Părinţi tâmpiţi

Credeam că la noi nu mai există obiceiul ca părinţii să aleagă pentru copii „ce e mai bine” în locul lor. Poate că la ţară şi în comunităţile de ţigani mai ţine povestea cu alesul mirelui/miresei, dar în anul 2008, într-o ţară care se vrea civilizată, pare greu de crezut. Şi totuşi…

Azi am văzut la TV povestea unei fetiţe pasionate de căţărări. A escaladat nişte munţi, visul ei este să „facă” Everestul, asta face de mică şi o pasionează etc. După vreo 20 de minute de poveşti, aflăm şi scopul emisiunii: fata are nevoie de vreo 22.000 de euro ca să îşi îndeplinească nuş’ ce vis. Bine, bravo ei, succese maxime. Da’ în poveste era prezentată şi familia fetiţei…

Părinţii s-au mutat din Bucureşti în Braşov, unde au deschis o şcoală pentru cei pasionaţi de căţărarea pe munte. După o vreme, a mai venit un copil, o altă fetiţă, care acum are cinci ani. Şi-o vedem pe fetiţă sus, pe peretele ăla, plângând speriată. Şi pe sora ei mai mare, pasionata de munte, spunându-i unde să pună piciorul.

– Dar mă doare!, spune fetiţa printre lacrimi.
– Pune mâna pe ăla verde, acolo!, vine prompt răspunsul surorii.

Apoi apare şi tatăl/antrenor, care povesteşte cum o ducea pe micuţă cu el pe munte, în rucsac, încă de la vârsta de doi ani. „Şi îi plăcea, pentru că şi acum îşi aminteşte!”.

Păi aşa se face, oameni buni? Hai, că poate Cleopatrei Stratan chiar îi place să cânte şi dacă n-a avut parte de o copilărie normală, nu are de unde să ştie cum ar fi putut să crească – în linişte. Dar fătuca aia ce vină avea, cu ce le-a greşit părinţilor, de trebuie s-o pasioneze căţărările doar pentru că în familie mai sunt doi pasionaţi?

You suck, people!

19 thoughts on “Părinţi tâmpiţi”

  1. da..tot eu sunt…promit sa nu injur de data asta….
    eu cred ca nu e rau sa incerci sa-ti determini copii sa-ti urmeze visul…pentru ca, pana la urma, copii copiaza si invata de la ceilati si ar fii destul de stupid, dintr-o familie de doctori copii sa iasa zugravi si femei la curatenie pentru ca numai asta au vazut in casa si pentru ca parintii au incercat sa nu-i influenteze.
    in reportajul ala metoda a fost gresita…nu intentia…
    p.s. mie mi-ar fii placut familia mea sa fii insistat mai mult asupra ambitiilor mele….

  2. cinci ani e o varsta mult prea frageda ca sa pui un copil in situatia de a-si alege un hobby. poate la 14 ani ii vor placea catararile, dar la cinci ani, sa fim seriosi, cine cristos poate sa spuna ca un copil de cinci ani e innebunit dupa catarari pe stanci. n-are nici forta nici maturitatea necesara unor decizii importante care sunt vitale catararilor. pe de alta parte, e normal ca parintii, care au reusit intr-un anumit domeniu, sa incerce sa isi canalizeze copiii spre domeniul respectiv tocmai pentru ca au know-how-ul. oricum, nu la cinci ani si nu un asemenea sport. la naiba, ce s-o intamplat cu lectiile de pian :D?

  3. Da, am vazut si eu reportajul ala. Mi s-a parut ca intriga a fost destul de subtire, argumentatia – penibila, iar deznodamantul – dureros.

