Am ajuns subiect de JEG

Subiect de Jurnal Editorialistic de Groza, ce credeaţi? Fată de treabă şi simţită cum mă aflu, am vrut să fac o faptă bună şi i-am trimis lui Darius, prin poştă [mare greşeală, aveam să descopăr mai târziu], Poşta Română, carevas’zică, două borcane de cu zacuscă şi o ciocolată [dacă a cerut omu’ şi „ceva dulce”, Read More …

Frază de la Hotnews

Zice Hotnews că… Autoritatea independenta care reglementeaza media britanice (CNA-ul romanesc), primind aproximativ 40 000 de plangeri de la telespectatori. Asta îi frază? Serios acu’, dacă o scoţi din context nu îţi spune nimic. Aici, articolul despre Big Brotherul cu strigături. Cu englezi civilizaţi, care nu au boli venerice, dar sunt rasişti.

Încă un bilet pentru Băsescu. De data asta, din închisoare.

Dan Pârcălab, primul ziarist român arestat după aderarea României la UE, îi scrie din arest preşedintelui Traian Băsescu. Scrisoarea o găsiţi pe blogul lui Pârcălab şi vreau să citez două paragrafe din ea: „Îmi revin 3 metri pătraţi dintr-o celulă aflată la 1 metru sub pământ din arestul IPJ Cluj, 27 de bucăţi de faianţă Read More …

Hârtia va fi roz, deci!

Din nou despre deja celebrul bileţel despre care vuieşte toată presa românească, anunţat de Udrea, probabil scris de Tăriceanu şi adresat lui Băsescu. Iniţial, un „bileţel” scris pe hârtie igienică a apărut aici. Apoi, l-au preluat lumile. Resursa de Fun l-a dat „în premieră”, le-am dat mail, i-am atenţionat, au pus link. ÃŽntre timp, Darius Read More …