creier sau pur şi simplu OCD [tulburare obsesiv-compulsivă]”

  1. M-ai pus putin pe ganduri si am analizat un pic.
    Numar in cate paie/cuburi tai legumele, cate chiftele prajesc … si totul trebuie sa fie multiplu de 4. Primul pas va fi intotdeauna cu piciorul drept.
    Daca analizez mai adanc, probabil mai gasesc ceva “obsesii”.

  2. Pffff…….m-ai pus pe ganduri, acum ca stiu de ce “sufar”. Am aceeasi obsesie a simetriei (la frizerie, perciunii trebuie sa fie tunsi egal, nu e tolerata nici macar o diferenta de 1mm :D), de gasirea unui pattern in absolut orice, de despicarea firului in 4 si observarea detaliilor pe care in mod obisnuit nimeni nu le-ar lua in seama. Am o memorie vizuala foarte buna, ma obsedeaza numerele de inmatriculare ale masinilor fiind mereu primul element pe care imi cade privirea atunci cand zaresc o masina, fara exceptie. Si lista ar putea continua, cu cate si mai cate…. :)

    PS: apropo de pattern-uri, sa aiba oare ceva de-a face cu faptul ca sunt nascut pe 10 octombrie? ;))

    1. Uite, de asta am uitat: în trafic, ÎNTOTDEAUNA mă uit la plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor, apoi la mașini. :O O fi ceva cu noi, ăștia din octombrie?

  3. Ceea ce descrii tu sunt mici simptome – “normale”, comune la majoritatea dintre noi, fiecare avem piticii nostri.

    Ca astfel de comportamente sa ajunga sa fie patologice, trebuiesc indeplinite anumite criterii.

    Una din cele mai relevante criterii este atunci cand comportamentele obsesive afecteaza GRAV si permanent viata sociala, de cuplu etc.

    De regula aceste comportamente obsesive patologice ajung sa cauzeze si reactii psiho-somatice la nivelul organismului. O persoana cu fobie pentru microbi, ajunge ca datorita somatizarii acestor fobii – chiar sa devina sensibila la microbi.

    ___

    In seara de revelion, la restaurant, un tip cu o astfel de obsesie – in cazul lui pentru microbi, a cerut un teanc mare de servetele pe care sa stea, a insistat ca tot ce primeste sa i se inmaneze cu servetel – sa nu i se atinga farfuria, sticla, cana etc.; dupa fiecare inghititura se stergea obsesiv minute in sir, isi stergea mainile, lingura…

  4. Pe mine m-au declarat colegii obsesivă. Oricât stau să mă gândesc, nu-mi dau seama de ce. :D
    Glumesc, le am și eu pe ale mele, dar mie-mi generează mici bucurii (deocamdată), așa că nu regret nimic. :)

  5. Am avut multe din astea dar pe parcurs am uitat de ele.Singura ramasa e cea cu ora.Nu ma intalnesc niciodata cu cineva la si jumatate sau fix.Mereu e la si 43,57,etc.:)

  6. Eu imi numar pasii, fiecare taietura din cutit cand toc legume, treptele, cate secunde fac pipi LOL si ar mai fi

  7. da si eu numaram liniile de pe drum, am anumite combinatii de mancaruri pe care nu le mananc decat in acea ordine si stare de facto, prea multi pitici, da o sa mai stau azi sa contemplz la asta !!

  8. Vad ca nu zice nimeni nimic despre internet si obsesiile/adictiile care sunt legate de el :)

    In 2013, americanii vor lansa varianta revizuita/updatata a DSM – DSM5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) unde, printre alte noutati si modificari, vor introduce o noua tulburare si anume IAD (Internet Addiction Disorder) iar majoritatea simptomelor ni le putem bifa cu usurinta si noua, astia care comunicam mai mult in online :)

    Oficial, Romania ar trebui sa se raporteze la ICD (International Classification of Diseases) – varianta europeana, dar majoritatea se raporteaza la DSM; oricum si europenii trebuie sa scoata o varianta updatata (editia 11).

