Şi dacă tot vă recomand…

Dacă tot am ajuns să vă recomand lecturi de dimineaţă, iată şi editorialul scris de mine pentru Hunedoara Quality Magazin, revista pe care am tehnoredactat-o eu şi de care-s tare mândră:

Pierdut deontologie profesională. Se declară nulă.

E un lucru ştiut că ziarele şi revistele de scandal sunt cele mai citite publicaţii din România. Suntem voyeurişti, ne place să ştim ce, cum, unde, cât şi cu cine fac vedetele de carton – sau, poate, de hârtie de ziar – pe care tot noi le fabricăm.

Eu una am evitat, pe cât posibil, să urmăresc ştirile “senzaţionale” sau telenovelele gen “Elodia – avocata dispărută”, dar tot mai prind televizorul pornit şi dau peste câte o astfel de ştire. Şi mai aud de crimele prezentate cu zâmbetul pe buze de către domnişoarele ştiriste, aranjate şi machiate ca pentru o mare sărbătoare, sau despre avocata pe care o caută o ţară întreagă, căreia i-au fost închinate deja imnuri, am înţeles că există şi obiecte personalizate cu numele ei etc.

Televiziunile motivează difuzarea acestor ştiri prin aceea că au o audienţă ridicată; adică asta vor oamenii să vadă. Pe de altă parte, cei mai mulţi telespectatori se mulţumesc cu ceea ce au fost obişnuiţi să primească. Astfel, s-a format un cerc vicios: noi, telespectatorii, urmărim emisiuni proaste pentru că asta se difuzează mai tot timpul, în timp ce presa ne îndoapă cu ştiri şi emisiuni proaste pentru că “asta vrea publicul”.

Nu mai urmăresc demult vreo emisiune cu regularitate, pentru că nu mă mai atrage nimic. Nu am citit niciodată tabloide şi reviste de scandal. Nu mă interesează ce mai fac soţii Columbeanu, dar, totuşi, ştiu de existenţa lor. Aud, fără să vreau, noutăţile din “viaţa mondenă” şi mi-e ruşine. Mi-e ruşine de generalizări ca “asta vor românii să audă/citească/urmărească” şi în egală măsură de cele referitoare la presa din România. Există români care nu vor să înghită mizeriile care le sunt băgate pe gât, la fel cum există publicaţii de calitate, care nu se coboară la nivelul ziarelor sau televiziunilor de scandal şi nu vânează fotografii compromiţătoare cu vedetele momentului.

Ce mă doare pe mine e că raportul dintre calitate şi cantitate este unul scăzut, aflat chiar în cădere liberă. Ni se oferă tot mai multe gunoaie, pe motiv că asta ne place, iar noi le consumăm, fiindcă nu primim altceva.

Sper să vă placă HQ Magazin. Este o revistă scrisă cu sufletul, cu gândul la cititori şi mai puţin la a vinde cât mai multe exemplare folosind imagini şocante sau informaţii de doi bani. Vrem să scriem articole pe care să vă placă cu adevărat să le citiţi, să vă arătăm oameni deosebiţi şi locurile minunate care ne înconjoară. Hunedoara are nevoie de o revistă de calitate, pentru că hunedorenii sunt oameni de calitate.

Ne “citim” luna viitoare, iar până atunci vă urez Sărbători Fericite şi un an nou mai bun!

4 thoughts on “Şi dacă tot vă recomand…”

  1. Denisa, daca revista nu traieste din vanzari, va avea o viata lunga si va crea un curent de opinie curat, asa cum ne dorim cu totii. Dar daca la sfarsit de luna vor incepe sa se compare vanzarile cu retururile, atunci vai si amar. Totul va cadea in spatele redactorilor, care vor fi nevoiti sa se adapteze din mers la „nevoile” pietei.

    Oricum, frumos scris, felicitari si la cat mai multe numere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.