De ce DeCe trebuie să scrie pe blog

Pentru că găseşte tot felul de chestii faine pe net, cum ar fi un filmuleţ făcut de Ty Cullen, un new-yorkez curios să afle ce melodii ascultă trecătorii cu căşti în sau pe urechi. Filmuleţul a devenit viral, ideea a fost preluată şi de alţii, iar YouTubele geme de filmuleţe cu titlul „Hey, _Oraş_! Ce melodie asculţi?”. DeCe le-a reunit pe toate într-un playlist, iar după ce i-am dat drumul, am stat câteva zeci de minute lipită de monitor, uitându-mă la ele.

Preferatele mele sunt filmuleţul din New York şi cel din Copenhaga. De apreciat că şi românii au făcut un filmuleţ. Dacă o să aveţi răbdare să vă uitaţi la toate, veţi vedea că românii sunt printre cei mai aerieni şi speriaţi de bombe. Pe la minutul 1:42 era şi o mimoză care-avea, probabil, impresia că dacă e filmată, camera video îi fură sufletul sau ceva. Mno, fiecare cu ale lui. Mie-mi place genul ăsta de filme făcute pe stradă, pentru că-mi dau posibilitatea să-i judec pe alţii şi în acelaşi timp să fac plimbări virtuale prin oraşe în care nu am ajuns încă. Dacă mai adaugi nişte muzică, nici nu-i de mirare că am stat, cred, mai bine de-o oră cu playerul în faţă.

Le puteţi vedea pe toate dacă-i daţi play celui de mai jos. Enjoy!

Şi apopo de muzică, aţi văzut ce năzdrăvănie a făcut Ciuc Premium?

4 thoughts on “De ce DeCe trebuie să scrie pe blog”

  1. Fenomenal. Nu stiu cum, dar am rezistat sa ma uit integral la toate orasele. Mi-am imbogatit considerabil cultura muzicala si procesul acesta mi se pare chiar interesant.

    Cineva din Copenhaga asculta Mr. Saxobeat, melodie romaneasca; nice.

  2. Interesant mi s-a parut faptul ca lumea chiar se opreste din mers pt ai raspunde tipului (la noi cred ca nici 30% nu s-ar opri) si apoi fapul ca sunt foarteeee multi care merg cu castile in urechi, si la toae varstele! oricum draguta ideea!

Dă-i un răspuns lui Robintel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.