    Fetita din rolul principal, se enunta in intriga, a doborat pana la varsta de 13 ani numeroase recorduri, in concluzie, contribuiti cu cateva mii de euro, ca sa mai doboare cateva, cam asta e ideea. Felul cum este condus privitorul de la primul enunt pana la final, este lamentabil. Surioara cea mica, plangand ca o doare, in timp ce e chinuita sa escaladeze panoul, e doar un episod. Mai e unul, cu imagini filmate la ascensiunea eroinei principale pe nu-stiu-care varf important, absolut cutremurator. Epuizata de somn, de emisiile de sulf, de lipsa de oxigen si de frig, fata adoarme pentru 20 de minute la o diferenta de nivel de numai 100 de metri de varful cu pricina, riscand sa moara astfel, apoi e trezita de tatal-antrenor-salvator si apare in secventele urmatoare fluturand un steag, sus, pe varf, si raspunzand la intrebarea: „Mai e ceva deasupra ta ?”: „Nu.”…

    Si eu am avut sentimentul ca tot ce se intampla cu viata fetitelor acelea este ca in „Hard Times” a lui Dickens. Frustrarile parintilor, pe capul bietilor copii. „Tu ai sa faci ce n-a putut sa faca tata.” Ce mai conteaza ce-ai vrea tu sa faci, cu propria ta viata ?… Da, desigur, parintii trebuie sa faca ceea ce le sta in putinta pentru a-si ajuta copiii sa-si dezvolte abilitatile, pasiunile si menirea. Insa nu trebuie confundat, ajutorul asta, cu confiscarea copilariei propriului copil, a propriilor copii, pentru vindecarea propriului orgoliu.

  4. Copiii de doctori se vor face doctori în cele mai multe cazuri, se ştie asta de la vârsta de 5 ani. La fel şi copiii avocaţilor. Părinţii ştiu cel mai bine, doar ei au experienţă de viaţă şi au trecut prin multe, nu? Copilul e mic, nu judecă, nu ştie…ce contează părerea lui? :)

  5. La fotbal mai sint unii care nu se pricep, la pedagogie insa se pricepe absolut toata lumea.
    Indiferent cum te-au crescut parintii, indiferent cit de geniali sau timpiti au fost in anumite momente pina la urma o sa cari cu tine sacu asta cu amintiri din copilaria ta.
    E careva pe aici care ar vrea sa-si schimbe amintirile lui cu amintirile altora? Daca ai avea doua butoane – delete amintirile mele si download amintirile altcuiva – ai apasa vreodata pe ele?

  6. Povestea ta imi aduce aminte de profa de chimie din liceu. Femeia era innebunita dupa Freddie Mercury si, pentru ca avea un plod, si-a cumparat pian si si-a dat baietelul (cred ca era prin clasa I, ca-l ducea de manuta) la lectii de muzica. Nu conta ca pustiul nu avea nici o treaba cu muzica, el trebuia sa fie inlocuitorul lui Mercury in formatie (ca taman atunci individul daduse ortu’ popii). Nu mai spun cat sufereau vecinii din cauza asta!

  7. Nefericirea e o sursa de invataminte, la fel esecurile, la fel greutatile, la fel prostia altora care actioneaza asupra vietii tale.
    Ce vroiam sa spun e ca nu poti aprecia in ce fel se va insuruba ce traieste fetitza aia acuma in viata ei, nu poti sa apreciezi daca o sa-i influenteze caracterul in bine sau in rau, nu poti aprecia absolut deloc ce implicatii psihice o sa aiba chestia asta asupra ei.
    In principiu nu poti aprecia absolut deloc ce impact o sa aiba in viata oricarui viitor om orice actiune a ta asupra copilului de astazi. Orice vorba, atitudine, gest, actiune a ta acuma poate (sau nu) sa aiba un impact in viata viitoare a copilului, numai ca nu-ti poti da seama ce forma de impact ar putea avea asupra lui, asta depaseste cu foarte mult puterea ta de analiza.
    NU cred ca in educatie exista vreo retzeta viabila, nu exista absolut niciuna pentru simplul motiv ca omul nu e o masinarie simpla unde stiu ca la imputul asta am outputul asta, treaba e infínit mai complexa, sau mai exact spus inanalizabil de complexa.