  9. Ahahah :)) Si eu am faze de genul, cand eram mica daca trebuia sa ma intorc din drum ocoleam locul/blocul whatever o luam pe alta parte numai ca sa nu fie chiar intors din drum si ca “ghinionul” sa aiba senzatia ca m-am dus pana in locul X cu un scop :))
    De asemenea, pentru ca atunci cand eram mica uitam cheile in usa, le pierdeam etc. imi repet obsesiv pana ies din bloc “am inchis usa de n ori” :))) :))
    Ehmz da…si o obsesie recenta, deschid de n ori paginile de e-mail, twitter si facebook desi cu 1 min inainte m-am uitat…si imi e deja automatism…that’s sad, trebuie sa rezolv problema :)))
    Ah da :)) si cand eram mica imi propuneam sa fiu in punctul n al trotuarului sau in punctul n din traseul meu pana ajunge masina y :)))))
    mai aveam obsesii cand eram prin liceu si cand eram mai mica, dar nu imi aduc aminte :)) Acum am doar aia cu cheia (si tot am patit sa uit cheia in usa, chiar si la Cluj :))))))))))))))) )

  10. Si eu fac la fel cu toaletele si cu restaurantele. La serviciu de exemplu fiecare baie pe etaj are 4 toalete. Eu intru in prima din dreapta. Intotdeauna acolo. Daca e ocupata astept pana se elibereaza.
    Si in restaurant la fel, merg de regula in aceleasi localuri si aleg intotdeauna mesele de langa geam. Pe cat posibil aceleasi de fiecare data.

  11. Eu sunt obsedată de ordine, așa că la mine acasă, fiecare lucrușor, oricât de mărunt ar fi are un loc al lui bine stabilit. Chiar și jucăriile fetiței mele. Evident că atunci când nu reușesc să găsesc ceva, las deoparte orice activitate și nu mă dau bătută până nu găsesc ceea ce caut.
    O altă obsesie este faptul că recitesc fiecare articol de 3 ori înainte de-al publica.
    Întotdeauna încerc să găsesc o semnificație literelor din numerele de înmatriculare, legumele încerc să le tai de dimensiuni egale, plus multe alte ciudățenii din cele enumerate mai sus.

  12. mi-ai dat putin de gandit :)) eu numaram copacii de pe margine cand eram mic, la peco cand alimentez imi doresc sa pun mereu la FIX, nu-mi plac lucrurile mari, nu ascult muzica la laptop, ci las televizorul sa bazaie pe spate …

    Oare am eu vreo problema ?

  13. Eu la benzinarie intotdeuna pun suma fixa, ma enerveaza cand cei care lucreaza acolo imi pun 49.99 in loc de 50 sau 50.01 o data i-am si zis la unu sa puna fix. Verific usa de n ori si eu dupa ce o inchid, la fel si masina. Ma uit la ape, becuri aprinse, gaz de n ori inainte sa ies din casa :)) si sunt sigura ca mai am dar nu imi amintesc.

  14. Am si eu o grămadă de mici manii din astea. cea mai…accentuată: e musai să termin felurile din farfurie (de ex. carne si legume, brânză si rosii, etc.) în acelasi timp. Adică să nu rămână un pic de carne, pe care să o mănânc fără varză, sau o bucată de rosie stingheră, fără brânză. Asa că pe când sunt aproape gata cu mâncatul evaluez cantitatea de mâncare si împart în asa fel încât să temin…la fix :)

  15. Si eu sunt nascuta in octombrie si nici eu nu suport asimetria :))) cred ca e ceva cu balantele…de asemenea lucrurile mele trebuie aranjate intr-un anumit fel,iar daca este sa mi le mute cineva,imi aduc aminte involuntar exact locul pe care l-au avut inainte…ce bine ca nu sunt singura cu ‘pitici’ dinastia:))

