Mie îmi place să mănânc picant. Într-o vreme, aveam în ghiozdan un borcănel cu fulgi de chili, că nu știi niciodată când ajungi la un restaurant care nu are sosuri suficient de picante și trebuie să îți reglezi din pită din chili mâncarea.
Nu îmi plac sosurile dureros de picante, gen Tabasco, ci prefer pastele de ardei iute, care au și nu gust, nu doar senzație de durere.
O vreme am cumpărat și consumat Eros Pista, un astfel de sos (de fapt, tot pastă) de ardei iute care merge de minune peste tăițeii cu legume și puiul în caramel de la restaurantul chinezesc Maxxa din Deva. Am uitat de el până acum, când am găsit în Auchan pasta de ardei iute Haragos Pista.
Haragos înseamnă supărat sau, în cazul de față, mi s-a spus că poate fi tradus ca furios. Și zău că înțeleg de ce-i Pișta furios, pentru că e de patru ori mai iute decât Eros (Strong) Pista. Din aceeași gamă face parte și Edes Ana, care-i de fapt doar o pastă de ardei foaaarte sărată.
Toate vin de la același producător (Univer), doar că Haragos Pista e singurul care îmi place atât de mult, încât am simțit nevoia să îi dedic un articol pe blog, ca să nu mai fiu nevoită să-l laud fiecărui prieten pasionat de picanterii.
Așadar, dacă vă place să mâncați picant, vă recomand pasta asta. Conține vreo trei E-uri, dar merită sacrificiul.
Merci de pont! Cred ca ii voi face un cadou foarte picant prietenului meu :)
Cu plăcere. Numai să nu fie prea picant. Să îi spui să aibă grijă și să nu se dea cocoș, că ustură. :))
Imi e dor si de tine si de pasta ta iute. :))
Păi să vii să o împart cu tine!