Am fost la Disneyland, în Timişoara

Chiar dacă nu am mai „produs” nici o bijuterie din Fimo sau Cernit de aproape jumătate de an, asta nu înseamnă că piticul polimeric a dispărut. În continuare îmi „filează lămpile” ori de câte ori văd bijuterii din lut polimeric realizate manual, ori de câte ori aud despre târguri de handmade stuff şi mai ales când văd sau aud despre magazine în care se vând materiale pentru marii sau mai micii artişti.

În urmă cu ceva timp, am dat peste site-ul magazinului Complex Art, din Timişoara. Nu ştiam pe atunci că voi merge în octombrie la acţiunea „Verde pentru biciclete”, dar de când am aflat, mi-am propus să fac o vizită la magazin. Noroc că au progam şi sâmbăta, altfel cred că rămâneam acolo până luni! Am luat-o deci pe Dana de mânuţă şi-am mers pe străduţa artiştilor. Aşa cred eu că ar trebui să se numească strada pe care este situat magazinul, pentru că pereţii clădirilor erau plini de graffiti, la terasa unui bar barului Papillon erau oameni cu cercei peste tot, cu părul lung, mă rog, aşa cum cred eu că arată unii artişti.

Magazinul ăsta este împărţit în două spaţii, unul la parter şi altul la demisol sau subsol [n-am băgat de seamă, eram prea ocupată să observ „jucăriile”]. Prima dată am mers în spaţiul de sus, care era plin cu tineri – probabil studenţi la Arte plastice – în căutare de materiale de tot felul. Şi aveau de unde alege: hârtie colorată, subţire, groasă, creioane, pixuri, pensule, culori, lipici, şi mai multe culori… o nebunie. Dar eu nu aveam prea mult timp la dispoziţie, pentru că programul era până la 2 şi era deja trecut de 1. Aşa că am coborât în spaţiul de la subsol, de unde n-aş mai fi vrut să plec. Cred că o să-i rog să mă cheme atunci când fac inventarul, poate aşa o să apuc să văd toate produsele pe care le au la vânzare.

În primul rând, există mii de mărgele. Sunt, cred, câteva sute de modele, de la mărgele din hârtie la bile din sticlă, plastic, acrilic, lemn, pictate sau nu, colorate sau într-o singură culoare, cu modele, cu floricele…

Cutii din lemn, cu preţuri începând de la 4 lei, aşteaptă să fie colorate, să prindă viaţă şi să „găzduiască” micile noastre comori.

Grămezi mari de lut cu uscare la aer, Fimo şi Cernit în toate culorile, în blocuri mici, de 56 de grame, sau mai mari, cleşti pentru bijuterii, sârmă, aţă cerată, şnur, praf Ceramofix, matriţe cu flori, animăluţe, fluturi, matriţe „tematice” pentru Halloween, Crăciun, Paşte etc, vopsele acrilice, lacuri, şerveţele colorate şi cu modele de tot felul, folosite pentru imprimarea prin tehnica şerveţelului, vase şi ghivece din ceramică, accesorii metalice pentru bijuterii. Nici măcar să le enumăr pe toate nu pot, pentru că nu am apucat să văd decât o mică parte din marfa existentă în magazin.

Norocul meu a fost că Dana mi-a cerut camera ca să facă poze. Aşa, am putut să caut mărgele colorate şi să-mi aleg Cernit şi Fimo, şi odată ajunsă acasă, am şi poze cu ceea ce era prin magazin şi nu am apucat să „studiez” cu atenţie. Oricum, e clar că voi mai merge în timişoara, fie şi numai pentru a vizita pe îndelete magazinul ăsta.

Criserb se plânge că prietena lui, care face nişte chestii foarte faine din hârtie, nu găseşte un magazin specializat în origami şi quilling şi că trebuie să comande de pe Amazon unele chestii pe care nu le găseşte nicicum în Bucureşti sau măcar online. Şi mie mi-ar plăcea să am pe-aproape un magazin cum este Complex Art. Oricum, înainte îmi cumpăram „marfa” de pe un alt site, dar de acum încolo îmi voi lua Cernit de la Timişoara. Nu-i atât de departe, am un motiv întemeiat să mai trec prin Timişoara şi preţurile sunt OK. Un bloc de Fimo costă 8,5 lei, iar unul de Cernit, 7 lei.

Cumpărându-le online de pe mărgelutze.ro, pierd câteva zile cu transportul şi de cele mai multe ori risc să nu aibă în stoc culorile pe care le caut. Mi s-a întâmplat să aştept cu nerăbdare Fimo de culoare roşie, iar în ziua în care trebuia să-mi vină coletul, am primit un telefon de la magazinul online. Şi-au cerut scuze că nu au pe stoc culorile comandate de mine şi le-au înlocuit cu altele – bineînţeles, după ce mi-am dat acceptul prin telefon. Dar eu tocmai mă trezisem din somn şi puteau să-mi spună orice. :D În fine, ce vroiam să subliniez este că mă bucur că am descoperit magazinul ăsta şi că de acum încolo, căutarea s-a terminat. Nu mai am de ce să cumpăr de altundeva, când tot ce-mi trebuie este în Timişoara. Uite încă un motiv pentru care-i invidiez pe timişoreni [sunt multe, dar ăsta e unul mare].

Şi să nu uit: dintr-un schimb de mailuri cu Septimiu Sîrbu, managerul Complex Art, am aflat că în curând, magazinul se va muta într-un spaţiu de 10 ori mai mare, devenind cel mai mare magazin cu materiale de artă, arhitectură şi hobby din vestul ţării. Complex Art este importator direct şi distribuitor în România de pastă polimerică Cernit şi unelte pentru Fimo şi Cernit Makin’s Clay (diferite forme de taiat lutul, instrumente pentru texturare, matriţe pentru lut, aşa-zisa maşină de tăiţei cu role din metal şi cu nouă posibilităţi de a regla distanţa rolelor etc).

I’ll be back! ;)

Iată şi un slideshow cu pozele făcute de mine şi de Dana în spaţiul destinat hobby-ului al magazinului Complex Art:

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

6 thoughts on “Am fost la Disneyland, în Timişoara”

  1. are vreun nume boala asta?ca ma roade si pe mine de ceva vreme si nu stiu cum sa-mi explic faptul ca intr-un magazin de genul asta(fara sa am vreun talent sau sa incerc vreodata sa „creez” ceva)pot sta ore in sir doar belind ochii……

  2. Nu ştiu cum îi zice, dar ştiu de unde mi se trage: când eram mică, mama avea un sertar plin cu nasturi coloraţi şi nu mă lăsa să mă „înfig” în ei. Îţi dai seama cât ar fi avut de adunat după mine. Şi zice că tremuram când îi vedeam. :D

  3. Si maicamea e pasionata cu Quilling-ul… Deh, e educatoare si vrea sa invete copiii la prostioare dastea :)

    Si noi cumparam materialele de quilling din afara, ca numai pe acolo se gaseau.

    Astazi am primit o veste buna de la ea, au aparut si in Romania la hobbyfix.ro, magazin undeva prin Cluj. Cu siguranta nu e varietatea pe care o gasesti in afara, dar e ceva. Asa ca, anunta-ti prietena ca s-a terminat chinul cu cautarea lor :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.