  16. Clar Balantele au ceva cu asimetria! :)) Nici mie nu mi-ar placea unghii vopsite diferit sau alte lucruri care par neechilibrate (desi altfel, eu sunt cea mai dezechilibrata din toata ecuatia asta). Eu mai am obsesii legate de cifra nasterii mele, adica 9. Multe trebuie sa fie 9, sau adunate sa dea 9, sau multiplu de 9,etc. Sau daca asa nu, macar impare, neaparat.N-ai sa ma vezi curatând 4 cartofi, daca trebuie musai mai mult sau mai putin de 9,atunci sa fie 7, 11, etc. Mai rau e ca l-am molipsit si pe sot cu nebunia mea, numara si el cartofii pe care-i curata, ca altfel are scandal cu nevasta-sa :)))

  17. A pai vad ca suntem multi d’astia, eu pana nu e bucataria curata nu pot dormi, trebuie sa stiu exact unde e iesirea din statia de metrou si tb sa fiu in vagonul 3 altfel nu ma urc daca mi se pare ca nu am numarat bine, stau in acelasi loc in autobuz de 5 ani se zile, daca nu e liber cobor din autobuz, unghiile mi le fac numai french si daca e o singura gresala la ele ma obsedeaza pana o repara sau ajung acasa si le sterg imediat, nu suport sa port mai mult de doua culori si intotdeauna periuta trebuie sa aiba culoarea rosie.UFFF ma simt mai bine acum …multumesc Denisa ca mi-ai dat ocazia sa nu ma mai simt o ciudata

  18. Multiplu de 3 ftw \o/
    caci 3 e un numar magic, bun. daca nimeream 2, inseamna ghinion. cand primeam 2 bomboane, cand repetam ceva de 2 ori. si e asociat cu moartea: 2 flori :-S

  19. Pingback: Ieşirea din zona de confort « Denisa Bârgău
  20. Si eu am suferit 12 ani de aceasta asa-zisa boala “psihica” tulburarea obsesiv compulsiva pana acum 1 an. Am inceput la 21 de ani cand eram studenta la caminul Grozavesti din Bucuresti, cu spalatul interminabil pe maini, deschideam usile cu coatele ca sa nu ating cu mainile clantele nepurificate, repetam spalarile pana cand erau corect facute, aveam iarna rani intre degete si nu mai foloseam de mult prosop pentru ca era `murdar`, imi spalam foile de la cursuri si cartile cu apa. Iar in ultimii ani au aparut si gandurile nenorocite, tot ce era urat in realitate, la emisiunile de stiri, in filme, in mintea mea, tot ce era urat trebuia purificat, altfel ramanea si putea sa mi se intample ceva rau mie sau oamenilor cu care intram in contact. In permanenta actiunile rele care se puteau intampla din cauza mea trebuiau oprite de mine si doar prin spalare intr-o anumita ordine, pe frunte, apoi cuvinte de protectie, apoi stropit pe frunte si din nou cuvinte ca sa ii ajut pe ceilalti si pe mine sa nu ni se intample ceva rau din cauza gandurilor. In ultimul an pericolul era atat de permanent incat cand gandurile veneau cumparam o sticla cu apa, gaseam un colt mai retras pe drum, de obicei langa un copac si incepeam sa ma spal cu apa de 3 ori pe frunte. In ultimii ani nu mai incepeam nici un lucru nou, o actiune noua daca in aceeasi zi vedeam sau auzeam la tv stiri negative asa cum sunt la tv in Romania sau daca citeam pe internet stiri cu toate ororile sau daca vedeam filme urate sau doar scene sau daca imi veneau gandurile urate si imi interziceam sa fac pentru prima oara ceva pentru ca ziua aceea era periculoasa si as fi asociat pe viitor informatia noua pe care vroiam sa o aflu cu ceea ce vazusem urat la tv sau cu gandurile urate care imi venisera. Eu nu am stiut in primii cam 8 ani ca spalarile, gandurile urate involuntare care imi veneau, ritualurile de purificare cu apa pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe zi erau vazute ca “boala psihica obsesiv-compulsiva, abia acum vreo 4-5 ani am aflat. Si cand am aflat am cautat pe internet inclusiv si nu am vazut nici o vindecare cu medicamente psihiatrice pe sutele si miile de pagini de pe romedic si celelalte situri, asa ca nu m-am dus la psihiatru. Iar in ultima faza, cea mai scurta, de 3 luni, si cea mai grava, acum 1 an, exact cand am implinit 33 de ani, imi spalam hainele la masina de spalat de cateva ori pe zi, aceleasi haine, imi aruncam la gunoi hainele cu care eram imbracata cand veneau gandurile ca sa nu ma contamineze, nu imi mai dadeam sa mananc, chiar ma si loveam pe fata ca sa ma pedepsesc. Desi simteam ca nu erau gandurile mele pentru ca eu nu eram asa, singura solutie si pedepsire pentru tot ce imi venea in minte ramasese doar sinuciderea.

