Românul s-a născut la bloc

Scările de bloc româneşti au ceva aparte. Sunt personalizate după chipul şi asemănarea locatarilor, mai ales a celor bătrâni. Aceştia au mult timp liber la dispoziţie şi nu înţeleg conceptul de simplitate. De ce să laşi goală casa scării, când o poţi împodobi cu un ghiveci, cu nişte tablouaşe care nu ţi-au mai încăput pe peretele balconului, cu fel şi fel de postere pe care ţi-e jenă să le lipeşti în casă, pe pereţi?

Am văzut destul de multe scări de bloc. „Câştigătoare” este una în care un Isus de vreo 40 de centimetri stătea răstignit într-un dulăpior cu uşa din sticlă, păzit de o candelă şi nişte cuvinte extrase din Biblie. Îmi pare rău că n-am fotografiat-o atunci când am avut ocazia! Dar sunt convinsă că românul inventiv şi mai ales cu spirit de decorator de interioare „sfinţeşte” locul indiferent de oraşul în care locuieşte. Aşa că mi-am propus să adun aici o colecţie de poze cu scările de bloc cele mai româneşti cu putinţă.


sursa


via

Deocamdată am doar trei exemple. Mi-e ruşine să spun că ultimele două poze-s făcute de mine, pe scara mea. 8-|

Aveţi un vecin cu chef de decorat scara? Aţi fost în vizită la cineva şi aţi văzut astfel de „românisme” pe scară? Faceţi o poză şi trimiteţi-o la colecţie! Eu o să completez colecţia cu fiecare vizită pe care o voi face într-un bloc românesc.

Puteţi pune pozele pe pagina de Facebook a blogului, le puteţi urca pe un site care găzduieşte gratuit imagini sau mi le puteţi trimite prin e-mail, la denisalala la gmail punct com. Nu uitaţi să însoţiţi pozele cu numele vostru sau un link, pentru credit.

Să înceapă nebunia! :D

11 thoughts on “Românul s-a născut la bloc”

  1. Asta nu e nimic. :)

    Scara blocului meu a fost renovata (ce-i drept, cu gust, in mare parte) de un vecin mai creativ ce-a tinut sa puna si un portret de-al lui acolo, ca sa stim cine-a fost binefacatorul.
    Cum fac o poza, ti-o trimit. :)

  2. Explicatia pentru prima poza o am eu, poza fiind facuta in orasul meu de bastina, Baia Mare. Blocul cu pricina se afla fix peste drum de judecatorie si paralel cu intrarea in scara e si o [nu sunt sigur daca unica, dar sigur cea mai populara] farmacie deschisa non-stop :)

  3. Confirm, are un farmec aparte sa stai la bloc. Daca n-ai vecini cu adevarat problematici (gen sa-ti fure, sa-ti fie frica sa intri in scara etc) e chiar misto la bloc. La curte e o plictiseala … acu pe bune, oricat mi-ar place mie sa am o casa cu curte, sa fac grataru afara si nu pe aragaz, parca la un moment dat m-as plictisi!
    Traiasca blocu!
    Iar ce arati tu aici face parte din farmecu vietii la bloc!

  4. Ar fi amuzant de facut o faza aluia cu mesajul scris pe usa : vorbit cu un prieten de 2 m inaltime si 1,5 m latime, cu ceafa cat cutia postala si vreo doua cicatrici pe fata, care sa mearga la usa lui si sa-i bage textul urmator : „Buna ziua, solicit ajutor umanitar pentru un barbat, sot iubitor, si tata a 2 copii, ce se zbate intre viata si moarte,aflandu-se in coma. Bagat de mine. Apropo, pentru o donatie de peste 100 RON primiti si un tricou foarte frumos, este la promotie, daca sunteti interesat de promotii. De asemenea va oferim si sansa de a participa la un sondaj privind casatoriile intre homosexuali. Apropo de homosexuali, nu iesim odata la o cafea? Puteti aduce si un vecin, aveti vreun vecin care e singur ? Ce vecini aveti? „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.