Punctualitatea nu e punctul meu forte

Probabil că nu fac bine „lăudându-mă” cu asta pe blog, pentru că nu se ştie niciodată ce potenţial angajator îmi va citi blogul ca să afle mai multe despre mine, dar pur şi simplu nu reuşesc să fiu punctuală. Am încercat, de mai bine de 20 de ani tot încerc, dar astăzi am concluzionat că nu o să fiu niciodată punctuală şi, prin urmare, mă voi împăca cu gândul ăsta.

Să explic: aseară m-a răpus oboseala, aşa că pe la ora 9 am adormit. Nu intenţionam să mă culc odată cu găinile, dar n-am avut de ales. Aşa că pe la 4 jumate m-am trezit şi nu am mai putut adormi. Mi-am făcut o cafea, am scris un text pe care trebuia să-l scriu aseară, m-am mai învârtit pe bloguri, pe Twitter şi tot aşa. Cipri, colegul/şeful meu, mi-a spus că la 13.30 urma să plecăm spre Deva. La ora 13 am început să mă îmbrac şi m-am mai învârtit prin casă, iar la 13.30, când m-a sunat Cipri, mai aveam de făcut următoarele: spălat pe dinţi, pieptănat, pus baterie în aparatul foto, pus card în acelaşi aparat, pus toată „trusa foto” în geantă, pus celelalte prostii în geantă, încălţat.

Cum reuşesc? Îmi pare rău, nu vă pot spune secretul meu, nu pot risca să-i „molipsesc” şi pe alţii. Fiţi voi punctuali, ajung şi eu în cinci minute!

51 thoughts on “Punctualitatea nu e punctul meu forte”

  1. Da, stiuuu. Si prietena mea are aceeasi problema. Totusi, de dragul meu a mai reusit sa vina la timp, ba chiar mai devreme. Nu face asta tot timpul, dar daca stie ca e ceva important pentru mine cu siguranta stiu ca ajunge la timp!
    O iubesc (si) pentru asta…

  2. Păi e aşa: când trebuie să mergem undeva, mă trezeşte cu două-trei ore înainte, ca să fie sigur că nu stă după mine. Şi-apoi îl văd nervos în maşină, pentru că tot trebuie să mă aştepte cinci minute. Se obişnuieşte el şi cu asta. :P

  3. Hmm… Eu am o obsesie cu punctualitatea. Sunt in stare sa dorm cu o ora mai putin decat sa fiu in intarziere. Sunt bolnava o zi intreaga daca imi uit ceasul acasa, dar ma folosesc de telefon ca sa stiu mereu cat mai e pana la ora la care trebuie sa fiu in vreun loc.
    E una din exigentele pe care le am de la cei din jur, in sensul ca, daca de exemplu trebuie sa ne intalnim undeva si eu fac eforul sa-mi reduc orele de somn ca sa fiu punctuala si sa-mi respect un cuvant dat, o promisiune, cer de la interlocutor sa acorde aceeasi importanta acestui detaliu. :-P

  4. Never mind… Oricum as explica in scris, nu prea imi iese. Asa ca va rog sa trecem peste.

    Mai grav la treaba asta cu intarziatul e ca unde lucrez eu acum sunt cam singurul care ajunge la timp… Au fost situatii in care am ajuns cu 10 minute mai repede de se uitau toti la mine de parca as fi fost proaspat iesit din „Alien”.
    Si acum chiar am o intrebare pt Denisa: Cum ai face daca situatia ar fi invers si tu l-ai astepta 5-10-15 minute pe Sebi, stiind ca te mai si grabesti undeva?

  5. Arthur, tot dau refresh pe pagina asta si imi verific mailul asteptand raspunsul tau cu nerabdare si cu o groaznica deloc usor de suportat curiozitate si tu „treci peste” ??? Te rog, insist! Spune ceva sa iesim din ceata… :-P

  6. Hahaha!!! Sincer, nici nu am avut placerea sa il cunosc personal, deci o eventuala plata iese din discutie. Cu toate astea, daca afla ce am intrebat cu siguranta face o bere :).
    Eu zic sa stergi intrebarea ca sa fii in siguranta.