    Si atunci, cand stiam ca nu imi mai ramasese decat moartea, cand abia tinandu-ma pe picioare si aproape fara memorie m-am dus pentru prima data in viata mea la doi psihiatri( la psihologie nu se putea sa incerc la ce stare de aproape inconstienta a mintii eram, psihoza) si am luat cateva zile zoloft(setralina), prozac si cand peste ceea ce simteam groaznic s-au mai adaugat si toate simptomele pastilelor si nici o imbunatatire, atunci am aruncat medicamentele si m-am dus pentru prima data la Dumnezeu, pe care il simtisem ca ma chema la El, dar mie mi-era rusine sa merg cu toate gandurile alea in fata Lui la biserica. Dar moartea m-a impins la Dumnezeu si desi ma dadeam singura afara din biserici pentru ca gandurile erau urate si pentru ca il injuram pe Dumnezeu incontinuu in biserica am inteles pana la urma ca nu eu eram. Niciodata nu fusesem eu in gandurile alea, care in ultimele 3 luni erau si ca niste prezente fizice invizibile in mine si langa mine si atunci am inteles ca de fapt eram posedata. Si atunci m-am linistit ca nu eram eu si am inteles ca Dumnezeu ma chemase la El ca sa ma salveze de moarte si ca sa ma scape de diavolii de la care primeam gandurile. Si asa am realizat ca diavolii chiar exista, ca de la ei aveam gandurile straine de felul meu de a fi, dar mai ales am avut dovada concreta ca mai presus de toate fricile si de toate gandurile si de toti diavolii, mai presus de toate exista Dumnezeu.

    Asa l-am descoperit eu pe Dumnezeu acum 1 an, la 33 de ani, pentru ca tot ce stiam eu despre Dumnezeu pana acum 1 an erau sa iau lumina de Paste o data pe an, Dumnezeu era doar un batran bun si depasit, uitat in copilarie. Si dupa experienta de acum 1 an cand am simtit ca numai Dumnezeu putea sa ma mai scape de diavoli atunci l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu cu adevarat.
    Si am inteles pentru totdeauna ca Dumnezeu exista, ca este Iisus Hristos, ca fara Dumnezeu nu suntem nimic si mai ales am inteles cat de mult ne iubeste Dumnezeu si ne apara fara ca noi sa stim de atat rau de la diavoli. Si atunci am avut incredere si curaj si mergeam in biserici, nu mai ieseam din ele, am inceput sa imi spovedesc greselile pentru ca nu ma mai spovedisem niciodata, sa ma impartasesc, mergeam la toate slujbele de duminica, mai ales mergeam la toate slujbele de Maslu impotriva bolilor fizice, sufletesti, impotriva diavolilor, impotriva a tot ce este rau in oameni, ascultam predicile despre Dumnezeu si mai ales am citit si eu pentru prima data in viata mea biblia, Noul Testament care este aproape integral cuvantul lui Dumnezeu. Spovedirea pacatelor proprii, slujbele de Maslu si citirea a cateva randuri zilnic din Noul Testament au fost tratamentul meu, tratamentul unui suflet atacat de demoni si nu bolnav de “boala psihica”.

