Despre sinovită

Sinovita este o boală, nu o vitamină. :) Eu am „cunoscut-o” în urmă cu aproape 20 de ani, dar între timp am cam uitat de ea şi cred că a venit timpul să scriu pe blog ce am aflat între timp. Să fie aici, că nu se ştie niciodată.

Am fost diagnosticată cu sinovită cronică la genunchiul drept în urmă cu mulţi, mulţi ani. Pentru că nu „sună” grav, nu i-am acordat atenţia cuvenită iar acum, vorba americanului, s-a întors ca să mă muşte de fund. OK, nu de fund, de genunche. De fapt, de genunchi.

Genunchii mei pocnesc acum ca o legătură de pănuşi uscate. I-am înregistrat cu telefonul, da’ va trebui să mă credeţi pe cuvânt sau să aşteptaţi să ne întâlnim, pentru că mi-e jenă să pun pe interneţi fişierul cu sunetul genunchilor mei; mi se pare că e o chestiune prea personală ca să o expun în auzul tuturor. 

Dar să revenim la sinovită. Este o boală autoimună constând în inflamarea membranei sinoviale. Sinovita poate fi cauzată de artrita reumatică ori de o leziune / traumă. În urma rănirii, lichidul sinovial acţionează ca un mecanism de protecţie a organismului, cauzând inflamarea. Corpul uman are membrane sinoviale [synovium] în genunchi, şold, umeri, coate, glezne… adică acolo unde există articulaţii. Sinovita apare însă cel mai des la genunchi. Artrita, o boală foarte [des] întâlnită, poate duce la sinovită cronică – adică inflamarea repetată a membranei sinovială. Sinovita acută este cauzată de lovituri. Netratată, sinovita acută se poate croniciza.

Sinovita se poate trata cu medicamente, injecţii cu cortizon şi, în cazuri mai grave, cu înlocuirea membranei prin procedeul chirurgical numit sinovectomie. Iaix!

Eu am încercat să mă „caut”, să văd cum mai stau cu sinovita, dar n-am avut cu cine. De când am anunţat că vreau să plec de la actualul loc de muncă, au existat oameni care mi-au spus că sunt inconştientă, că dacă nu voi mai fi angajată cu carte de muncă n-o să mai beneficiez de asigurarea de sănătate, că pensia, că vechimea… Am beneficiat până acum de câteva fiole de calciu administrate intravenos şi de o internare. În rest, toate analizele mi le-am plătit, vizitele la doctori le-am făcut la cabinete particulare, ca să nu aştept câte trei săptămâni după o programare, iar medicamentele mi le-am cumpărat din banii mei, fără compensări, reduceri etc.

În viitorul apropiat intenţionez să merg la un medic nutriţionist şi la un ortoped. Nu o să fie medicul din Hunedoara care m-a tratat [sic!] ca pe un scuipat, sunt sigură că voi găsi unul care să merite banii. Dacă aveţi vreo recomandare, vă rog, în comentarii. :) Genunchii mei pârâie şi pocnesc şi nu pot să fac prea multă mişcare fără să se lase cu dureri îngrozitoare de genunchi.

Surse: itendonitis.com, arthritis.about.comwikipedia. Foto: adam.about.com

24 thoughts on “Despre sinovită”

  1. Te inteleg perfect. Eu m-am ales cu o placuta „apa la genunchi ” (hidartroza) in urma unei deplasari a rotulei.
    Nu am cum sa descriu durerea din urma traumei si nici durerile ce le am acum, in special cand ma aplec si cand se schimba vremea.

    Am fost la medic, mi-a zis sa-mi iau si sa port o genunchiera si mi-a recomandat repaus cateva saptamani si Diclac care a fost egal cu 0! Am incercat si alte combinatii, ceaiuri, pastile etc.
    Apa a inceput sa se „retraga” de la compresele cu, cu coada-calului si de la faimosul bitter suedez. Inca mai am de asteptat si de indurat ceva durere pana sa dispara.
    Incearca si tu aceste comprese si vezi cum iti este.

  2. Ah, am uitat sa spun ca si tatal meu a avut astfel de probleme iar el s-a tratat cu aplicatii locale de tinctura de spanz, tataneasa sau de ulei de sunatoare. La mine astea nu au functionat insa! :)

    1. @addicted: Eu iau deja de vreo trei luni câte o pastilă de Artrostop pe zi dar nu vreau să mă pronunţ încă… nu face minuni, asta e clar! Am scăpat de durerea aia oribilă, dar nici mişcare prea multă n-am făcut în ultima vreme. Dar după ce reiau orele de Zumba, chiar sunt curioasă cum „stau”.

