Tag the Flag, Sibiu 2013

Pentru început, vreau să vă arăt câteva poze făcute de Răzvan BB cu a sa dronă pe care a montat un GoPro. Aşa o să vă faceţi o idee cu privire la locurile pe care le-am vizitat săptămâna trecută, în cadrul evenimentului Tag the Flag, organizat de Tudor şi Răzvan – Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

După ce vedeţi şi filmuleţul de mai jos, o să înţelegeţi de ce şi eu şi Sebi am zis că vrem o jucărie de-asta. Dar e prea scumpă şi noi ne pierdem interesul repede… 

Cu drezina la CornăţelAventura prin judeţul Sibiu a început la Cornăţel, călare pe o drezină motorizată, pentru cei mai mulţi dintre participanţi. Eu am mutat maşina 20 de kilometri mai încolo şi bine am făcut, pentru că am înţeles că a fost o adevărată aventură pentru ceilalţi bloggeri deplasarea pe o distanţă de aproximativ 20 de kilometri. Oricum, ştiam ce înseamnă drezina de la Arsenal Park.

Pâine de casă la Moara Veche din HosmanDe aici, am plecat la Moara Veche din Hosman. Oamenii care se ocupă de acest mic business cu pâine de casă [şi altele] ne-au întâmpinat în „şura culturală” cu pită cu zacuscă şi pită cu unsoare untură şi bucăţele de ceapă. Şi trei ciobăneşti mioritici foarte prietenoşi. Joachim Cotaru este un neamţ care se implică în diverse proiecte mai mult decât o fac mulţi români; de fapt, aş putea spune că este mai român decât mulţi dintre noi. Dacă aveţi vreodată drum prin Hosman, puteţi face chiar voi pâinea care apoi este coaptă pe vatră.

La bunică-mea în sat era o vorbă: „Fată mare, se mărită / Şi nu ştie face pită” – adică e ruşine să ajungi la vârsta măritişului şi să nu ştii frământa un aluat şi coace o pâine. Din fericire, acum nu mai e obligatoriu să ştii cum se face o pită, dar dacă vrei, poţi învăţa la Moara Veche din Hosman. Te învaţă un neamţ, culmea.

How it's made: cum se face hencleşul la Alţîna, Sibiu - Tag the Flag 2013Hencleş, turtă dulce şi sirop – organizatorii ne-au împărţit pe echipe şi ne-au trimis la muncă. Unii am făcut [vorba vine! Mai degrabă am încurcat-o pe doamna care îl făcea şi am salivat în aşteptarea coacerii plăcintei] hencleş, o plăcintă cu ou foarte gustoasă, la Alţîna, alţii au fost la Boarta unde au făcut turtă dulce, iar cel de-al treilea grup a făcut sirop de soc [SOC! SOC! SOC!] la Alma Vii. Mie mi-ar fi plăcut să merg peste tot, dar nu aveam cum. Îmi pare rău că nu am  reţinut numele doamnei [o fi Ana Tuşe, n-o fi?] care ne-a primit la ea în ogradă şi ne-a arătat cum se face hencleşul. Am reţinut, în schimb, că este prezentă în Sibiu la fiecare târg de produse tradiţionale, unde îşi vinde gustoasele plăcinte. Foarte de treabă femeia, parcă eram nepoţii ei de la oraş, ne-a primit cu drag, ne-a răspuns, răbdătoare, la toate întrebările, a râs la glumele noastre şi în general s-a văzut că nu se simte deranjată de prezenţa noastră. Aşa-i când îţi place ceea ce faci şi vrei să le arăţi şi altora.

MoşnaA urmat prânzul la Moşna, unde am dat peste cea mai simpatică bucătăreasă ever. Nu ştiu câţi ani are doamna Marianne, bucătăreasă la casa parohială [transformată în pensiune], dar oricâţi ar avea, e o femeie tânără. Ne-a povestit că în 1998, când a venit pentru prima dată prinţul Charles la Moşna, era acolo. Am întrebat-o dacă l-a întâlnit şi ne-a spus că a şi dat mâna cu el, „de două ori!”. De ce a venit prinţul Charles în Moşna? Pentru că era în căutare de biserici fortificate, întâi şi-a trimis o echipă de filmare care i-a dus imagini din satele vechi din Transilvania. I-a atras atenţia în mod deosebit biserica din Moşna, care se sprijină pe nişte coloane înclinate înspre exteriorul bisericii. Echipa de filmare le-au spus oamenilor de la vechea casă parohială că o să le facă o vizită prinţul Charles, dar nimeni nu a crezut. Până când… chiar a venit. Dovadă stă semnătura pe care a lăsat-o în cartea de oaspeţi. Şi vizitele repetate pe care le face în Transilvania de mai mulţi ani.

