Jack Johnson este nenea care cântă melodia Sleep Through The Static, pe care v-am recomandat-o în urmă cu ceva timp. Ei bine, mai are nenea ăsta o grămadă de melodii la fel de mişto, la fel de plângăcioase, aşa că i-am făcut loc în Winamp-ul meu şi l-am tot ascultat zilele astea.
În altă ordine de idei, vă vine să credeţi că au trecut deja nouă zile din acest an şi eu încă nu lucrez? Mai am puţin, până luni. Pe de-o parte e bine, cred că m-aş putea obişnui să stau acasă, mai ales pe praful ăsta, cum zice tata – adică pe zăpada asta, dar cum la noi n-a mai nins, e doar frig, frig de crapă pietrele!. Dar pe de altă parte, m-aş face cât biroul, pentru că eu dacă stau acasă nu ştiu decât să stau în faţa calculatorului sau să fac curat, pentru că stând la calculator, se-adună multe chestii în jurul nostru. Aşa că de-abia aştept ziua de luni, abia aştept să lucrez, să mă înfig în tastatura de la birou şi să-i fac pe bieţii presari hunedoreni să mă urască. Da’ asta-i altă poveste, pentru altă dată. :)
Am început cu Jack Johnson, am continuat cu timpul meu liber… filmele din titlu vi le-am mai povestit pe parcurs [dacă tot am scris despre filme, ar trebui să ştiţi că nu recomand The Promotion], iar vinul alb este „courtesy of Gicu Pisicu”. În rest, sunt bine, merci, ceea ce vă doresc şi vouă. Îi compătimesc pe cei care trebuie să iasă din casă zilele astea, când la Deva s-au anunţat minus 18 grade Celsius!
Mamă, ce viaţă „grea” am!
minus 18 grade? fatal