Oamenii mei din online: Andreea Ursu

„Oamenii mei”, în sensul că îi consider prieteni sau măcar îi apreciez. Acesta este cel de-al doilea articol dintr-o serie dedicată oamenilor pe care i-am cunoscut datorită blogului/Internetului. Primul e aici. Vreau să-mi fac un obicei – sănătos! – din a le spune celor pe care-i admir că îmi sunt dragi sau simpatici.

Nici nu mai ştiu când am început s-o citesc pe Tomata. Se întâmpla în urmă cu mulţi ani, pe vremea când blogul ei se numea „Helene – A piece of me”,a sta în condiţiile în care pe ea nici n-o cheamă Elena sau ceva. :) Dar cred că mi-a lăsat un comentariu pe blog, am dat click pe link-ul de sub numele ei şi gata, am fost cucerită definitiv.

Evident, cel mai mult îmi place la Andreea Ursu faptul că e născută fix în aceeaşi zi ca şi mine – 9 octombrie – dar cu un an mai târziu. În mod surprinzător, chiar dacă suntem născute sub acelaşi semn zodiacal, suntem destul de diferite. Bine, trebuie să fii un pic dus cu capul ca să crezi că doi oameni vor gândi la fel doar pentru că s-a întâmplat să se nască în aceeaşi zi din an. Deşi cu un an mai mică tânără decât mine, Andreea e mai organizată, mai cerebrală, mai responsabilă şi mai încercată de greutăţile vieţii decât mine. A, şi a vizitat mult mai multe locuri din Europa decât am reuşit eu să văd până acum, lucru pentru care o invidiez, dar mai ales o admir.

O admir pe Andreea pentru că în momentul în care viaţa i-a dat o palmă grea de tot, luându-i-l pe omul care i-a fost cel mai drag, adică pe tatăl ei, nu a renunţat la blog. Eu am fost de multe ori la un pas de a-mi închide blogul din cauza unor supărări infinit mai mici.

O admir şi pentru că ştiu că duce în spate o familie, că a rămas cu grija unei case, că se ocupă de toate treburile administrative, „de oameni mari” cu care încă se mai obişnuieşte. Mi-e dragă pentru că are întotdeauna o vorbă bună de spus, chiar şi atunci când e supărată. Ştie să le zâmbească celor care de multe ori nu merită zâmbetul ei.

Tomata a luat un domeniu .com şi l-a transformat în cel mai sincer şi mai frumos scris jurnal din online-ul românesc. Am spus-o de multe ori: Andreea scrie mai bine decât mine, mai bine decât mulţi bloggeri de top şi merită recunoaşterea muncii pe care o depune la blog de atâţia ani. Vreau s-o văd pe primul loc în toate topurile bloggeriţelor influente din blogosfera românească şi voi fi prima care-i va aplauda reuşita, atunci când se va întâmpla asta.

Pentru toate astea şi pentru multe altele, îi acord titlul Lady Andreea Ursu de Online! Da, da, tot pentru că pot.

17 thoughts on “Oamenii mei din online: Andreea Ursu”

  1. Am inceput si-am sters comentariul de vreo 10 ori, cred. oricum as incepe si oricum as continua tot n-as reusi sa iti multumesc si sa-ti descriu cat de bine ma fac sa ma simt cuvintele tale si cat de flatata sunt. Asa ca nu pot decat sa spun un MULTUMESC din inima si sa te asigur ca sentimentul e reciproc. :* Doar tie ti-am ramas fidela atata timp… cam 4 ani jumate, daca nu ma insel. ;))
    Acuma gata ca I’m speechless ;))
    >:D<

  2. Oh, daaaaaa! Andreea merită să i se dedice câte un post scris de fiecare dintre bloggerii români. E unul dintre oamenii cei mai curajoşi pe care i-am citit vreodată. Dispune de atâta bun simţ cum nu mi-a fost dat să văd de prea multe ori, ar putea chiar să facă o afacere din vânzarea de bun simţ. :D
    O admir, o citesc şi plâng atunci când ştiu că şi ea a plâns când a scris câte un post. Deşi nu comentez prea des pe blogul ei, îi citesc fiecare post şi uneori bag la cap lucruri.
    De exemplu, când în luna mai am vizitat Veneţia, în prealabil am căutat informaţii, m-am documentat şi am găsit pe blogul ei un post despre Veneţia pe care e o vizitase martie, anul trecut. M-a ajutat mult o părere a unui om în are, nu ştiu de ce, dar am încredere de parcă mi-ar fi soră.
    Aş fi putut să scriu un post despre ea, dar nu ştiu dacă ar fi ajuns să-l citească. :)