    Boala asta nu are o natura materiala ca celelalte boli fizice, ci este doar un atac demonic. Eu am acceptat acest adevar, chiar daca ajunsesem fara memorie si cu diavolii in mine, dar lucida, eu am fost sincera cu mine si sigura pe mine, eu am acceptat ca fiind adevarat ca este un atac demonic si ca nu era nici o halucinatie ce simteam, nu era nici un “delir religios” ci era o deschidere catre iad si asa am ajuns la Dumnezeu in loc sa ajung la spitalul de psihiatrie. Si Dumnezeu m-a ajutat pentru ca l-am ascultat pe El si am avut incredere in El nu in psihiatrie m-a scos din starea in care intrasem cu 3 luni in urma( “psihoza” ) si m-a ajutat sa scap de toate spalarile pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe maini, de toate ritualurile si cuvinte de protectie si de majoritatea gandurilor urate care imi veneau si mai ales m-a ajutat sa-mi schimb viata. Si primul pas a fost spovedirea pacatelor pentru ca asa ajung diavolii la noi si au puterea sa ne chinuie pe urma cu ganduri groaznice care nu apartin felului nostru de a fi. De fapt primul pas a fost sa merg la biserica la toate slujbele pana mi-am recapatat o parte din memorie. Era acum 1 an, de Paste exact in Saptamana Patimilor si am mers la toate Deniile, la orice slujba care se tinea in fiecare zi. Mergeam in biserica cu Dumnezeu langa mine, cu injuraturile diavolilor in capul meu, dar Dumnezeu era langa mine si stia ca nu erau ale mele gandurile ci ale diavolilor si ma incuraja sa am rabdare. Si dupa cateva zile am inceput sa ma spovedesc pentru ca eu nu stiam nici ce inseamna spovedire, nu ma spovedisem niciodata. Asa am inceput sa ii infrunt pe diavoli, sa stiu doar putin din ce inseamna iad, eu care nu credeam in iad, Rai, Judecata de apoi.

    Si ritualurile au inceput sa dispara, ritualurile nenorocite de ani si ani, dispareau. Iar pe cele care nu dispareau le spovedeam la preot si dupa spovedire din momentul ala nu mai faceam ritualul. Si asa am facut 3 luni intregi. Daca nu puteam sa scap de un ritual il spovedeam, daca venea un gand urat spuneam Tatal nostru sau `Doamne Iisus Hristoase miluieste-ma si curata-ma pe mine pacatoasa`. sau daca eram acasa pur si simplu deschideam si citeam din Noul Testament si ma linisteam. Mai tarziu ca sa elimin un ritual nu mai mergeam la preot la spovedire, ci acum aveam incredere in mine, si singura decideam eliminarea ritualului si a situatiei care il cerea, ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa scap de el si citeam din Noul Testament si din acel moment terminam cu ritualul si nu-l mai repetam niciodata.

    Astazi, cand ma uit in urma la cat de multe actiuni eram blocata sa le fac, cand imi aduc aminte de spalarile interminabile de 12 ani intregi, cum imi anulam zilele si amanam pentru a doua zi sa fac un lucru pentru ca ziua respectiva era murdarita de gand si puteam sa patesc ceva, cand ma gandesc ca nici prosop nu aveam voie sa mai am, cand ma gandesc ca ma ridicam de zeci de ori pe zi de la calculator sa ma spal de ganduri, cand ma gandesc cate ganduri urate imi veneau care ma ingrozeau si ma blocau, acum cand l-am gasit pe Dumnezeu pentru totdeauna, acum ma simt libera si acum stiu ca NU de la mine erau toate lucrurile alea, toate gandurile, blocajele ci de la diavoli si ca Dumnezeu m-a ajutat sa scap de ei, de limitarile lor care ma dusesera spre groapa si ca Dumnezeu mi-a dat putere sa vad altfel viata, chiar diferita fata de cum eram inainte de aceasta asa-zisa `boala`. Acum vorbesc pe internet cu oameni care vor sa se sinucida sau care au avut astfel de ganduri si le spun ca ajung in iad si ca singura solutie este doar Dumnezeu, cu adolescenti care sunt maltratati in familie si ii indrept spre Dumnezeu, cu oameni bolnavi psihici carora le spun ca nu au nimic la creier nu exista nici o boala “psihica”, pur si simplu diavolii le transmit aceste ganduri si stari si trebuie sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, nu formal. Inainte, acum 1 an n-as fi fi facut niciodata asa, pentru ca ma puteam “contamina” de la ei, ar fi trebuit sa ma spal pe maini pe fata, sa nu mai intru pe acele situri niciodata. Cand imi mai aduc aminte in ce stare de blocare, de izolare si frica fata de tot ce putea sa ma “contamineze”, nu ma gandesc decat cat de mult m-a ajutat Dumnezeu si cum m-a eliberat Dumnezeu: “Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi!” Noul Testament, Ioan 8. Si mi-as dori mult ca si ceilalti oameni bolnavi “psihici” sa se indrepte spre Dumnezeu, cu adevarat, ca sa aiba si ei forta de a se elibera de acesti demoni care le blocheaza viata.

