Am câştigat Cupa Presei la Tir, ediţia 2012

În 29 februarie 2008 – wow! au trecut deja patru ani! – am participat la Cupa „Mărţişorul” la Tir, eveniment organizat de Jandarmerie pentru ziarizde doamnele şi domnişoarele din presa locală. De atunci, al meu şef a tot evitat să mă trimită la Cupa Presei la Tir, care se organizează în fiecare an, încă din 1994. Să nu mint, acum doi ani a vrut să mă trimită, dar n-am putut eu să merg, pentru că aveam nişte probleme.

În schimb, anul ăsta am primit eu mailul de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, care a fost partenerul Jandarmeriei în organizarea evenimentului, aşa că am dat telefoanele necesare ca să mă asigur că particip. Astfel, marţi dimineaţă mi-am pus ceasul să sune la prima oră, iar la 12 eram prezentă, împreună cu colegu’ Cosmin Herac – cunoscut şi ca Winnie -, la poligon, gata să câştigăm. 

Winnie a participat în 2010 şi chiar dacă a tras foarte bine, nu a luat nici un premiu – colega cu care a făcut echipă nu a nimerit nimic, prin urmare, m-a ameninţat că dacă-l fac de ruşine nu mai vorbeşte cu mine. Pe de altă parte, eu ştiam că trag bine, aşa că l-am ameninţat că dacă mă face de ruşine, îl împuşc sau ceva. :P

Până la urmă, se pare că ameninţările lui au avut un efect mai puternic, pentru că eu am fost cel mai bun ţintaş [fără vreo legătură cu americanul nost’], Winnie clasându-se abia pe locul al treilea. Bine, treaba a stat în felul următor: femeile cu clasamentul lor, bărbaţii cu al lor, iar împreună, pe echipe, s-a făcut un nou clasament. La clasamentul individual feminin, eu am fost pe primul loc, cu 35 de puncte din 40 [1×10, 2×9, 1×7], la individual masculin Winnie a fost pe locul al treilea [bărbaţii trag mai bine cu arma], iar împreună am avut cel mai mare punctaj. Aşa că am plecat de la poligon cu două medalii, trei diplome şi cupa cea [mai] mare. Mie mi-ar fi plăcut cupa mai mică, puteam să bem din ea whiskey-ul victoriei, dar e OK aşa, ne-am mulţumit şi cu primul loc şi cupa mare.

 

Am scris despre victoria echipei REPLICA şi aici. Şi au scris şi alţii, precum unii au vorbit [minutul 8:36, dacă nu vreţi să vedeţi bla-bla-uri locale] despre noi şi nu s-au mai oprit. Şi-o să pun şi mai multe poze pe aici sau pe Facebook, numa’ să reuşesc să le pun watermark. Şi să mai şi dorm!

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

8 thoughts on “Am câştigat Cupa Presei la Tir, ediţia 2012”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.