Drumurile româneşti sunt pline de nebuni

şoferiţăNebunii care circulă pe şoselele patriei – uneori am impresia că a tunat şi i-a adunat pe toţi în România! Aproape că nu există drum mai lung de 50 de kilometri în care să nu „dau peste” câte un dobitoc care zău că nu ştiu cum naiba şi-a luat permisul.

Şi nu am constatat asta doar de când am permisul de conducere, doar că înainte nu mă simţeam calificată să-mi dau cu părerea despre şoferi şi şoferie. Mai am până să mă pot numi un şofer bun, dar încă nu am zgâriat maşina, nu am făcut nici un accident, nu am omorât pe nimeni, deci am dovedit că nu mi-am luat permisul pe ochi frumoşi, chiar dacă am ochi frumoşi. ;;)

80 la sută dintre şoferii din România se grăbesc undeva. Normal că se grăbesc, doar de-aia şi-au luat maşină! Dacă nu se grăbeau, circulau cu trenul sau cu autobuzul. Dar şi-au luat maşină şi dacă kilometrajul le spune că maşina poate să „prindă” 260 de kilometri la oră, ei cu atâta ar vrea să meargă. Tot timpul.

Şi viteazul care conduce BMW-ul cu numărul VL-82-DON se grăbea undeva, pe Valea Oltului, ultima dată când am fost la Bucureşti. Nu conta că eram în localitate şi era linie continuă, BMW-ul lui nu avea probleme cu sistemul de depăşire pe linie continuă, aşa că a depăşit pe linie continuă. Nu l-am văzut lipit de vreun copac, aşa cum mă aşteptam. 

Dar pe şoferul Audi-ului roşu cu numere de Timiş care ne-a depăşit pe linie continuă când am fost la nunta Tomatei în Timişoara l-am văzut supărat, câţiva kilometri mai încolo, după ce a intrat într-o maşină care venea, bineînţeles, din faţă. Prietena lui avea disperarea întipărită pe chip şi vorbea la telefon. Pe şoferul care circula regulamentar nu l-am văzut; sper că nu l-a omorât dobitocul.

În apropiere de Lugoj, când ne întorceam din Timişoara, am avut noroc că Sebi era prea obosit şi am condus eu. Eu conduc mai încetuc, aşa, ardeleneşte, pentru că oricât de mult mi-ar plăcea viteza, îmi place mai mult viaţa. Aşa că rulam fin cu 80 km/h când din sens opus s-a angajat în depăşire unul cu un Audi scump [ştiu multe modele de maşini, dar BMW şi Audi parcă-s toate la fel; o fi şi din cauză că nu mă interesează se conduc vreodată o maşină care, în mintea mea, este accesoriul cocalarului român. Sorry, Audi & BMW, it’s not personal!] care ar fi intrat în mine dacă mergeam mai repede. Şi ăsta se grăbea undeva.

Toţi ne grăbim, dar în loc să plecăm de-acasă cu juma’ de oră mai devreme, mai bine-i dăm talpă, că doar de-aia avem motoare puternice şi plătim impozite grele la stat!

Rush hour? Nobody’s rushing anywhere!

blocaj in traficÎmi pare rău, treaba de mai sus nu sună bine tradusă în română, pentru că la noi „rush hour” este „oră de vârf”. În engleză îi spune rush hour, adică acea perioadă din zi când ies oamenii de la muncă şi se grăbesc acasă. Toţi şoferii se grăbesc, toţi trebuie să ajungă undeva. Numai că în blocajele din trafic, nimeni nu ajunge nicăieri, stăm cu toţii bară la bară şi ascultăm posturi de radio cretine, rugându-ne să ajungem odată acasă sau, după caz, înjurând autorităţile pentru drumurile proaste şi lipsa de alternative, ori înjurându-l pe poliţistul din intersecţie care încearcă să facă să fie bine, ca să nu fie rău.

Matiz, Dacia Logan, Porsche Cayenne, Lexus, Ford Focus, Skoda Octavia – te uiţi în jurul tău în blocajul din trafic şi constaţi că oricât de ieftină sau de scumpă ar fi maşina în care te afli, suntem cu toţii în acelaşi rahat! Degeaba şi-a luat Gigel maşină cu motor de 3.000 cc, pentru că atunci când stă pe loc, motorul lui e la fel de folositor ca şi cel al unui Matiz. La 0 km/h, toate motoarele sunt la fel.

sursa foto 2

14 thoughts on “Drumurile româneşti sunt pline de nebuni”

  1. Imi pare f rau, domnisoara!
    Sunt abonata la postarile Dvs. , le citesc cu placere si, in majoritatea cazurilor ma identific cu parerile Dvs.
    Insa nu cred ca ar trebui sa generalizati:
    nu toti cei care au BMW sau Audi sunt cocalari; masinile germane sunt de foarte buna calitate si exista si non-cocalari care le apreciaza, le cumpara si le conduc in mod responsabil, atat pe drumurile patriei cat si in afara.
    Cu respect.

  2. „Aşa că rulam fin cu 80 km/h” cat era limta acolo? Era drum national ? dece mergeai cu 80 ? daca drumul e limitat la 100 ?.
    Eu nu stau in Ro, aici daca limita e 80 no sa vezi pe nimeni sa mearga cu 60 pentru ca e plictisit sau n-are chef. Esti obligat sa mergi cu limita maxima , daca drumul o permite. NU te obliga nimeni sa mergi pe curbe cu 80 daca aia e limita maxima.
    Asa ca nu depaseste nimeni.
    In 2 ani jumate de cand sunt aici am facu 3 depasiri. Depasiri de tractoare care aveau limita de 45 km/h.
    Asta e si ce ma inerveaza cand vin in ro. Nu doar cei care merg cu E=mc2 :)
    :)
    No offence

      1. @Denisa Bârgău:
        Citat din codul rutier
        „Art.99. – (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de catre persoane fizice:
        1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv”

        Deci nu esti obligat sa mergi cu limita maxima . Dar asa e de bun simt.

      1. @Cosmin:

        Cauta tu pe net cum se circula in Elvetia. Am facut aici scoala pentru moto si asa mi-a zis instructorul. Daca drumul permite, drum drept , nu ai nici un motiv (ploaie, zapada, vizibilitate) esti obligat sa mergi cu viteza maxima . Nu te obliga nimeni sa mergi pe curbe cu viteza maxima. Doar cand e drum drept .

    1. @Kleine: Păi aşa e de bun simţ. Dar începătorii, în primul an de permis, au obligaţia să meargă cu 20 km/h mai puţin decât limita maximă, în afara localităţii. De asemenea, dacă nu eşti experimentat, nu te poate obliga nimeni să mergi cu 100 km/h. Doar daca e vreun semn rotund, de culoare albastră, pe care să scrie cu alb 100. Aia e viteza minimă obligatorie şi nu cred să existe pe undeva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.