Aparent, pentru o fătucă din Hunedoara care a încercat să-mi onoreze o comandă de două sandwich-uri, a fost aproape imposibil. I-am cerut două sandwich-uri numite CHICKENBURGER şi reprezentate pe panoul luminos din interiorul sandwicheriei printr-o fotografie cât se poate de clară. I-am cerut ca unul să fie CU DE TOATE, iar altul FĂRĂ CARTOFI şi PICANT. Au urmat cinci minute care păreau desprinse dintr-un film cu proşti.
– Pun şi caşcaval?
– Păi dacă are caşcaval, puneţi pe amândouă, dacă nu are, nu puneţi extra.
– Avem cu caşcaval şi fără caşcaval. Hamburger cu pui şi…
– Puneţi cum e reţeta. Vreau doi chickenburgeri — şi arăt către poza grăitoare de deasupra mea.
– Dar ăia sunt cu grătar de pui, noi îl avem pané. Deci pun caşcaval sau nu?
– Bine, puneţi şi caşcaval atunci.
Se învârte, pune chiflele la presă, pune şi carnea lângă ele. Apoi ajunge la partea de umplut chiflele. Tot pune chestii, îi repet că unul trebuie să fie cu de toate şi altul fără cartofi şi picant. Termină un sandwich şi mă anunţă, triumfătoare:
– Deci pe ăsta am pus de toate şi sos picant, da?
– Nu ştiu ce aţi pus, eu v-am zis să fie picant şi fără cartofi. Acum lăsaţi-l aşa.
– Şi deci pe ăstalalt ce pun?
– Puneţi de toate.
– Treişpe lei.
Mă uit la bani, mă uit la bon. Aparent, sandwich-ul cu caşcaval costă cu un leu mai mult. Eu încă nu sunt foarte lămurită, deşi am mâncat sandwich-ul picant cu de toate, unde anume a fost blestematul de caşcaval! Colegul meu nu mi-a spus dacă l-a simţit sau ba, eu nu am simţit vreo aromă de caşcaval.
Am ieşit de acolo uimită că am reuşit, totuşi, să cumpăr două sandwich-uri fără să se lase cu ţipete sau cu bătaie. Ea era obosită şi stresată că pe lângă mine mai erau vreo cinci ţigani, colega ei şi-a luat zborul, cât eu încă eram acolo, la braţul unui cetăţean de etnie romă, iar eu o tot băteam la cap cu sandwich-urile mele cu pretenţii. Cu caşcaval, fără caşcaval, cu sos picant, fără cartofi, cu de toate…
E greu, ştiu că e greu să munceşti cu „publicul”, adică să interacţionezi timp de opt sau chiar 12 ore pe zi cu oameni de toate culorile şi de toate vârstele şi eu nu aş putea face asta. Dar tocmai de-aia eu nu fac asta, pentru că nu mi-aş putea face treaba bine. I would suck at that, cum ar veni. Pe fetele astea, totuşi, când le angajează patronii nu se gândesc să le dea şi o probă? Să le lase 10 minute după tejghea şi să vadă cum se descurcă înainte de a le da pe mână afacerea lor?
Si cand te gandesti ca noi tocmai am zis ca nu ne mai ducem la restaurantul unde am fost duminica seara pentru ca nu ne-a zambit destul chelnerita…
Daca imi permiti:
http://raulghiran.blogspot.co.at/2014/03/cum-servim-clientii-sau-ce-inseamna.html
Cum mai hualaduiesc si eu prin Hunedoara, am observat in oras o totala intoleranta la schimbare si mi-a luat mult pana cand cineva a inteles fraza „cu mai putina carne si mai multa salata” fara sa ma intrebe n lucruri sau fara sa se mire cand cer fara carne deloc :)
Cat despre cantina de pe Corvin, am avut surpriza ca doamna de acolo sa nu poata taia un piept de pui in doua, pt ca nu era la gramaj si cel putin 5 minute a trecut conversatia de la „bine vi-l tai” la „de fapt nu pot” pana m-a pufnit rasul si i-am spus ca e ca o fata tanara la maritat :)
cu o shaorma scapai mult mai repede, asa daca s-ar fi putut iti dadea doar feliile de paine prajite
Hei.. asta nu e nimic, sa vezi cand mergi la ei si nu au chifle sau piept de pui :)
nu stiu cati din patronii din Romania se gandesc sa ofere servicii clientilor, astfel incat acestia sa se mai intoarca sa cumpere de la ei.
toata lumea cauta clienti noi, dar putini se gandesc sa-i pastreze sau sa-i faca sa se intoarca pe cei existenti.
asa ca, acesti patroni nu se mai gandesc la ce servicii ofera, nici daca vanzatoarele stiu sa vanda la tejghea…
Trebuia sa le iei pe amandoua cu de toate si scapai fara bataie de cap…dar daca le luai asa, azi nu ne mai povesteai despre ele :D
asa a fost acu 2 seri la un magazinas de cartier. m-am dus, am luat pâine, și-am observat în spatele ei, la băuturi, că avea absint. însă prețul nu-l vedeam, că-s chiorlangiu.
– cat costa absintul?
– ce e ala?
– bautura, in spatele tau!
– e suc? e prigat?
– nu, e bautura alcoolica, aia verde
– a, jagermeister?
– Nu ma nene, absint. uite-l colo langa vodka
– de care vodcă?
pana nu i-am aratata cu degetul, cu spume la gura, nu l-a vazut.
– 80 lei. cate doriti?
– niciunul, merci, pa, muma-n koor!
2 ore dupa aia eram un car de nervi…
nu vreau să știu ce garnitură de fructe de mare aș fi primit dacă aveau în meniu vreun soi de sandwich cu pește și m-ar fi pus necuratu’ să-l comand „cu de toate” :)
Zilele trecute am avut si eu un incident cu o tipa deasta. Am rugat-o sa imi puna sos picant pe sandvis. „Sigur vreti picant? E foarte picant!”. Am insistat. Pana la urma mi-a pus sos picant dar mi-a pus si dulce, pe care nu l-am cerut, spunand ca asa e mai bine pentru mine, ca nu as putea sa mananc asa picant. Seriooos?