    Ajutorul medicinei are o limita fizica, omeneasca, iar unde incep bolile “psihice” ajutorul medicinei se sfarseste pentru ca suferinta nu mai este a corpului ci a sufletului, iar tratamentul nu mai este material ci spiritual. Prin boala “psihica” omul este atacat de forte, fiinte care nu apartin lumii materiale, demonii, care incearca sa intre in oameni sa le posede la inceput gandurile, apoi sentimentele, corpul…, dar este si paradoxal momentul in care, in acelasi timp, omul are acces si la lumea lui Dumnezeu, simte si chemarea Lui pentru eliberarea de demoni. Pe toti oamenii ii apara Dumnezeu si ii ispiteste diavolul, dar bolnavul “psihic” intra in legatura foarte puternic cu lumea spirituala. In bolile asa-zis psihice, sufletul nostru este cel care sufera, de asta ramura medicinei care se ocupa de bolile “psihice” este ineficienta, de asta nici nu sunt rezultate de vindecare prin medicamente psihiatrice pentru ca psihiatria trateaza boala “psihica” ca pe una fizica nu ca pe o boala a sufletului. Psihiatria cel mult este buna la primul atac demonic, cand omul poate nu e pregatit sa infrunte diavolii, nu-i vine sa creada ce i se intampla, e prea rapid atacul si omul debusolat, departat de Dumnezeu si invatat ca totul are o cauza fizica alearga disperat la psihiatrie. E mult mai simplu sa ia ceva material, o pastila, decat sa ia ceva spiritual, Duh Sfant de la Dumnezeu.

    Psihozele sunt momentele in care demonii intra in oameni, de asta oamenii nu trebuie sa fie adormiti de medicamente psihiatrice, legati de pat si inconstienti ci trebuie sa fie pregatiti sa respinga constient demonii, cu Dumnezeu alaturi, aproape de biserica, de crestini, de natura, cu evitarea cat mai mult a oamenilor rai pentru ca unde sunt oameni rai sunt si diavoli, evitarea stresului care duce la frica si prin frica vin diavolii si evitarea a tot ce ii face rau. Oamenii trebuie sa invete sa lupte cu demonii si sa refuze sa ma devina gazde pentru demoni. Asta este parerea mea despre bolile psihice, asa cum am trait eu 12 ani obsesiv-compulsivitatea pana acum 1 an cand l-am gasit pe Dumnezeu care m-a vindecat si mi-a schimbat total intelegerea asupra experientei mele.

    E mult mai simplu pentru un bolnav “psihic” sa ia ceva material, o pastila, decat sa vina la Dumnezeu, mai ales cand apropierea de Dumnezeu incepe cu recunoasterea marilor pacate proprii. Si cine vrea sa treaca printr-un examen de constiinta, cine vrea sa rememoreze momentele prin care s-au facut pacate asupra lui si mai ales cine vrea sa-si aduca aminte si sa recunoasca momentele in care a ajuns si el sa pacatuiasca? Doar cand disperarea va fi singurul sentiment pe care il va mai simti, poate… Cum altfel sa se elibereze sufletul decat fata in fata cu propriile noastre greseli? Speranta in Dumnezeu nu inseamna si credinta in Dumnezeu, speranta e doar inceputul credintei. Cata vreme oamenii vor avea incredere mai mult in psihiatrie decat in Dumnezeu nu se vor vindeca, nu vor lasa pastilele din mana. Si rezultatul medicamentelor psihiatrice se vede pe mii de pagini de pe forumurile de boli “psihice”: nici o vindecare a bolilor “psihice” prin medicamente psihiatrice. Atat timp cat cei care aud voci, vad fiinte sau simt fiinte invizibile langa ei care ii indeamna la rau, dar le declara pe toate halucinatii, atat timp cat le e frica sa le infrunte si sa se increada doar in Dumnezeu si se afunda in medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca, in loc sa mearga la biserica si sa se roage lui Dumnezeu, sa-si recunoasca marile pacate, sa citeasca Noul Testament care este cuvantul aproape integral al lui Dumnezeu si sa isi schimbe viata, cum poate sa-i ajute Dumnezeu cand ei nu vor sa il accepte cu adevarat in viata lor?
    “Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece apostoli: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Noul Testament, Ioan 6.