    @ Laura Driha: nu cred ca are rost sa mai insist. Era o gluma prosteasca fara nici cea mai mica intentie de a o jigni pe Denisa sau de a face vreun comentariu rautacios la adresa ei!

  7. Asa Denisa, arunca vina pe mine. Eu incerc sa ajut si.. Dar Arthur, sa nu ma abat de la subiect! Spune-ne ce ti-a inspirat tie avatarul d-nei B. de nu te-ai putut abtine sa ne ridici semne de intrebare? Spune repede ca daca te lasi rugat e posibil sa nu te mai iertam la sfarsit cand o sa ne spui exact ce si cum. Pentru ca o se nu spui! Or we will hunt you down si oriunde ai sa mai comentezi de acum incolo, pe orice alt blog, undeva sub postul tau o mica Laura sau Denisa iti vor aduce aminte ca ai ramas dator cu o „iecsplicatie”. Care, desigur si istoric irevocabil, IEGZISTA! :)))
    So… ne mai lasi sa asteptam sau spui tot?
    P.S. Sunt sigura ca bani in contul tau se pot transfera si prin internet banking, fara sa-l cunosti personal pe domnul B. :P Dar sa exludem posibilitatea asta. :) Acum zi tu!

  8. OK, vad ca m-am pus in gura voastra si nu e bine. Am vrut sa fac o gluma in care avatarul tau sa arate ca cineva deja e obisnuit cu tabieturile tale.
    Si fetele in general le place sa se lase asteptate, iar zambetul tau din poza pare sa confirme asta…
    Ei, uite toate astea am vrut sa le spun intr-un comentariu pe care nu l-am exprimat ft bine si care se pare ca a starnit curiozitate maaare unei parti minoritare a cititorilor tai.
    Laura, happy now?

  9. Vrea să spună că s-a molipsit de la mine; a băut după mine şi acu’ nu mai e punctuală. Nu luăm în seamă faptul că e tot balanţă, ca şi mine, şi că noi suntem aşa din naştere. :)

  10. Nici nu m-am comparat cu voi! E un meci pe care l-as pierde clar. Dar nici tu nu te poti intrece cu mine cand e vorba de a face pe cineva curios…

  11. Eu zic sa continuam altundeva, caci discutia o cam monopolizam iar Denisa poate se supara pe noi si ne da un Ban IP cat noi de mare :)

  12. mersi. m-am gandit ca ceva nu e in regula da’ nu am dat atentie. acum ca mi-ai zis imi dau seama ca am primit acelasi mesaj de la altcineva si am intrat pe link si se pare ca am luat si eu virusul. sper ca am rezolvat acum. multumesc mult. noapte buna.

  13. Ah si eu intarzii tot timpu…deci cand mergeam la faculta ma trezeam la 6 juma mancam, ma spalam, ma aranjam, ma imbracam si tot nu ajungeam pe 8 la faculta :)) intarziam 5-10 minute si stateam la 10-15 minute de mers pe jos pana la faculta :))
    Intotdeauna zic, „las de data asta ajung mai repede”… :)) niciodata

  14. De obicei, ca sa nu intarzii, imi iau o marja de eroare si intotdeauna sunt cu 5-10 minute inainte de ora intalnirii si cand cineva este punctual si vine exact cand stabilisem deja ma plictisesc de la atata asteptat, iar cand intarzie, devin din ce in ce mai nervos, daca nu mi-a placut vreodata ceva e lipsa de punctualitate.
    Parerea mea este ca in loc sa te complaci in situatia asta incearca sa te schimbi iar imaginea ta va avea de castigat si stim cu totii ca fetele tin la imaginea lor.

  15. Denisa depinde doar de tine daca vrei sa schimbi acest lucru, si anume sa fii punctuala.. daca iti doresti cu adevarat ceva ca mai apoi sa-l pui in aplicare vei reusi :P

  16. stiu exact prin ce treci, nici eu nu reusesc sa fiu punctuala, las totul pe ultimul moment si mi se reproseaza mereu chestia asta. in liceu intarziam mereu la prima ora, pentru ca nu puteam sa ma trezesc din somn, sper sa nu fac la fel si la facultate :))

  17. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Blog Archive » Replica zilei – 11 august 2009
  18. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Voi ce ritual de îngrijire aveți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.