Atelier de cupru la BrateiuLa Brateiu am fost martorii transformării unei bucăţi de cupru într-un ibric. Nicolai Căldărar ne-a fost gazdă, alături de familia sa extinsă. Ne-a spus că este invitat la o mulţime de târguri ale meşteşugarilor, că se plimbă prin toată ţara şi am aflat că un ibric micuţ, în care se poate face o cafea, costă 100 de lei, iar unul mare, 200. O cristelniţă [vasul în care sunt botezaţi copiii în biserică] o dă cu 1.300 de euro, face şi cazane de ţuică şi-i merge bine. Bărbaţii bat toată ziua cu ciocanul în cupru, în timp ce femeile curăţă obiectele finisate cu apă, oţet şi nisip, până când acestea capătă un luciu pe care nu-l bănuieşti atunci când vezi ibricele neterminate.

Da, am văzut ţigani muncind. Al nostru avea şi un certificat de înregistrare fiscală şi când l-a întrebat cineva din grup dacă plăteşte şi TVA, ne-a răspuns: „Cred că da!”. Nu ştiu dacă a fost ironic sau chiar nu era sigur dacă plăteşte sau nu, pentru că în continuare ne-a spus că plăteşte cam 3.000 de lei impozit pe an. Din păcate, omul a dat cu bâta în baltă la final, când nu ne-a lăsat să plecăm fără să „dăm ceva lu’ Nicolai”. Dar tot a fost o experienţă interesantă.

Prinţul Charles este reponsabil şi pentru fantastica dezvoltare turistică a zonei. Prin fundaţia Mihai Eminescu Trust, acesta a finanţat renovarea mai multor case săseşti vechi, care au fost transformate în case de oaspeţi.

Într-o astfel de casă am stat şi noi, în satul Mălâncrav, acolo unde nu este semnal GSM, nu este WiFi decât la magazinul sătesc, nu este decât linişte şi o atmosferă superbă, pe care cu greu am părăsit-o. După mai multe nopţi cu somn puţin, dimineaţa în care trebuia să vizităm conacul Appafy şi biserica fortificată din Mălâncrav ne-a prins, pe mine şi pe Sebi, dormind în „casa bunicilor”. Aşa m-am simţit în camera veche a casei cu numărul 99, dar fără număr [era singura casă pe care nu exista o plăcuţă cu numărul], unde nu ne-a deranjat nimeni şi nimic. Imaginaţi-vă nişte grinzi mari, lungi şi vechi, un pat care probabil că a fost comod, dar la cât eram de obosită nici n-a mai contat, o masă cu două scaune aşezată în dreptul ferestrei care dă în curtea casei şi un dulap aproape identic cu cel pe care îl am de la străbunica mea. Străbunica a murit la sfârşitul anilor ’80. De fapt, nu trebuie să vă imaginaţi, pentru că am făcut nişte poze.

Casă de oaspeţi - Mălâncrav

Casă de oaspeţi - Mălâncrav

Casă de oaspeţi - Mălâncrav

Curtea casei de oaspeţi de la Mălâncrav

Doar pentru că eşti cazat într-o casă veche, nu înseamnă că nu ai „condiţii”. Frigider, filtru de cafea, încălzitor pentru apă, aragaz cu butelie, boiler pentru apă caldă în baie, oale, farfurii, tacâmuri, până şi tirbuşon am găsit în sertarele din bucătăria casei. Mi-ar plăcea să mă întorc la Mălâncrav, aşa cum mi-ar plăcea să mai merg la Rimetea, în judeţul Alba. Acolo am găsit o comunitate de români de etnie maghiară, aici mai toţi locuitorii sunt urmaşi ai saşilor. Gazda noastră se numea Edith şi vorbea cu accent, aşa cum vorbesc mai toţi localnicii din satele premium ale judeţului Sibiu. Despre satele premium vă voi povesti imediat, staţi aşa, să nu-mi pierd şirul ideilor.

Biserica armenească din DumbrăveniDupă ce ne-am odihnit bine la Mălâncrav, am pornit spre Dumbrăveni, unde aveam să vizităm biserica armenească. Au fost mulţi armeni în zonă, cam treizeci şi ceva de mii, iar acum mai sunt… 38. Nu de mii, treizecişiopt de armeni, atât. Domnul Bădilă şi Alexandra Călinescu, doi dintre cei 38 de armeni care au mai rămas în Dumbrăveni, ne-au povestit despre etnia lor. Din ce am reţinut eu, armenii erau nişte comercianţi foarte buni. Nu intru în mai multe detalii, pentru că eram prea surprinsă de frumuseţea bisericii în care ne aflam şi nu am fost atentă la tot ce ne-au spus gazdele noastre. Poate a fost altcineva mai atent.