  8. nu cred ca acesta este un sport potrivit pentru un copil asa de mic. e ok ca la parinti le place, un copil la 5 ani ar trebui sa se dea cu bicicleta sau sa sara coarda in curte.

  9. 1 – de acord cu Otto
    2 – nu am avut in nici un caz o viata nefericita, dar mi-ar fi placut daca parintii mei ar fi fost interesati sa faca si ei ceva mai mult pentru pasiunile mele de cand eram mica :|

  10. Probabil ca, uneori, parintii nu fac destul pentru pasiunile copiilor lor. In cazul pe care il discutam, se pare ca, daca cititi bine, ei imping lucrurile un pic peste limitele indeobste admise. In fine, s-au mai intamplat cazuri, unele chiar intens mediatizate, la vremea lor. Ma refer la fetitele trimise sa faca gimnastica de performanta, inainte de a avea o varsta la care ar putea, teoretic, sa inteleaga notiunea de „pasiune”. Conform unei elementare notiuni de drept, „eu te-am facut, eu… iti spun care ti-e pasiunea”, copilaria poate fi confiscata ca un bun ce apartine celui care ti-a dat viata si care, indubitabil, cu intentii dintre cele mai onorabile, iti cladeste existenta ulterioara pe o suferinta deplin meritata, odata ce nu ai fost in stare sa te nasti de unul singur, fara marele lor merit, al parintilor. Retete in educatie ? Sigur, nu exista. Si, mai ales, nu exista, de cand societatea bolnava in care traim a dat-o parintilor, adesea ocupati cu cariera profesionala sau, ma rog, cu indatorirea de a produce de-ale gurii, pentru intreaga familie. Va amintesc ca, pe la rasaritul omenirii, de copii se ocupau batranii tibului, singurii presupusi a avea Rabdarea, Intelepciunea, Tactul, Timpul si Experienta necesare unei astfel de misiuni importante.

    Pana la urma, cele doua fetite chinuite, din reportajul despre care vorbim, vor ajunge, poate, figuri ilustre ale alpinismului mondial. Sau, poate vor gasi o cale sa se sustraga chinului la care le supune iubitorul tata (iubitor de munte, vreau sa spun) si se vor indrepta catre un drum pe care si-l vor alege singure. Poate ca asta e drumul lor si crucea pe care o au de purtat, cine suntem noi, sa ne dam cu parerea ? Sentimentul cu care am ramas, totusi, dupa vizionarea reportajului, este acelasi cu cel pe care il ai la circ, cand un dresor, mare iubitor de animale, isi ajuta „elevii”, doua foci chinuite, sa-si indeplineasca pasiunea de a trece printr-un cerc…

  11. chiar stateam si ma gandeam in timp ce vedeam reporajul daca sunt singura care este atat de revoltata….. cum sa pui ma un copil de 5 ani ce plange sa se catere in continuare? cum sa duci o fetita de 13 ani la 4 mii de metri inaltime si sa nu o vezi cat sufera?
    un om chiar are astfel de ambitii pentru copilul lui? ma uitam la imaginile filmate sus pe munte si vedeam cat sufera, nu erau lacrimi de bucurie, parea sa fie numai suferinta
    pe de alta parte, mi-ar fi placut si mie sa insiste mai mult parintii mei „in tinerete” sa fac un sport, sa invat sa cant la pian sau ceva de genul, insa…. parca nici chiar asa….

  12. Cred ca nu se poate compara vioara cumparata micului Enescu cu echipamentul de alpinism cumparat de parinti celor doua fetite din reportaj. Zau, nu-mi pot imagina un Enescu folosindu-si mica vioara si plangand, in acelasi timp: „Tata, dar ma doare !”…

  13. Putin off-topic dar la fel de idioti mi se pare parintii care impun plozilor de 18-19 ani sa dea la o anumita facultate „ca altfel nu vor primi niciun leu” sau diverse amenintari dinastea. Ceea ce mi se pare la fel de aberant.. tu sa iti doresti limbi straine si sa dai la ase ca asa e traditia :|

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.