    Spovedirea pacatelor este inceputul vindecarii, oricat de rusinoase, urate, ar fi pacatele noastre, Dumnezeu le iarta imediat. Nu conteaza pentru Dumnezeu pacatul, toti pacatuim, singurul fara pacat este doar Dumnezeu. Ci conteaza pentru Dumnezeu sa recunoastem ca am gresit si sa incercam sa ne schimbam. Si Iisus ne spune: “De cate ori vei cadea scoala-te si te vei mantui”. Multi spun Dumnezeu imi stie pacatele de ce sa le spovedesc? Pentru ca Dumnezeu vrea ca noi sa constientizam singuri pacatul si cat de rau ne-a schimbat si sa incercam sa ne indreptam pentru ca degeaba ne spovedim daca nu ne si schimbam. Recunoasterea(spovedirea) este primul pas, al doilea este incercarea concreta de a ne schimba, de a evita conditiile in care s-a produs pacatul, de a invata sa respingem situatiile care ne fac rau pentru ca multe pacate ale noastre sunt continuari ale pacatelor altora asupra noastra. Pana cand nu ne vom recunoaste pacatele, pana cand nu vom recunoaste intunericul din noi, lumina lui Dumnezeu nu are unde sa intre.

    Iisus vorbeste despre nasterea de Sus, nasterea din Duh, Renasterea, pe care eu am simtit-o ca o intoarcere din morti acolo unde ma simteam printre diavoli:
    “Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.” Noul Testament Ioan 3.
    Cand apropierea de Dumnezeu va inceta sa mai fie formala, cand oamenii bolnavi “psihici” il vor lasa pe Dumnezeu sa ii ajute si vor avea incredere in Dumnezeu cu adevarat, abia atunci se vor vindeca si mai mult decat atat, isi vor schimba viata aici, pe pamant, iar dincolo ii asteapta viata vesnica:
    “Ca orine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” Noul Testament Ioan 3
    Asa a fost la mine acum un an, ajunsesem brusc in 3 luni acum 1 an un om aproape mort, fara memorie, fara suflet, nu mai simteam nimic, decat diavoli, aproape nu puteam sa mai merg pe picioarele mele si Dumnezeu m-a inviat pentru ca Eu l-am strigat si Eu l-am urmat si nimeni nu a facut asta in locul meu, pentru ca nimeni nu te mantuieste. Toti si toate doar ne ajuta, dar fiecare din noi suntem responsabili pentru noi, nimeni nu face mantuirea in locul nostru, singuri trebuie sa spunem ce am gresit si sa acceptam lumina lui Dumnezeu ca sa iesim dintr-o viata aproape moarta: “Să dai poporului cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, Ca să lumineze pe cei care stau în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.” Noul Testament Luca 1.