  3. Tomata chiar este un om special! ;) Si am impresia ca datorita tie am ajuns pe blogul ei. Un gest tare frumos ai facut Denisa, si tare sper ca intr-o zi sa va intalnesc pe amandoua (noi ne-am vazut odata 5 minute, dar nu o consider intalnire, prefer ceva mai.. lung :D)

  4. Cel mai frumos articol pe ziua de azi. Mi-ai inseninat ziua, denisuco! Pentru ca oamenii ca tine care scriu posturi in cinstea altora dovedesc ca nu suntem doar o specie de indivizi egoisti care se gandesc doar la ei insisi.
    Cat despre Andreea, am apucat s-o vad si eu de 2 ori in Bucuresti si stie ca o citesc cu drag zilnic, ca-i tin minte posturi de acum 2 ani de cand am „descoperit-o” ca o apreciez si o respect mult.

  5. @ Despina – am scris un comentariu, ca reply la comentul tau, dar nu stiu ce s-a intamplat, n-a aparut tot. oh, well, il mai scriu o data. :) iti spuneam ca si comentariul tau, la fel ca si postul supriza al Denisei, m-a emotionat pana la lacrimi si niciodata nu ma gandesc ca prin ceea ce scriu le pot transmite celor care imi citesc blogul aceleasi stari pe care le traiesc eu. pe de o parte ma bucura, pe de alta ma intristeaza, pentru ca scopul meu nu e acela de a va strica ziua cu tristete sau chestii nasoale. Ma bucur tare mult cand ceea ce scriu eu acolo ii e de folos cuiva si asta e satisfactia suprema, mai presus de orice beneficiu imi aduce blogul. Te imbratisez cu drag si sper sa ne cunoastem intr-o zi si live, ca de pe net ne stim deja de ceva vreme. Iti doresc un 2012 plin de impliniri si multa multa sanatate. :*

    @ Dianora – >:D:D:D< multumesc mult de aprecieri si de cuvinte, Ana. imi ajung la suflet si ma bucura nespus. Iti doresc ca 2012 sa fie mult mai bun si mai plin decat 2012. sa ti se indeplineasca cele mai importante dorinte si sa fii sanatoasa. :) cu drag, andreea. :)

  6. Eu pe Andreea am cunoscut-o anul trecut si datorita ei mi-am facut al doilea blog;
    si datorita ei am baut o cafea in timisoara si datorita ei am ajuns inapoi acasa;
    si datorita ei am zambit;
    si cel mai mult imi place pentru naturaletea ei si pentru toate cate le-ai spus si tu;
    Lady Andreea Ursu de online este o femeie cu suflet frumos.

  7. @ Dojo – >:D< tu de fiecare data imi spui chestii de-astea care ma fac sa rosesc si cred ca nici nu-ti dai seama ca ti s-ar putea aplica si tie, ca nici tu n-ai avut o viata care s-a scurs mereu lin. te pup, dear, si fie ca 2012 sa fie de 10 ori mai rodnic ca 2011, sa fii sanatoasa tun, si tu si cei dragi si sa calatoresti la fel de mult. :)

  8. @ Ana – >:D< multumesc mult de aprecieri si de cuvinte, Ana. imi ajung la suflet si ma bucura nespus. Iti doresc ca 2012 sa fie mult mai bun si mai plin decat 2012. sa ti se indeplineasca cele mai importante dorinte si sa fii sanatoasa. :) cu drag, andreea. :)

  9. @O fata – eu iti multumesc pentru lectia de viata pe care mi-ai dat-o cand ne-am intalnit. Ma bucur mult ca te-am cunoscut si iti doresc multa multa sanatate si forta. :)
    Sper ca 2012 sa fie un an mult mai frumos decat a fost 2011, sa ai mult noroc si sa fii iubita, asa cum meriti. Te pup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.