Biserica armenească din DumbrăveniDin afară, biserica pare o clădire foarte mare lăsată în paragină. Din interior, chiar este o clădire foarte mare, doar că nu e deloc părăginită. Am aflat că bisericile armeneşti au mai multe altare – cea în care ne aflam noi avea nu mai puţin de şapte: unul principal şi şase… secundare? O fi corect?

Oricum, o biserică foarte frumoasă, pe care sper să o mai vizitez cândva şi să nu o mai recunosc. Adică să fie renovată la exterior, că ar fi păcat să se degradeze şi mai mult.

La Biertan, Răzvan BB iarăşi şi-a făcut de cap cu drona – de fapt, a filmat de la înălţime cam peste tot pe unde-am fost. Neavând o dronă pe care să ne căţărăm ca GoPro-ul lui, a trebuit să urcăm pe jos până la biserică – şi asta după ce am mâncat şi ne-am răcorit cu nişte sirop de soc făcut de colegii bloggeri.

Biserica din BiertanDa, am văzut multe biserici fortificate. Atâtea icoane şi altare nu aş fi văzut toată viaţa, dar nu-mi pare rău. La urma urmei, chiar dacă nu sunt o persoană religioasă, nu mă dau în lături de la a vizita o biserică. În orice sat uitat de lume ai merge, poate că nu o să găseşti o casă de cultură sau măcar o bibliotecă sau o şcoală cât de veche, dar sigur vei găsi o biserică. Cea mai impunătoare clădire din orice sat românesc este biserica.

În biserica din Biertan erau atârnate nişte bucăţi de pânză / ţesături orientale. Ni s-a explicat că pe vremuri, persoanele bogate – în speţă, negustorii – obişnuiau să facă donaţii către biserică. Ţesăturile respective erau foarte scumpe şi le obţineau în urma negoţului cu ţările din Orient. Din păcate, nu le-am fotografiat, dar poate mergeţi voi pe-acolo şi le vedeţi.

Târnăvioara - Copşa MicăLa Copşa Mică, ne-am întâlnit cu primarul Tudor Mihalache, care ne-a povestit că din cel mai poluat oraş european, Copşa Mică s-a curăţat şi acum înfloreşte. Pe lângă împăduririle masive care s-au făcut în zonă, ne-a arătat şi Târnăvioara, un sat care urmează şi el să fie transformat. De fapt, nici nu ştiu dacă e un sat sau un cartier al oraşului, dar de-abia aştept să mai merg pe acolo în câţiva ani şi să văd schimbările.

Şi de parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns, seara, în situl rural Sibiel, care aparţine de oraşul Sălişte, ne aştepta, după cum ne anunţase Tudor, o mega surpriză. De fapt, Tudor a scris cu majuscule, „MEGA SURPRIZĂ!!!”. Măi, să fie! Şi nimeni n-a cedat, nu am reuşit să aflăm care-i surpriza până în ultima clipă.

Eu am crezut că surpriza a constat în faptul că ne-am întâlnit la Sibiel cu Piticu şi Sorin Rusi; ei erau acolo cu altă treabă, deci nu râsul lui Piticu era mega surpriza. Dar ce?

Păi… „doar” o nuntă tradiţională organizată special pentru noi! Cu Gaben şi doamna Gaben în rolurile principale! Alaiul de nuntaşi împreună cu vornicul au venit la Pensiunea Lunca Sibielului ca să o ia pe mireasă de la părinţi de-acasă, vornicul şi-a făcut datoria şi a vorbit până când au început pe mine să mă doară buzele, apoi am pornit cu toţii spre biserică, unde chiar preotul satului a ţinut un scurt discurs. Nu o slujbă, un discurs în care ne-a mulţumit că i-am vizitat biserica, ne-a îndemnat să vizităm micul muzeu – colecţia de icoane, după care ne-a invitat la „ospăţ”.

