Ştiu că nu e bine să te ataşezi de obiecte, dar…

Am câţiva „pitici pe creier”. Despre unii dintre ei v-am povestit – colecţionam pixuri, baticuri şi genţi. De Revelion mi-am propus un singur lucru constructiv pentru 2014: să nu îmi cumpăr nici o geantă. Şi iată-mă în 20 iunie, deci după aproape şase luni, fără nici o geantă cumpărată de la începutul anului. Tentaţii au fost, de la o geantă făcută din fâşii de hârtie* de o prietenă, la tot felul de portofele, gentuţe colorate… mai bine să nu mă gândesc la obsesia asta a mea, că nu mi-a adus nimic bun.

În ultimii ani am adunat foarte multe lucruri frumoase dar nefolositoare, care-mi încarcă inutil casa. Am încercat să „scap” de ele într-un mod care să nu mă facă să sufăr: le-am dus la casa alor mei de la ţară, unde de fiecare dată când ajung mă simt mai acasă decât la mine-acasă. Oriunde te-ai uita, oricum te-ai întoarce, dai peste un ceva de-al meu. Până şi masa pe care stă laptopul acum, când scriu acest articol, este fosta mea masă din bucătărie, iar eu stau pe colţar, fostul meu colţar de bucătărie.

Şi totuşi, am câteva obiecte de care m-am ataşat şi la care ţin nesănătos de mult. 

  • Cele două verighete de argint ale părinţilor mei [de la „nunta” de argint]. Am fost cu tata atunci când le-a cumpărat, mama a purtat-o o vreme, el nu prea. Aşa că le-am luat eu şi le port pe mâna stângă. E felul meu de a-i avea mereu pe ai mei lângă mine. Call it stupid, nu-mi pasă.
  • Un batic roz şi înflorat. Pe ăsta l-am ales, acum câţiva ani, din colecţia mea generoasă de baticuri şi am decretat că e baticul meu preferat, probabil din cauza floricelelor desenate pe el. A fost cu mine peste tot, de la concertul Bon Jovi la mai toate evenimentele la care am participat, deci prin toate excursiile. Acum a devenit obligatoriu să-l iau cu mine atunci când merg undeva.
  • Ghiozdanul. Toată lumea ştie că eu umblu mereu cu rucsacu-n spate, am în el de toate, îmi place că e mare şi încap chiar toate chestiile posibile, dar dacă mă sui pe cântar cu el în spate, mă apucă plânsul. Măcar e comod şi nu-mi rupe spatele, oricât de încărcat ar fi. Îl am de la Crumpler şi îl iubesc!
  • Maşina. Mi-e atât de drag Fordul meu, că n-am cuvinte. Şi nici nu aş vrea să folosesc prea multe cuvinte, ca să nu-mi aducă ghinion. Deh, superstiţii.
  • „Brişca” – un cuţit de vânătoare Smith&Wesson primit de Sebi de la un prieten, îl am mereu cu mine, că nu ştii niciodată, ca ardelean, când îţi trebe o brişcă. Între timp, am făcut-o cadou fratelui meu dintr-o altă mamă și mi-am luat alta, un briceag simplu de la Kaufland, because why not?
  • Mufică – originalul. De când Mufică a devenit mascota acestui blog, a long, long time ago, mi-am ascuţit simţul vederii şi când trec pe lângă câte un magazin second hand, mă uit după EL. Am găsit, de-a lungul vremii, mai mulţi Mufici, iar o prietenă din Deva mi-a adus o plasă plină într-o bună zi. Am, deci, o grădiniţă de Mufici, dar ORIGINALUL e bine păzit şi nu mai iese în lume, preferă să-şi trimită sosiile la evenimente. Ca o vedetă adevărată.

Dintre toate astea, până acum am reuşit să pierd brişca – am găsit-o prin casă după o vreme – şi, săptămâna trecută, verigheta mamei. Şi pe asta am găsit-o în pat. Am un „dar” de a pierde lucruri prin casă, ceva de speriat, dar v-am zis că am multe lucruri, e normal să mai rătăcesc din ele printr-o mare de alte chestii.

Voi vă ataşaţi de obiecte? Dacă da, de care? Hai, spuneţi-mi că nu-s singura!

* genţile din hârtie arată aşa

2 thoughts on “Ştiu că nu e bine să te ataşezi de obiecte, dar…”

  1. Eu ma atasez o perioada de un lucru (nu am sentimente speciale pentru ceva anume: doar batiste, doar plusuri, etc), din orice categorie ar fi el si asa le strang gramada pana nu mai am loc de ele. Si cand deja ma incurca prea tare, le trimit acasa la mama, ca sa imi fac loc pentru altele si tot asa :P

  2. Am un trandafir făcut manual, din ăla hand-made, pe care-l port mereu la gât. Chiar şi atunci când nu are nici o legătură cu felul în care mă îmbrac. De, am fost cerută în căsătorie cu el când eram în liceu. :) Şi o carte de joc, as de inimă, în portofel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.