  3. Suna ciudat :) adica inregistrarea. Ai facut bine, parerea mea ca ai inceput preventiv sa iei astfel de produs.
    Fiind putin nutritionist putin in tema cu genuncii pot recomanda la fel substante cu metilsulf MSM si glucozamina, acid hialuron bai nu prea calde dar in apa cu sulf, miscare dar nu la sala cu greutati si tocuri :) nu toata ziua.
    Personal incerc sa fac din toate macar cate putin ;).
    Iar daca o sa nasti sau treci in menopauza (odata ) i grija la nivelul densitatii oaselor tale(sa consumi calci – sursa naturala de calciu).
    Suntem alcatiuti din substante si avem nevoie de ele pentru o viata echilibrata.
    cauta eventual pe blog la mine dupa cuvantul sulf :)
    Multa sanatate!

  4. Intre anii 1998 – 2003 am avut cam aceleasi probleme. Urate. Dureri mari si la schimbarea de temperatura…ajungeau sa se si inroseasca. noaptea nu puteam sa dorm cateodata. aveam niste creme revulsive ce mai calmau durerea dar cauza nu era rezolvata. De parait paraiau foarte tare ( nu ca acum nu ar mai fi senzatia dar s-a diminuat foarte mult). Cand l-am cunoscut pe sotul meu eram ca baba batrana cu parul de lana, dureri de genunchi, alergie solara(ma faceam de la soare de ziceai ca am intrat in urzici). Sotul meu mergea la o sala de gimnastica traditionala chinezeasca. Am zis sa incerc si eu de ce nu….nu are ce sa-mi faca rau. Intre timp auzisem de ceaiul de Trei Frati Patati ca ar fi bun la alergie. In vara lui 2003 am fost invitata de acest Centru de Medicina Traditionala Chineza (senseiul e roman) la mare. Nu pot sa zic ca m-am simtit bine acolo pentru ca durerile persistau si poate chiar la inceput erau mai mari. dupa ce am venit de la mare am reanceput antrenamentele la o sala din Bucuresti si mergeam 1 ora vinerea. Tratamentul nu e medicamentos….te ajuta intr-un fel sa-ti intelegi corpul. Daca crezi in asa ceva. Anul urmator am fost din nou la mare incercand sa mentin o hidratare mai mare decat de obicei. La mare aveam un program bine stabilit de cei de la Centru: dimineata trezirea la 5 si mers pe plaja sa facem antrenamente pana la rasaritul soarelui, urmarirea rasaritului soarelui in meditatie, la 8 eram pe plaja si dupa masa de pranz stat in pat chiar daca nu dormeam, la 6 antrenamente si iar meditatie 15 minute. Toata treaba de antrenament tine cam 1 ora si ceva cu tot cu meditatie. nu poti sa te plictisesti. antrenamentul e lent si nu forteaza ligamente, muschi si nu presupune forta. Inveti ceea ce se numeste taichi (baga google si afli mai multe) si inveti sa te ajuti pe tine insuti. Am incercat in aceasta perioada sa incep ceaiul minune de alergie. Poat sa-ti spun ca in anul 2004 am fost cea mai bronzata din toata viata mea. sotul meu a ramas uimit cat de repede s-a petrecut totul. Eu eram happy ca am scapat de alergie. De picioare nu mai spun ca nu m-au mai durut de nici un fel…de parait mai am ceva de uns pe acolo pe undeva pentru ca intre timp in 2006 am si nascut si piticul m-a cam doborat ca se nascu la 4kile si 200grame iar eu ma simteam ca balena Mobi Dick la 90de kile. Am reanceput miscarile atat cat puteam numai ca aici in Canada nu am mai gasit ceva serios de facut si m-am apucat de fitness si alte alea ca sa slabesc. Beau cat de multa apa pot. Multe salate cu patrunjel…..Alergia se mai intoarce dar dureri de genunchi nu mai am.
    Daca te intereseaza despre genul acela de medicina chinezeasca da-mi de stire pe adresa de mail….iti pot da mai multe detalii. Luna aceasta doctorul de la acest centru se afla aici in Toronto la o conferinta pe temele medicinii chinezesti si pot vorbi personal cu el.

