Lunea mâinilor îndemânatice 4: sacii pentru vidat

Vine primăvara, în sfârşit scăpăm de hainele groase, de pilotele mari cât patul, de geci căptuşite, pantaloni de ski, căciuli, fulare, mănuşi şi altele. Dar ce facem cu ele, unde le punem până la toamnă, când vom avea, din nou, nevoie de haine călduroase?

Eu am găsit o soluţie foarte eficientă pentru hainele groase: pungile pentru vidat sau sacii pentru vidat sau pungile pentru vidat cu aspiratorul. Indiferent cum s-ar numi, sunt nişte pungi dintr-un plastic mai gros sau mai subţire, de calitate mai bună sau mai proastă, în funcţie de cât sunt de scumpe. Cele ieftine sunt ca un celofan, cele mai scumpe sunt mai groase şi e mai puţin probabil să se rupă.

Mi-am cumpărat, de pe un site care mi-a trimis spam, pungi cu preţuri între 6 şi 8 lei. Dimensiunile variază, dar cu cât e punga mai mare, cu atât încap mai multe haine în ea. Am pus la vărat [antonimul cuvântul „iernat”] o pilotă groasă pe care am dormit iarna şi cu cel mai mare sac pentru vidat cu aspiratorul ocupă foarte puţin spaţiu. 

Cum funcţionează sacii pentru vidat?

Saci pentru vidat Saci pentru vidat

Saci pentru vidat

Pungile pentru vidat cu aspiratorul funcţionează aşa: desfaci punga, aşezi hainele, o închizi cu ajutorul unui clips care prinde sistemul tip ziploc, deschizi apoi capacul orificiului pe unde se scoate aerul, pui furtunul aspiratorului la „gura” lui şi porneşti aspiratorul. Acesta va scoate aerul din pungă, iar hainele se vor strânge; nu vă faceţi iluzii că le veţi scoate neşifonate la toamnă, dar măcar nu v-au ocupat prea mult spaţiu! După ce aţi scos aproape tot aerul şi punga începe să se strângă prea mult, opriţi aspiratorul şi puneţi capacul. Va mai intra un pic de aer, dar nu-i nimic, dacă aţi scos destul de mult aer, punga va rămâne „adunată”.

În funcţie de câte haine groase aveţi, vă puteţi orienta atunci când cumpăraţi sacii/pungile pentru vidat cu aspiratorul.

De unde se pot cumpăra pungi/saci pentru vidat?

Săptămâna trecută au fost în ofertă la Kaufland, dar îi găsiţi oricând în aceste magazine, în zona în care sunt „pişcătorile” pentru rufe, coşurile şi sârmele pentru uscarea hainelor, în apropiere de aspiratoare şi celelalte obiecte de uz casnic. Dacă nu daţi de aceşti saci, întrebaţi un angajat.

Eu i-am cumpărat de pe sacivdidat.ro, am plătit 8 lei pentru livrarea prin poştă [pot fi livraţi şi prin curier, dar nu mă grăbeam].

Dacă nu vă convin aceste variante, puteţi găsi pe Internet o mulţime de alte site-uri care vând pungi/saci pentru vidat. Eu sunt acum în căutare de saci mai groşi şi probabil că o să-i încerc şi pe cei de la Kaufland.

Până la toamnă, adio, haine groase!

7 thoughts on “Lunea mâinilor îndemânatice 4: sacii pentru vidat”

  1. Tocmai ma gandeam c-ar trebui sa achizitionez si eu vreo 5 saci; maine merg la Kaufland sa vad daca gasesc.
    In alta ordine de idei, nu mai filma in contralumina pentru ca se vede aiurea.

  2. Am cumparat si eu in urma cu 8 luni vreo 10 saci pentru vidat. Unii (pusi la treaba :) ) sunt in stare foarte buna, insa vreo doi au inceput sa ia aer. Nu stiu din ce cauza … poate i-am intepat din greseala, desi este putin probabil.

    La tine cum sunt?

  3. Am cumparat si eu ieri una.si initial pare sa se stranga bine.iar dupa cateva ore se umple de aer? Oare e sparta din fabrica sau nu o inchid eu bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.