Aripioare picante – yum!

Aşa cum spuneam, săptămâna trecută am continuat să dau naibii cura de slăbire, pentru că, fiind tot pe drumuri, am fost nevoită să mănânc „mâncare rapidă”. Şi, pentru că Sebi se lăudase că a mânca la KFC atunci când merge în Bucureşti a devenit deja o „tradiţie”, el fiind în ultimele luni navetist de Bucureşti, cât am stat în Bucureşti, adică două zile, am mâncat numai de la KFC. Aripioarele picante le ştiam deja de la NetCamp, adică atunci am mâncat prima dată aripioare picante de la KFC şi mamăăă, ce mi-au plăcut!

Cum eu am învăţat că nu-i bine să repari un lucru dacă nu e stricat şi că drumul cel mai scurt este cel pe care-l ştii, n-am fost curioasă să încerc şi altceva, aşa că în cele două zile am mâncat numai aripioare picante cu cartofi prăjiţi şi cu sos de usturoi. Răsfăţ sau dezmăţ, ziceţi-i cum vreţi, dar mie mi-a plăcut. :D

Partea şi mai frumoasă este că am descoperit Snack Box, adică o cutie în care primeşti o porţie mare de cartofi prăjiţi şi două aripioare picante [sau, după preferinţe, o bucată de pui / 2 Crispy Strips / 3 minifileuri], care pentru mine s-a dovedit a fi mai mult decât suficientă. Şi costă doar 5,9 lei. :) În ziua plecării, am mai luat un Snack Box la pachet şi am primit trei aripioare. :D:D:D

15 thoughts on “Aripioare picante – yum!”

  1. 2 lucruri nu pricep. 1. In Deva/Hunedoara nu exista nici un Kfc? 2. De ce prefera bloggeri mancarea de la KFC? In defavoarea Mc Donald’s, Burger King,etc.

  2. Saliery, cel mai apropiat KFC de Deva este, cred, la Cluj. Unul la Cluj şi altul probabil că la Timişoara. Noi nu avem decât McDonald’s, şi ăla e tocmai în Gara Deva.
    De la Burger King nu am mâncat niciodată.
    De la KFC îmi plac la nebunie aripioarele picante, despre care tot auzeam cuvinte de laudă şi pe care le-am descoperit de curând.
    Dar nu am KFC aici… :(

  3. A platit bine KFC-ul reclama? Chiar se merita sa promovezi produsele lor, pline de E-uri si alte porcarii care te fac sa te umfli precum obezii aia de americani fast-foodisti? In locul tau nu acceptam sa induc decizia de cumparare prin asa zise sfaturi de blog … mai ales pentru produse care pe termen lung vor avea un efect nefast asupra sanatatii consumatorilor … Dar deh, moralitatea vine din interior … si cand nu e ….

    1. Ekard, e destul de simplu: blog personal > opiniile mele > scriu ce vreau eu > tu citeşti > eşti dotat cu creier şi poţi gândi şi singur pentru tine > dacă nu vrei să mănânci de la KFC, nu o faci. Sau trebuie o schemă mai complexă?
      „Induc decizia de cumpărare prin aşa-zise sfaturi de blog”. Oare cum fac eu asta? Unde anume mi-am sfătuit cititorii să cumpere de la KFC? Dacă mie-mi plac aripioarele alea, trebuie să le cumpere toată lumea, că aşa am zis eu?
      Dacă intenţionezi să mai baţi apropouri de genul „moralitatea… când nu e”, te sfătuiesc s-o faci altundeva. Aici nu mai permit.

  4. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » KFC la mine-acasă
  5. Citit mai jos daca vreti aripioare la voi acasa. Si e fara e`uri bre si fara americani hehehhe. Cum dreaq sa stai 3 zile in bucale si sa manci doar la kfc?
    Aripioare picante în crustă de porumb

    Ingrediente: boia de ardei, faina, fulgi de porumb, lapte, oua, pui, usturoi

    publicat in Americană, Gustări, Picanterii, Reţete

    Carnea de pui, uşor marinată în produse lactate sub diverse forme, pudrată cu chili, usturoi, trecută prin fulgi de porumb şi prăjită în baie de ulei îşi are rădăcinile în bucătăria din sudul Statelor Unite.