  5. buna,am o experienta de 9 ani cu probleme la genunchi si 3 operatii,am trecut prin mana multor doctorii repetenti…in fine,iti recomand prof dr radu prejbeanu,timisoara,el m a pus pe picioare,cred cu siguranta k e cel mai bun din tara,te pot ajuta cu informatii si numere de telefon,multa sanatate.

      1. Dacă văd eu bine aici, apare „in reply to Cristina”. Dacă vreţi să faceţi schimb de numere de telefon, daţi cu mailul în mine – denisalala la gmail, şi vi le transmit eu, ca să nu le faceţi publice!

  6. am si eu sinovita dar la glezne,i-ti recomand sa mergi la cluj la doctorul Bautier de la clinica interservisan,te costa 80 lei consultatia +analizele care le cere si care se fac pe loc putand costa pana la max. 400 de lei,in urma tratamentului si a regimului prescris de el in 3 saptamani nu am mai avut nici o simptoma( inainte m-am plimbat pe la baia mare 1 an ,timp in care micile atentii au depasit 1000 ron si nu am rezolvat nimic)

    1. @oliver alexa: Te rog sa-mi spui ce tratament ai facut la Baia Mare ?la ce medic ai fost ? La Cluj ce tratament ai primit. Am si eu sinovita la soldul drept,cu dureri f ,f mari si sant alergica la multe medicamente,suport numei medicamente naturiste.Multumesc@oliver alexa:

      1. @Maria: Maria, am umblat la Baia Mare pana mi-a venit rau la medici si am primit diagnostice de artrita pana la cancer, nimeni nu stia sa-mi spuna ca am sinovita. Am suferit de sinovita la soldul drept 8 ani pana am ajuns la acest diagnostic. Am ajung printr-o recomandare la doctorul Opris Remus ortoped traumatolog la Spitalul Judetean de Urgenta Tg Mures. Internare marti, operatie miercuri, joi am fost externata. In 2 saptamani am fost pe picioare. Sunt operata de 6 ani si ma simt excelent.

  7. Hello!! Eu sufar de sinovita la soldul drept. Vreau sa iti spun ca dupa nenumarate rmn-uri, ecografii la partile moi, scintigrafie si un numar mare de radiografii si extrem de multe diagnostice gresite am ajuns si la un medic. Am fost operata laparoscopic de medicul Opris Remus, ortoped traumatolog, la Tg Mures. M-am internat marti, miercuri m-am operat, joi m-au trimis acasa. Simplu, la subiect, in 2-3 sapt am fost in picioare. Spor si bafta

  8. Dragă Denisa, nu am citit toate comentariile, sper să nu repet ceva. Practic, recomandarea mea este: 1)Cîteva şedinţe la unul dinterapeuţii Bowtech din Hunedoara (Adrian Sava
    Hunedoara
    0762 589 127, 0730 167 159
    [email protected]

    Camelia Sava
    Hunedoara
    0746 484 828
    [email protected]) şi 2) Începe imediat un tratament cu ARTIMUL – produsul din linkul dat (echivalentul german sau american este mult mai slab).
    http://www.produse-naturiste.corpul-uman.com/artimun-446mg-30tb-mer-co-17983-2.htm
    Mihai

  9. Buna ziua . Am fost diagnosticat cu sinovita la cotul drept . Nu îmi pot îndrepta mâna si nu pot sa îmi ating fata deoarece am o durere si un blocaj in cot . Simt in cot ca ar fi un lichid plăpând cotul. A scartait de la apariție in urma cu un an , de vreo 5 luni nu mai scârțâie dar nu e bine . Ați putea sa îmi dați un sfat ce sa fac sau la cine sa ma adresez? Mulțumesc mult Marius

      1. Am fost la doctor si mai merg am avut si un RMN făcut pe baza căruia am fost diagnosticat. Problema e ca locuiesc in UK si aici e dezastru cu doctorii. De un an de zile ma chinuie cotul drept si am reușit sa fiu văzut de 4 ori de doctorul de familie car ma umflat cu antiinflamatoare dar fără rezultat. Am mai fost văzut de 2 ori de un ortoped care ms trimis sa îmi fac RMN si luna următoare merg la un reumatolog . Pentru programarea la reumatolog aștept de 2 luni si 2 saptamâni . Asta vreau un doctor in România care știe cum se tratează problemele astea si s mai tratat . O recomandare un sfat util thx

Dă-i un răspuns lui Denisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.