Video de Sorin Grumăzescu
Nuntă tradiţională în SibielOspăţul a fost şi el unul în toată regula. A lipsit doar tortul, elegant înlocuit cu nişte plăcinte cu măr, în rest ne-au îndopat de parcă mirii chiar s-ar fi aflat în faţa unei noi vieţi împreună. Adică ne-au dat de mâncare ca la nuntă. Multă. Şi bună. Înainte de mâncare, am avut parte de un spectacol de dans susţinut de tinerii din Ansamblul Folcloric Mărginimea, iar primarul din Sălişte, Horaţiu Răcuciu, împreună cu soţia sa au jucat rolul socrilor mici!

Astfel de nunţi pot fi organizate, la cerere şi contra cost, pentru oricine îşi doreşte, fie că vă căsătoriţi sau nu. Adică puteţi „comanda” o nuntă demonstrativă, precum cea la care am participat noi. Costul se ridică la aproximativ 2.000 de euro, dar dacă vă doriţi o nuntă tradiţională şi vă exasperează restaurantele şi firmele organizatoare care fac aceleaşi şi aceleaşi lucruri over and over again, poate că nu-i o idee rea  să vă căsătoriţi în straie tradiţionale, în Sibiel.

Poate vă gândiţi că oamenii ăştia ar face orice pentru publicitate. Interesant e că situl rural Sibiel este plin de turişti, veniţi mai ales din Germania, iar la pensiunea unde am fost eu cazată am prins o discuţie dintre un cuplu venit „cu rezervare” şi recepţioneră. Rezervarea nu fusese făcută corect, iar pensiunea era ocupată în totalitate; doamna care nu putea să se cazeze acolo îi spunea recepţionerei că şi-a dorit atât de mult şi că-i pare atât de rău că nu pot rămâne acolo, încât îi vine să plângă. Îmi venea să-i cedez camera noastră, atât de rău mi-a părut de ea! Deci Sibielul o duce bine şi mi se pare ciudat că turiştii care ajung acolo sunt majoritatea nemţi, asta în timp ce noi mergem la ei – de fapt, e şi ăsta un schimb cultural, nu-i rău.

Reşedinţa de vară - Palatul Brukenthal din AvrigUltima „oprire” a fost într-un alt colţ de rai: Reşedinţa de vară – Palatul Brukenthal din Avrig. Habar nu aveam că un loc atât de frumos, o grădină de vară cu un „mic” palat în mijlocul ei – poate să existe în Avrig. Sau în România. Este o copie la scară mai mică a Palatului austriac Schönbrunn şi, când am ajuns noi, găzduia expoziţia artistului Laurenţiu Dimişcă. Înainte să aflu asta, am admirat tablourile super-colorate de pe pereţii interiori ai palatului. Am observat că poate scrie „DIMISCA” şi nici nu credeam că artistul era chiar acolo, alături de primarul din Avrig. Ba, pictorul ne-a şi povestit despre arta lui, ne-a dat autografe şi ne-a explicat ce-i cu arta brută. Brută sau nu, mie îmi place. Dacă preţurile tablourilor nu ar fi fost atât de mari, poate luam nişte artă brută acasă. :)

De vizitat toate locurile despre care v-am povestit mai sus. Veţi descoperi o Românie altfel: România civilizată, România care şi-a întors faţa spre vest, România în care turiştii germani vin şi revin cu drag, România multiculturală, România tolerantă, România frumoasă. Mulţumesc, Tudor, pentru invitaţie. SIGUR că mai vreau şi la anul, cine ştie ce comori mai ascundeţi prin judeţ?!

prinsb01

Nu am uitat de faza cu „satele premium”. Promit să-i dedic un articol separat, aşa cum urmează să mai citiţi un articol despre vizita la Ambient. Am pus toate pozele pe Facebook, ordonate în albume, frumos. Sper să vă placă şi, dacă tot suneţi acolo, poate daţi şi-un „like” paginii.

Parteneri: Future Capital, Ibis HotelAmbientReky TravelAsociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, CNM AstraEco Sport TeamJudith BistroCafe Wien.

8 thoughts on “Tag the Flag, Sibiu 2013”

  1. Niste poze absolut superbe, nu am avut inca ocazia sa vizitez Sibiul si de fiecare data cand vad poze cu din acest minunat oras ma intristeaza ca aman in fiecare an sa il vizite.

  2. Pingback: Cine a fost la Prin Sibiul Meu 2013 | CeMerita.ro
    1. Drona din cate stiam eu costa doar vreo 1400 de lei iar GoPro-ul e si ala peste 1400 de lei.

      Sa inteleg ca e filmat cu GoPro, deaia a iesit atat de bine filmarea. Ma jucasem si eu cu un AR Drone versiunea 1, insa imaginea era execrabila.

Dă-i un răspuns lui Papi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.