    Din acest uriaş areal, ce acoperă mai mult state, s-a răspândit în întreaga lume o bucătărie specifică ce a devenit extrem de populară, atât în rutina zilnică dar, mai ales, pentru petreceri.

    Pentru că, din sudul american provine atât KFC-ul (Kentucky Fried Chicken) cât şi specialităţile de graniţă – geografică şi culturală – reunite sub numele de tex-mex (abrevieri de la Texas şi Mexic), care au îmbrăcat în haine americane tradiţia gastronomică mexicană.

    În sudul american păsările, dar în special puiul, sunt la fel de prezente în meniul restaurantelor ca şi cola. Şi, dintre toate părţile unui pui, cele mai iubite rămân aripioarele. Pentru că oricât de intensiv ar fi crescut un pui, chiar şi fără să se mişte prea mult, muşchii aripilor sunt întotdeauna folosiţi şi exersaţi. Iar asta se simte în gustul şi textura acestor aripioare fragede în interior şi crocante în exterior.

    Porţii: 4

    Timp preparare: 40 minute (plus 2 ore pentru marinare)

    aripioare_picante2Ingrediente:

    * 20 aripi de pui
    * 50 ml de lapte gras
    * 1 lingură rasă de paprika (boia de ardei sau fulgi de ardei iute)
    * 2 căţei de usturoi
    * 2 ouă
    * 3 linguri de făină
    * sare şi piper
    * 3 căni de fulgi de porumb
    * ulei pentru prăjit

    Preparare:

    1. Curăţaţi bine aripioarele de pui. Îndepărtaţi, cu ajutorul unui cuţit, ultima parte a aripilor (vârful) de la încheietură.
    2. Faceţi o marinată din lapte, usturoi pisat, paprika, sare şi piper.
    3. Puneţi aripioarele, într-o pungă închisă ermetic sau vas acoperit, la marinat timp de 2 ore. Întoarceţi-le din când în când pentru ca să se marineze egal.
    4. Aripioarele se scurg de marinată şi se dau prin două linguri de făină. Scuturaţi-le de excesul de făină.
    5. Încingeţi uleiul într-un vas adânc sau friteuză.
    6. Bateţi cele două ouă şi amestecaţi-le cu puţină sare şi piper, lingura de făină rămasă şi câteva picături de lapte. Trebuie să obţineţi un aluat ca de clătite, care să adere la aripioare.
    7. Aripioarele se trec prin aluatul format conform instrucţiunilor de mai sus şi, înainte de a se pune la prăjit, se trec prin fulgii de porumb sfârâmaţi.
    8. Prăjiţi aripioarele timp de aproximativ 12 minute, la foc mediu.
    9. Scoateţi aripioarele şi scurgeţi-le de excesul de ulei pe un şervet din hârtie.

    Aripioarele astfel prăjite se servesc cu sosuri dulci, dulci-acrişoare sau picante. Unul dintre sosurile clasice pentru aceste aripioare se realizează din 100 ml iaurt, 100 ml maioneza, 2 linguri de zeamă de lămâie, doi căţei de usturoi zdrobiţi, sare şi piper alb.

  6. uitati-va la video.. si a da. PFT. buna, mancati in fiecare zi fast fooduri, pline de euri, initium, si alte rahaturi… in maxim 10 ani, vezi avea parte de un deces, si nu glumesc, vb. cat se poate de serios. A, si daca vreti sa mancati sanatos nu aveti cum, fiindca toate legumele, fructele, absolut tot, vor fi modificate genetic, de catre codex alimentarius, firma care doreste decimarea populatiei, pt. a controla mai usor oamenii computerizat. POFTA BUNA

    Denisa zice: [video aici, click pe propria răspundere]

  7. Asteptarea a luat sfarsit. :-P

    Vis-a-vis de liceul Decebal din Deva a aparut o chestie cu pui denumita, simplu, Fried Chicken care are logo cu un pui care urla in flacari. Puiul e cam la fel ca la KFC Timisoara si mai bun ca la KFC Sibiu, sosul identic, preturile mai bune si fiind la inceput asteapta tot feedback-ul posibil ca sa-si imbunatateasca oferta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.