Noi să fim sănătoşi!

Liviu a scris, la un moment dat, despre un mic scandal provocat de un medic din Cluj. Am ajuns pe site-ul Ştiri de Cluj, unde am dat peste articolul ăsta.

Şi dacă articolul nu mi-a spus prea multe, comentariile mi-au lăsat un gust amar. Am copiat mai jos câteva dintre opiniile pacienţilor acestui medic clujean şi nu pot să nu mă întreb: cine e de vină pentru situaţia la care s-a ajuns? Nu toţi medicii români sunt aşa, dar majoritatea îţi cer şpagă cu cel mai jegos tupeu. Să te ferească Dumnezeu să te îmbolnăveşti în România şi să nu dispui de suficienţi bani care să-ţi asigure un tratament adecvat! 

• „Eu am avut o problema renala, pietre la rinichi, si mi-a zis direct du-te si te imprumuta cu 500 € SI PE URMA VII LA MINE. ce inseamna asta?”
• „Este un medic extraordinar, deci profesional, insa uman este o jigodie, un zero. Il cunosc, i-am fost student. Si se pare ca multi care au comentat considera la fel”.
• „Tot orasul stie ce face, dar nici o autoritate nu intervine. A monopolizat printr-o adevarata strategie tot ce inseamna transplant renal, a barat calea tuturor medicilor interesati de transplant, astfel incat numai el sa faca acest lucru. Nimeni nu vrea sa vorbeasca cu pacientii acestui doctor sa vada prin ce umilinte trec si cati bani fara chitanta se incaseaza”.
• „Ăsta e cel mai mare porc de om. Dacă nu-i dai miile de euro te lasă să mori fără să clipească. Atâta îngâmfare, atâta mândrie, atâta superioritate, atâta sadism!”
• „Nu e nesimtit. E peste orice putere a imaginatiei, nesimtit e putin spus. E definitia pura a jegului uman”.
• „E cu siguranta un doctor bun, dar ca om, e un nesimtit cum nu am mai intalnit pana acum”.
• „Nu va mirati, iti da un diagnostic dupa care te trimite la spitalul lui particular”.
• „Consultatii facute jos la stat si trimisi la tine in clinica si rezolvat cazul pe bani multi, multi… iar cine nu-i are duca-se… Coman e la fel de bun dar are inima… tu doar rinichi… multi rinichi”.
• „El este doar unul dintre cei care procedeaza astfel. Acesta este profilul moral al medicului la noi, se cred deasupra a tot si toate. Sigur, sunt si exceptii dai majoritatea se cred intangibili”.
• „Mare spagar, fara 500 euro nici nu se uita la tine. Atat costa doar o consultatie”.
• „Un gunoi de om… jupoaie pe oricine,ca toti doctorii… sau aproape… Se crede deasupra tuturor; daca nu dai bani, poti muri ca nu se uita la tine. Daca ii dai, intra pe o usa si dupa ce incepe operatia, iese pe cealalta si lasa rezidentii la treaba”.
• „Se prind si altii ca desi e un medic genial, lucan e o scarba de om, se comporta incredibil de urat cu pacientii si nu numai”.

Pe de o parte, în România beneficiem de asigurare medicală, de tratemente gratuite pentru majoritatea bolilor, de asistenţă de urgenţă etc. Pentru asta, trebuie să contribuim cu un procentaj din venituri/profit, dar de un oarecare tratament beneficiază orice bolnav, indiferent dacă a lucrat vreodată sau nu, dacă a contribuit vreodată sau nu la sistemul de asigurări medicale.

Pe de altă parte, dacă am avea un sistem privat de asigurări de sănătate, probabil că am avea medici mai bine plătiţi, spitale mai bine dotate, pacienţi trataţi cu adevărat şi nu în dorul lelii.

Dar. E ceva obişnuit ca un medic bun să aibă şi un cabinet privat unde să trateze pacienţii cu prioritate, pacienţi pe care tot el îi „trimite” la cabinetul propriu. Pacienţii ştiu că dacă nu cotizează la cabinetul privat, nu vor beneficia de un tratament complet. Asta este şpaga oficializată. Medicul nu mai este obligat să ceară şpagă ca să te trateze în spital, dar nu te tratează dacă nu mergi la cabinetul particular.

Majoritatea medicilor români sunt plătiţi în bătaie de joc, ceea ce-i obligă:

1. să-şi deschidă un cabinet particular sau
2. să ceară şi să ia şpagă de la pacienţi

Medicii fără SRL au două opţiuni pentru a duce un trai decent:

1. să ceară şpagă
2. să plece în alte ţări, acolo unde medicii sunt trataţi cu respect şi plătiţi ca atare, dar unde pacienţii contribuie cu sume grase la sistemul de asigurări.

Cum o fi mai bine pentru noi? Să cotizăm „centralizat”, plătind asigurări babane şi să beneficiem de tratamente adevărate sau să continuăm să dăm şpăgi şi să fim mulţumiţi că nu am fost lăsaţi să murim? Ce şanse mai are sistemul nostru să-şi revină? Toţi medicii buni pleacă în străinătate după ce sunt şcoliţi pe banii statului român? Statul ar trebui să introducă taxe de şcolarizare sau să-i oblige pe cei şcoliţi gratuit să profeseze în ţară după terminarea studiilor?

Mie îmi place să ştiu că tatăl meu beneficiază de tratament „gratuit” pentru diabet. Îmi place să ştiu că dacă mă îmbolnăvesc de o boală cronică, statul va avea grijă de mine asigurându-mi măcar o parte din tratamentul medicamentos, treaba asta îmi dă un oarecare confort psihic.

Dar. Dacă eu sau cineva drag mie o să fie diagnosticat cu cancer? Dacă va fi nevoie de un tratament costisitor, pe care statul român nu-l va putea asigura, iar eu nu voi dispune de banii respectivi? Mori cu asigurarea „gratuită” în mână? Nu e mai bine, atunci, să cotizăm mai mult şi să beneficiem de mai mult?

Oricum în spitale nu sunt bani [cum nu sunt pe nicăieri în ţara asta] şi dacă ai nevoie de o intervenţie chirurgicală ştii că trebuie să dai x euro medicului, x euro anestezistului şi x zeci de lei fiecărei asistente. Deci cum e mai bine? Voi ce aţi prefera?