Suna clopotelul!

Articol scris de tata şi publicat în Iaşi Plus

Imi aduc aminte una dintre reclamele de inceput ale posturilor noastre de radio, imediat dupa revolutie, care suna cam asa: „Stop! acum trec eu, suna clopotelul!” si era spusa de o voce de copil istet.

Au trecut o gramada de ani si 15 septembrie a ramas ziua care da subiecte de presa tuturor celor care se ocupa acest lucru si le va da mult timp de acum inainte. Daca scolile sunt pregatite sa-i primeasca pe micuti, daca au autorizatie de functionare, daca au sali de clasa, daca au banci, daca toaletele sunt in stare de functionare, daca clopotelul sau mai nou soneria functioneaza.

Parca simt si acum, dupa atatia ani, mirosul podelelor de culoare maro inchis, miros de ceva produs petrolier, cred ca petroxin ii zicea, vad figura de neuitat a primei invatatoare, vad gramada de ghemotoci colegi, imbracati la fel, adica in uniforme si nu pot uita primul Abecedar, care stiam cum arata de la copiii mai mari, dar care in sfarsit ajunsese si in posesia mea in mod natural, adica incepusem scoala!

Azi am trecut printre niste ghemotoci, din cei care savarsisera prima lor zi de scoala si, fara sa-si dea ei seama, am fost martorul discutiei care a avut loc intre ei, vreo cinci la numar, dar numai baieti.

– Mie mi-au luat uniforma, ca asa trebuie, dar am pantofi cu „virgula”, c-a zis tata ca nu pot merge la scoala ca toti sarantocii!
– Pai taica-meu e patron si ma aduce la scoala cu gipu’!
– Bai, ce sunteti fraieri, tata este politist si ii impusca pe toti banditii!
– Ce sa va zic, bai, eu am acasa calculator si o vad pe mama in ficare seara pe ecran, ca ea e in Italia, acolo unde se fac banii aia multi, de vin cu ei acasa, sa aveti si voi ce manca!

Si discutiile au continuat, insa la un moment dat a plecat fiecare in alta directie si i-am pierdut, insa am ramas cu un semn de intrbare: in prima zi de scoala, toti acesti cinci ghemotoci veneau singuri, pe jos, acasa, chiar daca stiau drumul dinainte, chiar daca, dupa cum se laudau, erau copii de oameni „tari”?

Sigur, fiind la prima intalnire, se laudau cu ceea ce ar fi vrut fiecare sa fie. Mintea ma duce inapoi la primii mei ani de scoala, sa vad daca si noi aveam asemenea preocupari in discutii si constat ca vorbeam de cu totul altceva. Tin minte ca in prima zi de scoala, am fost condus de la scoala pana acasa de sora mea mai mare, m-am schimbat de uniforma pe care nu am suportat-o din prima zi, dupa care am tulit-o cu noii mei colegi de clasa, la primul jaf de livada de meri pe care o stia unul dintre ei, care locuia la marginea orasului.
Nici pana azi nu imi aduc aminte sa fi aflat despre starea materiala a vreunuia dintre ei sau despre „ce face tata”.

Ce sa-i faci, societatea evolueaza, noi imbatranim, pretentiile sunt tot mai mari, trebuie tinut pasul cu moda! Macar daca ar fi si invatatura cel putin la fel de buna. Asa veche si demodata cum era ea.

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

2 thoughts on “Suna clopotelul!”

  1. Mie imi este dor de mirosul de rechizite, mirosul de carti noi si uniforma proaspat calcata.
    Privirea copiilor si acea emotie a primei ore… eh copilarie ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.