Să zicem că mi-aș deschide un restaurant…

Oricât de mult mi-aș dori să revin la scrisul zilnic pe blog, de cele mai multe ori mă lovesc de „blocajul scriitorului”. Nu știu despre ce să (mai) scriu, deși idei am – o grămadă! Așa că îmi place să scriu pe teme date. De exemplu, tema de astăzi este: CARE AR FI PRIMELE 5 PRODUSE ESENTIALE PENTRU BUCATARIE PE CARE LE-AI ALEGE DACA TI-AI DESCHIDE UN RESTAURANT?

Păi nu m-am gândit eu imediat că dacă mi-aș deschide un restaurant, ar fi ca să servim mâncărurile delicioase pe care le face al meu soț, Sebi? Ba m-am gândit. Și ce îți trebuie în bucătărie, când ai un bucătar ca Sebi?

O HOTĂ PROFESIONALĂ!

Am un prieten care într-o bucătărie normală, de apartament cu 2 camere, și-a montat o ditamai hota profesională. Bucătăria este de tip open space și omul nu voia să aibă în toată casa miros de tocăniță, cartofi prăjiți, ciorbă, ceapă, whatever, așa că s-a gândit că are nevoie de o hotă care să absoarbă toate aceste mirosuri de mâncare gătită. Și s-a gândit bine, pentru că poți să stai în bucătărie când se gătește și nu pleci mirosind a meniul zilei!

Eu sunt foarte sensibilă la mirosurile de tot felul, așa că mi-ar plăcea să am o casă fără mirosuri. Când vine vorba despre restaurant… nu știu dacă ascunderea mirosului este neapărat un lucru bun, dar știu că e mai sănătos să respiri aer curat decât vaporii din ciorbă, deci da, primul produs pentru care aș opta ar fi o hotă puternică.

O MAȘINĂ DE GĂTIT

Doar nu-mi deschid restaurant cu mâncare crudă. Vegană, da, dar nu raw vegană, că-mi place mâncarea să fie gătită și zama să fie caldă! O combinație de gaz+electric este ideală, pentru că uneori ai nevoie de una (pentru wok îți trebuie gaz), alteori ai nevoie să faci rapid mâncarea și treci pe electric. Nu e pe lista mea de început, dar e de luat în seamă și un grill.

MIXER PLANETAR

Se numește așa pentru că se învârte ca o planetă în jurul axei proprii, amestecând cu spor aluatul sau alte ingrediente pe care tu le vrei amestecate pentru mâncare. Avem unul acasă, semiprofesional, însă la restaurant ai nevoie de scule profesionale – și când ești DJ Bucătaru și mixezi cele mai tari gusturi, îți trebuie un mixer de calitate, am I right?

FRIGIDER CU 2 UȘI

Un frigider mare, de 1.321 de litri, cu două uși, să placă la toată lumea. Sau măcar bucătarului, să-i fie toate frumos aranjate, la îndemână, ca să se miște repede când e ora de vârf și mesenii așteaptă mâncarea! Când restaurantul mai crește, se poate trece la un frigider cu trei uși, să ai de unde alege, sau se poate adăuga o masă frigorifică, pe care să fie pregătită mâncarea, iar ingredientele să fie și mai la-ndemână. Alte aparate de răcire găsiți pe site.

CUPTOR ELECTRIC

Ultimul, dar nu cel din urmă: un cuptor pentru toate bunătățile coapte, dospite, air-fryerite. Absolut esențial într-o bucătărie, chiar și acasă – la restaurant, nici nu mai vorbim!

Cam astea au fost primele cinci aparate cu care aș dota eu restaurantul în care ar găti Sebi. I-aș spune „Bucătăria lui Sebi”, că avem deja pagina de Facebook și oamenii știu ce-i poate pielea, adică ce lucruri gătește. Ce nu știu oamenii este că de când eu nu mai mănânc carne și nici alte alimente de proveniență animală, el îmi mai gătește câteodată chestii pe bază de plante: ardei umpluți cu orez și soia, ciorbă de văcuță fără văcuță, ciorbă de burtă fără burtă etc. Și toate-i ies senzaționale, pentru că are un talent deosebit în a mixa ingredientele și a le condimenta.

Pentru cine chiar se gândește să își deschidă un restaurant, GGM Gastro este o companie recent apărută pe piața din România ce oferă o multitudine de echipamente pentru restaurante, articole de gătit, mobilier, vitrine frigorifice, ustensile și multe alte produse de care are nevoie un restaurant pentru a funcționa cât mai bine.

GGM Gastro este o companie germană creată cu scopul de a reinventa gastronomia în fiecare zi, oferind restaurantelor și firmelor de catering echipamente inovative, de calitate, pentru a ușura munca personalului din restaurante și a oferi clienților produse și servicii la standarde ridicate. Toate produsele pot fi comandate online, direct de pe site.

1 thought on “Să zicem că mi-aș deschide un restaurant…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.