De ANAF nu scapi nici mort

Cu toate că ne plătim datoriile și contractele, atât eu, cât și Sebi primim ocazional câte un plic cu doliu de la ANAF. Plicul cu doliu este acel plic parțial negru, care sigur conține vești proaste – adică le mai datorezi niște bani, chiar dacă tu ai o hârtie de la ei care atestă că ești cu dările la zi și nu le mai datorezi nimic (cazul lui Sebi, pe care eu l-am sfătuit să ia acea hârtie de la ANAF).

Na, am zis că au nevoie de bani și trimit către toată lumea câte un plic cu amenințări voalate, cu „știți, parcă ne-ați datora niște bani, dar nu știm nici noi sigur pentru ce așa că vă trimitem un pliculeț și vedeți dvs. dacă plătiți sau nu, dar ar fi bine să plătiți, că altfel vă ia mama naibii”. Nu mă așteptam, totuși, să îi trimită și bunicii mele un plic cu doliu. Bunica mea a murit anul trecut, în mai. Suntem în iulie și ea primește acum un plic de la ANAF.

Este o dovadă în plus că oamenii ăia nu au nici un Dumnezeu.

Măcar nu au anunțat-o că le datorează bani, au vrut doar să îi aducă la cunoștință că a optat pentru virarea unei sume (2% din impozitul anual pe venituri) pentru susținerea unei entități. Adică a ales să dea doi la sută cuiva și cei de la ANAF vor să se asigure că îi dă cui vrea ea. Dar îmi place cum au formulat:

„Dacă aceasta este opțiunea dumneavoastră exprimată prin semnarea formularului 230, atunci nu sunteți obligat să răspundeți la această notificare. În situația în care nu răspundeți în termen de 30 de zile de la data primirii acestei notificări, considerăm că opțiunea înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub numărul de mai sus vă aparține și urmează să finalizăm procedura legală”. Da, n-o să vă răspundă.

…ceea ce mă face să cred că și după ce voi fi trecut în lumea celor drepți, ANAF va continua să îmi trimită, anual, hârtii prin care să mă informeze că îi datorez oareșce bani. „Știți, pentru contractele din 2012…”

Nu mai zic nimic despre faptul că ai un părinte sau un bunic mort și ANAF își bate joc de tine și de sentimentele tale, trimițându-i scrisori. Pentru ANAF, ești doar un buzunar, un sac fără fund, un număr cu un cont atașat. Așa erau și cei de la Auschwitz.

1 thought on “De ANAF nu scapi nici mort”

  1. „Pentru ANAF, ești doar un buzunar, un sac fără fund, un număr cu un cont atașat.”

    Gresit. Pentru statul roman, in general. Pentru guvern.

    Niciunul nu merita sa beneficieze de taxele de la fraieri. Cu cat esti mai corect, cu atat esti mai futut in cur.
    Pentru ei e o situatie confortabila, sa suga bani pe baza „erorilor” de sistem. De-aia nici nu se grabesc sa modernizeze nimic. Se duce dracului tot…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.