Legitimaţie de handicapat made in Romania

Tocmai am mâncat la Casa Rustică. În cele 25-30 de minute cât am aşteptat mâncarea, au venit nu mai puţin de şase cerşetori la masă. Unul avea flori ofilite de vânzare, altul pixuri şi carneţele chinezeşti, vreo trei nu vindeau nimic, dar cereau bani, iar ultimul vindea şi el iconiţe. În ciuda faptului că i-am făcut semn că nu sunt interesată, mi-a trântit, totuşi, pe masă două icoane-kitsch şi o hârtiuţă trasă la xerox pe care scria „Legitimaţie de handicapat”.

Mă-ntreb câţi fraieri au crezut că într-adevăr, aşa arată o legitimaţie de handicapat. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, crucile alea două îi conferă credibilitate, nu?

legitimatie de handicapat

11 thoughts on “Legitimaţie de handicapat made in Romania”

  1. Da… nici eu nu ii inghit pe astia… in loc sa munceasca prefera sa cerseasca… totusi trebuie sa recunoastem ca sunt cu o treapta deasupra celor care prefera sa dea la buzunare.

  2. Inseamnă că nu i-ai văzut cerşetorii din autobuzele din Cluj, este unul care umbla cu o pancarta pe care scrie ca copchilu-so are nuş ce boală care se poate trata numai în străinătate. Umblă cu pancarta aia de vreo 3 ani de zile şi cu acelaşi text tot de pe atunci.

    Cerşetoria e o afacere profitabilă… din păcate

  3. Nuuu… e comerciant cinstit… care plateste taxe si impozite si care practica un adaos coemrcial de bun simt. :)))))

  4. nu vas dori sa fiti in pielea lor oameni buni ii cunosc pe cativa surdomuti care merg cu pixuri si brelocuri prin cafenele si restaurante am crescut cu cativa din ei. si da intradevar is surdomuti iar ceea ce fac ei nu cersesc si incearca sa vanda marfa cat mai mult ca sa aiba si ei un comision cat de cat specific ca au comision destul de mic. sa se angajeze? zimi tu sau mai bine zis enumarami toate locurile sau fabrici care angajeaza surdomuti. exista foarte putini surdomuti angajati dar restul cu ce sa traiasca? cu 234lei pe luna ajutor social?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.