Primaru’ face trotuaru’

Face trotuaru’ mai mic, am vrut să zic. După cum aflăm din verticala presă locală, primarul Hada s-a ţinut de cuvânt şi iată că “începe marea asfaltare la Hunedoara”. Singura greşeală pe care o văd eu în articolul pe care-l puteţi citi dând click pe link este lipsa menţiunii că s-a ţinut de cuvânt abia după patru ani de mandat. Dar poate sunt eu prea exigentă.

De fapt, dacă mă uit şi la comentariile articolului, am impresia că nici hunedorenii nu-s foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă cu oraşul lor, cu “Hunedoara noastră”, cum îi spune, mai nou, primarul “nostru”. Sigur, orice schimbare în bine aduce cu ea şi o perioadă de tranziţie, în care oamenii au de suferit. Nu poţi să pui borduri noi prin centrul oraşului fără să deranjezi pietonii, nu poţi face o mie de locuri de parcare fără să tai din trotuare, dar… cine mama naibii s-a gândit că Hunedoara are trotuarele prea late şi că pietonii oricum nu au nevoie de atâta spaţiu? Un metru jumate va fi lăţimea maximă a trotuarelor de pe Bulevardul Dacia, după “marea asfaltare”.

Serios, atâta lucru bun avea şi oraşul ăsta, trotuare încăpătoare, iar o minte “luminată” s-a gândit că-s prea late, aşa că acum le invadează cu sute de locuri de parcare. Pentru că, nu-i aşa, pietonii nu-s importanţi, mamele cu cărucioare n-au decât să-şi cumpere maşini dacă vor să-şi plimbe copiii, iar bătrânii să mai stea şi pe-acasă.

Am făcut ieri nişte poze cu trotuarele “muşcate” de pe Bd. Dacia. Dacă Hunedoara era înainte un oraş gri şi trist, acum arată jalnic. 

O mică problemă tehnică: nu ştiu de ce nu-mi merge plugin-ul cu galeria foto atunci când inserez toată galeria şi nu fiecare poză pe rând, aşa că dacă vreţi să le vedeţi pe rând, vă recomand să click-uiţi pozele cu rotiţa de scroll de la mouse, astfel se vor deschide în tab-uri separate. 

11 thoughts on “Primaru’ face trotuaru’”

  1. OK, pietonii au drepturile lor, dar masinile unde sa le parcam? Daca sunt parcate pe drum incurca circulatia, iar daca sunt parcate pe trotuar nu-i bine asa ca un trotuar de 1 m jumate e destul.

  2. Urbanismul gandit prost din prima faza e de vina, lipsa parcarilor, pana la urma, afecteaza economia. Este totusi incredibil cat de mult au taiat din trotoare. Dar lasa, peste 4 ani se va candida pe cartea maririi trotoarelor

  3. Faza e alta. Sunt prea multe masini deja. Intr-o familie mai lipseste sa aiba si pisica masina, ca mama, tata si copiii sigur au.

    Eu unul as pune o regula, si anume nu mai mult de doua masini pe familie. Vrei sa ai masina? Te casatoresti. Stiu ca sunt a dictatura, dar in felul asta o sa ne urcam unul peste altul in urmatorii 10 ani.

    Cat despre trotuare, n-am cuvinte.

  4. In Ploiesti, primarul a “ras” un parculet si a facut parcare pentru taxi-uri!
    Taaare rau imi pare ca nu am poze cu parculetul inainte sa iti pot impartasi!
    Intr-adevar, nu era foarte mare (cam 30m lungime pe 20m latime); era un simplu loc de joaca cu cateva leagane, un mini-topogan si inca niste chestii, plus cateva bancute pentru bunici / parinti.
    Insa ideea in sine e revoltatoare!
    Ca si la tine in oras, se pare ca primarii mizeaza pe voturile soferilor care se vaita de lipsa locurilor de parcare.

  5. Ai putea sa pui niste poze mai recente!!!!si cateva cand va fi gata lucrarea….si dupaia mai vb….normal ca arata totul urat cand incepi sa construiesti ceva……..da asa is oamnei mai carcotasi si in loc sa vada partea plina a paharului se uita tot timpu la partea goala!…poate era mai bine sa nu se faca nimik si atunci era toata lumea impacata cu gandu ca avem trotuare mari!!!! strazi pline de gropi si iti lasi masina pe marginea strazii ca nu sunt locuri de parcare!!!

    1. @djsmeu: Poate era mai bine “să se facă” timp de patru ani câte ceva, nu acum, pe ultima sută de metri. Şi nu aşa, fără nici o noimă. Numa’ zic.
      !!!, ca să te citez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.