    Cititi Noul Testament, macar Evangheliile au 130 de pagini. Crestinismul nu este o religie a suferintei, a resemnarii in suferinta. Nu o sa gasiti un Iisus resemnat, care accepta batjocura oamenilor rai, ci un Iisus al eliberarii, vindecarii, iertarii, iubirii, egalitatii, libertatii, dreptatii, adevarului. Noul Testament este cartea Invierii omului din pacat nu a acceptarii suferintei pentru pacat. Dumnezeu nu vrea sa pedepseasca omul, diavolul pedepseste omul, Dumnezeu vrea intoarcerea oamenilor din pacat nu pedepsirea sau moartea lor. E foarte frumoasa si adevarata pilda fiului risipitor in care daca fiul ar fi ascultat de tata ar fi fost bine pentru el, dar el a vrut sa-si traiasca viata in pacat si cand a realizat ca nu mai poate trai asa s-a intors inapoi la tata si tatal l-a iertat imediat. Fiul putuse oricand sa se intoarca la tata, sa nu mai sufere, dar el singur isi prelungise viata in pacat. Asa si noi, noi singuri ne prelungim suferinta, nu Dumnezeu, Dumnezeu ne cheama la El in permanenta, dar noi ascultam de diavoli si amanam sa venim spre Dumnezeu. Nu Dumnezeu ne pedepseste sa traim in suferinta, diavolul ne afunda in suferinta si asta stiu din propria mea experienta ca Dumnezeu a vrut sa ma intorc la El atat, dar diavolul ma facea sa cred ca Dumnezeu ma pedepseste, tot asa, ca “purificare” a mea de pacat. Iisus Hristos este Dumnezeu venit pe pamant sub forma umana acum 2000 de ani intr-o lume criminala si sclavagista care a venit sa mantuiasca lumea nu sa o pedepseasca : “Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. ” Noul Testament Luca 4. Hristos a vindecat oameni bolnavi, orbi, paralizati, a scos demoni din oameni, a iertat si a intors la credinta pacatosi, a inviat morti, i-a invatat pe oameni sa se iubeasca unul pe altul, sa se ierte, iar la sfarsit a acceptat sa fie batjocorit si crucificat de proprii lui preoti, fariseii, pentru a ierta pe toti oamenii si a aduce viata vesnica oamenilor. Dumnezeu a facut totul pentru noi si doar El este mai puternic decat acesti demoni, doar El m-a scapat si de ganduri si de spalari si ritualuri si demoni si mi-a schimbat viata.

    Toate ne ajuta pentru ca Dumnezeu nu este doar in biserica, Dumnezeu este peste tot. De multe ori am ascultat o melodie care a facut cat o slujba la biserica, alta data o ora pe plaja la mare in octombrie m-a facut sa simt mai mult decat simtisem la slujba dinainte, o intalnire cu o prietena din copilarie pe care nu o mai vazusem de 20 de ani a aparut “intamplator” dupa spovedire m-a bucurat atat de mult, asa cum alti multi oameni au aparut “intamplator” dupa spovediri, o plimbare prin natura m-a linistit enorm si mai ales m-a ajutat reintegrarea printre oameni, pentru ca desi am fost un copil sociabil incepusem in timp sa ma izolez de oameni, acum intru pana si in mall doar ca sa vad multi oameni, acum scriu aici pe forum desi altadata n-as fi scris, acum stiu ca Dumnezeu este si atunci cand ajut alti oameni…Si in timp am inteles ca Dumnezeu este de fapt in toata viata asta, am vazut altfel viata, m-am simtit ca un om nascut a doua oara: “Acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Noul Testament Luca 15.

    Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa nu mai ratacim ci sa ne intoarcem pe drumul adevarat: ”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”, Noul Testament Ioan 14. Doamne ajuta!

  21. Eu daca ma scarpin de exemplu la urechea stanga nu ma pot abtine sa nu o fac si la urechea dreapta… nu ca m-ar deranja ceva la urechea dreapta :))

    Si nu doar la urechi … picioare..maini..tot…ce fac pe o parte tre sa fac si pe cealalta !

  22. se pare ca pana la urma ( si fara a face filosofie ) toti avem miciile noastre obsesii ….. si eu numaram de copil arborii pe strada de pe directia de mers ….liniile intrerupte de pe strada ..dar ce mi se pare inca ciudat e ca nu ma pot lasa de sportul numaratului de litere in cuvinte …..adun ….si la sfarsitul unei fraze ..imi zic hmmmm 15 litere, 42 etc …..involuntar ….si zambesc…. in Italia un psiholog mi -a sus ca in general e un sport al oamenilor inteligenti , care isi ocupa mintea …
    sa facem sinapse domnilor ….:)))))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.